Mai jos se află doar câteva informații din ceea ce materialul video are de oferit! Lectură plăcută sau vizionare și mai plăcută!
De reținut!
- Nu vom obosi niciodată să spunem că supa de găină este unul dintre cele mai importante remedii în lupta cu gripa și răceala. Dar nu oricum. Supa cu carne preparată în mod special, fiartă la foc mic, cât mai mult timp, gătită cu piele și oase și de proveniență cât mai sănătoasă. Colagenul este foarte important în gripă și răceală. Se adaugă legume și se poate și experimenta cu produse mai puțin tradiționale, de exemplu ghimbirul, un foarte bun remediu. Acest tip de supă nu este însă indicat celor care suferă de gută.
- Virusurile nu sunt sensibile la antibiotice, ci la substanțe naturale, precum alicina din usturoi și ceapă. Consumați-le cu încredere, nu doar în gripă și răceală, ci și ca stimulente pentru Alegeți variantele românești. Ceapa și usturoiul de import tind să își piardă mult din proprietăți.
- Alimente probiotice si prebiotice sunt esențiale pentru sustinerea sistemului imunitar. Un bun prebiotic natural sunt ciupercile, mai ales pleurotusul. Acesta conține un microelement, germaniul, care este un foarte bun imunomodulator. Acest tip de ciuperci pot fi consumate atât în mâncare gătită, cât și murate.
- Legumele și fructele pe care le avem la dispoziție, în marea parte a magazinelor actuale, sunt sărace în vitaminele și mineralele atât de necesare susținerii sistemului imunitare. O suplimentare cu produse naturale este ideală.
- Vitamina C este mereu un sfat bun pentru imunitate. Alegeți însă variantele cât mai naturale, cu bioflavonoide și resveratrol. Astfel, fiind cât mai aproape de modul în care le găsim în natură, vitamina C se absoarbe mult mai bine.
- Murăturile sunt prebiotice, probiotice si postbiotice. Murăturile sunt alimente vii ce ajută în reglarea microbiomului, atât de important în creșterea imunității. Mai mult decât atât, prin procesul de fermentație la care sunt supuse, se îmbogățesc cu vitamina C și alte vitamine. Pentru o mai bună reglare a microbiomului este de multe ori indicată suplimentarea, de preferat cu simbiotice – produse care conțin atât probiotice, cât și prebiotice.
- Prezentată mult timp doar ca ajutor în tratarea și prevenirea osteoporozei, vitamina D își dovedește, cu studii din ce în ce mai dese, importanța în întărirea sistemului imunitar. Pentru o mai bună absorbție, aveți grijă ca suplimentul de vitamina D să fie pe o bază de grăsime, cum este cazul uleiului de cocos, și să fie consumată în timpul mesei. Utilizarea suplimentelor de vitamina D cu ulei de cocos le face foarte ușor digerabile și de către persoanele care au probleme cu bila.
- Tot în perioada gripelor și răcelilor, zincul este o adevărată vedetă. Acesta intervine în stoparea mecanismului de multiplicare a virusului.
Aflați mai multe din materialul de mai sus, direct de la Prof. Dr. Gh. Mencinicopshi.
Vizionare plăcută!