Trăiește sănătos cu Simona, Video

Uleiurile ozonate cu CBD și managementul durerii

Autor:

Ne este binecunoscut faptul că în momentul în care simțim durere, corpul ne transmite că există o problemă. În spatele acestei dureri se află de fapt un sistem foarte inteligent, prin care se activează „alarmele” organismului, care deopotrivă ne anunță că are nevoie de îngrijiri și pe de altă parte luptă cu problema.

Vezi toate articolele despre:
CBDdurereimunitateulei de cânepă

În această emisiune, Simona Dragomir, alături de invitații săi, Dr. Mircea Dogariu – medic medicină generală, competență acupunctură, și Daniel Hanganu, director Hempmed Pharma, discută despre managementul durerii și acțiunea uleiurilor ozonate cu CBD.

Aceștia explică modul în care sistemul endocanabinoid, împreună cu sistemul imunitar, scanează celulele din corp, având posibilitatea de a transmite dacă acestea sunt bolnave sau sănătoase. De fapt, în anumite cazuri, sistemul imunitar ajunge să fie păcălit de către celulele bolnave, crezând că ele sunt sănătoase, dar aici intervine sistemul endocanabinoid. Acest sistem îi poate descoperi sistemului imunitar faptul că este vorba despre o celulă bolnavă „deghizată“, poate repara celula respectivă sau o poate distruge și înlocui.

Aici intervine efectul uleiurilor ozonate cu CBD, care aplicate local în zonele dureroase, se manifestă prin dispariția durerii și, mai mult decât atât, detectarea celulei bolnave și înlocuirea acesteia. Ozonificarea reprezintă un proces care favorizează de până la 12 ori biodisponibilitatea, absorbția și eficiența substanțelor active. Pornind de la elementul de bază, cânepa industrială și adăugând ozonificarea, descoperirea lui Tesla, proces utilizat în timpul celor două Războaie Mondiale pentru tratarea rănilor foarte grave, obținem uleiurile ozonate cu CBD.

În urma vizionării emisiunii, veți putea afla cele mai importante informații despre:

  • Cum se produce durerea în organism?
  • Ce tipuri de durere există?
  • Cum pot fi explicate durerile cronice ce apar/persistă în lipsa unor justificări corporale?
  • Ce sunt uleiurile ozonate și cum se diferențiază de alte tipuri de uleiuri? Care este principiul lor de funcționare?
  • Care sunt durerile ce pot fi ameliorate, ținute sub control prin uleiurile ozonate cu CBD?

Urmăriți întreaga emisiune dând click pe link-ul de mai sus și veți putea înțelege mai bine ce este durerea, cum se manifestă și cum contribuie uleiurile ozonate cu CBD la ameliorarea și vindecarea afecțiunilor.

Vizionare plăcută!

Etichete articol:
CBDdurereimunitateulei de cânepă
Articolul anterior
Infidelitatea ca oportunitate de evoluție
Articolul următor
Îndreptarea dinților la COPII vs ADULȚI
Nu am găsit niciun rezultat.

Vrei să îți spui părerea? Scrie aici!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Fill out this field
Fill out this field
Te rog să introduci o adresă de email validă.

Vezi toate articolele din categoria:
Trăiește sănătos cu SimonaVideo