În primul rând, este bine să reținem că un sistem imunitar puternic nu ne apără doar de infecțiile de sezon – inclusiv gripa sau chiar COVID-19, ci este responsabil de întreaga stare de sănătate a organismului. Practic, sistemul imunitar este cel care se face responsabil de apariția alergiilor, bolilor autoimune, infecțiilor herpetice sau micotice și chiar cancerului.
Imunitatea are atât o componentă înnăscută, cât și una dobândită. Sigur, moștenirea imunitară se face chiar de la naștere, prin transferul de microbiom de la mamă la făt. Ceea ce facem ulterior în viață, alegerile alimentare, tratamentele și chiar modul de a vedea viața ne ajută sau ne deteriorează sistemul imunitar.
Remedii complexe pentru susținerea imunității
Echilibrul și deciziile raționale sunt din nou în focus și de această dată. Dincolo de alimentație sau sport se cere moderație și în ceea ce privește administrarea suplimentelor alimentare cu rol de stimulare a sistemului imunitar. În lipsa unor recomandări de la medici specializați în terapii naturiste, un abuz de astfel de produse poate fi dăunător. Persoanele care suferă de boli autoimune sau alergii pot avea reacții exagerate, ficatul poate avea și el de suferit pentru că și suplimentele se metabolizează tot cu ajutorul ficatului. De exemplu, la debutul acestei perioade reci, putem ajuta sistemul imunitar cu o cură de 14 zile cu ImmunoHelp, un supliment complex cu un foarte bun efect asupra organismului. Susține capacitatea de autoapărare a organismului prin stimularea acțiunii celulelor imunitare (macrofage și leucocite), în lupta împotriva virusurilor, bacteriilor și ciupercilor și menținerea sănătății și funcționalității mucoaselor (nazală, bucală, faringiană, intestinală, traheală, pulmonară, vaginală, urinară, oculară). Pentru infecțiile acute, mai ales respiratorii, se poate merge și pe combinație de echinacea, soc și mușcată africană. O astfel de formulă, administrată de la primele simptome, va avea efect antiinflamator, antiseptic, dar și un efect de calmare la nivelul gâtului, faringelui și corzilor vocale.
Semnele unui sistem imunitar slăbit
Când ne gândim la semnele unui sistem imunitar scăzut ne gândim, în principal, la răcelile recurente. Ei bine, există multe alte semne care ne indică o scădere a activității imunitare a organismului: infecțiile virale, chiar și cele de tipul herpesului, infecțiile micotice, apariția complicațiilor în caz de gripă sau răceală. De asemenea, este bine să urmărim și indiciile subtile: infecțiile cutanate, diaree, constipație, balonări, o stare de oboseală, de slăbiciune. Un sistem imunitar tulburat întâlnim și asociat unor afecțiuni cronice de tipul diabetului zaharat, SIDA, cancer. Sistemul imunitar este strâns legat de microflora intestinală. Aceasta din urmă este cea care dictează flora tuturor mucoaselor corpului, primele bariere de apărare ale organismului. O alimentație bogată în prebiotice și probiotice este esențială. Și atunci când se dorește alegerea unui supliment alimentar pe bază de probiotice, este bine să căutăm un amestec de probiotice și prebiotice. Prebioticele sunt fibrele care ajută la fixarea și înmulțirea probioticelor în interiorul organismului. Colobiotic de la Zenyth este o alegere echilibrată cu rezultate care se observă din primele zile de utilizare: diminuarea balonărilor și senzației de abdomen umflat, reglarea tranzitului intestinal etc.
Dincolo de simptome, analizele interpretate de medicul specialist – hemoleucograma – indică starea sistemului nostru imunitar, posibilele infecții cronice, alergii etc. De aici se obține un bun punct de plecare pentru viitoarele investigații. Tot prin analize de sânge putem identifica și nivelul inflamației din organism testând VSH, fibrinogen, proteina C-reactivă.
Rolul emoțiilor în funcționarea sistemului imunitar
Starea emoțională este și ea responsabilă de buna funcționare a sistemului imunitar. Frica este unul dintre sentimentele cele mai dăunătoare atât pentru psihic, cât și pentru fizic. Plantele adaptogene de genul Rhodiola, Schisandra, Ganoderma au atât efect de creștere a adaptabilității corpului în fața factorilor stresori și funcționează și ca imunomodulatori.
Remedii pentru imunitate potrivite și pentru persoanele alergice
Un alt remediu foarte bun pentru normalizarea imunității, chiar și în cazul persoanelor care suferă de alergii, este Quercetina, un flavonoid recomandat pentru menținerea sănătății sistemului imunitar, respirator, cardiovascular, pentru reducerea stresului oxidativ, inflamației și a manifestărilor alergice (în special în sfera sistemului respirator – astm bronșic, rinită alergică). Pentru modularea răspunsurilor alergice un real ajutor aduc și orzul verde sau produsele complexe de genul BioGreens – un produs inovator, care îmbină proprietăţile energizante, alcalinizante şi antioxidante ale germenilor şi lăstarilor, efectele anti-aging şi detoxifiante ale algelor verzi şi acţiunea antioxidantă şi energizantă a acerolei.
Vitamina D3 este iarăși unul dintre produsele ce nu trebuie să lipsească din rutina alimentară, chiar și pe perioada verii. Atenție la necesitatea de a administra vitamina D împreună cu vitamina K2. În lipsa unui aport de vitamina K2, calciul riscă să se depună în locuri unde poate deveni periculos – în interiorul arterelor, la nivelul articulațiilor, diverselor organe etc.
Pentru a viziona întreaga discuție purtată în studioul Ziarul de Sănătate vă rugăm să urmăriți materialul de mai sus!