Pe timp de vară, înțepăturile de insecte (țânțari, căpușe, albine) reprezintă o problemă foarte mare, ele putând provoca atât reacții alergice la nivel local, cât și generale, ducând chiar și la șoc anafilactic. Pentru că înțepăturile de insecte se petrec de multe ori departe de casă, când suntem în concediu sau la iarbă verde, este bine de știut ce trebuie să facem pentru a putea acorda primul ajutor și pentru a păstra minime riscurile unor astfel de evenimente.
- Așa cum vă spuneam, principala temere atunci când vorbim despre înțepăturile de insecte este legată de posibilitatea unui șoc anafilactic. Acesta este și motivul pentru care este foarte bine să aveți în trusa de urgență epinefrină injectabilă, cu atât mai mult dacă sunteți însoțiți de copii. Simptomele își pot face apariția fie imediat, fie la o jumătate de oră, sau chiar mai mult, de la producerea înțepăturii.
- Una dintre cele mai mediatizate înțepături din ultima perioadă este cea de căpușă. În astfel de cazuri, este foarte importantă prezentarea la medic pentru scoaterea căpușei. Tratamentul recomandat de medic ulterior este la fel de important pentru a evita instalarea complicațiilor.
- În cazul înțepăturilor de albină sau de viespe, unele dintre cele mai comune tipuri de înțepături, în primul rând trebuie să scoatem acul cu o pensă. Apoi, ca în cazul oricărui tip de înțepătură, spălăm zona cu săpun antibacterian și aplicăm comprese reci cu spirt, cu oțet de mere sau o mică pungă cu gheață pentru diminuarea inflamației. Compresele cu tinctură de arnică sau iederă sunt la fel de folositoare. Și suplimentele pe bază de curcumin au un efect antiinflamator lipsit de efecte secundare.
- Și pentru că, așa cum v-am obișnuit, preferăm prevenția înainte de orice tratament, haideți să vedem cum putem ține la distanță insectele pe timpul verii?
O soluție foarte bună ar fi uleiurile esențiale de lavandă, eucalipt sau cimbru, aplicate fie direct pe piele, fie prin aromodifuzor. Pentru a ține la distanță țânțarii, putem folosi geluri ce conțin: lavandă, mentă, citronela, busuioc, salvie, rozmarin sau cimbru.
Acestea fiind spuse, nu lăsați teama de înțepăturile de insecte să vă strice distracția în aer liber și nu uitați că și protecția împotriva soarelui este foarte importantă pentru o zi plină doar de evenimente plăcute.