Medicină funcțională, Trăiește sănătos cu Simona, Video

Stomatologia holistică. Tot ce trebuie să știi!

Autor:

Ne este binecunoscut faptul că în medicina holistică, accentul se plasează pe tratarea omului ca întreg și nu pe caracterul individual al afecțiunii. Cu toate că poate nu ne-am fi așteptat, chiar și problemele dentare pot fi tratate din punct de vedere holistic.

Vezi toate articolele despre:
dințiigienă oralăstomatologievideo

Dr. Cristina Obreja, medic stomatolog și health coach, vorbește în emisiunea Simonei Dragomir despre o altfel de abordare a stomatologiei, luând în calcul atât starea fizică de sănătate a pacienților săi, cât și cea mentală.

Un aspect foarte important, de care ar trebui să țină cont orice pacient, este acela că, în momentul în care urmează să facă un tratament sau să își rezolve o problemă dentară, gândirea este unul dintre factorii esențiali. Așadar, dorința de vindecare, împreună cu o gândire focusată pe pozitivitate și spre faptul că lucrurile se vor rezolva, vor atrage de la sine rezultate bune, fără urmări neașteptate.

De asemenea, esențială este deschiderea pacientului spre a se implica într-o colaborare cu medicul stomatolog, în adevăratul sens al cuvântului, nu să aștepte ca un instrument sau o pilulă să poată rezolva definitiv problema. Tot din această etapă face parte și compromisul, fie că este vorba despre renunțarea la anumite alimente dăunătoare sau la fumat, care nu vor genera rezultatele așteptate sau ideale.

Aflați mai multe despre tot ce înseamnă stomatologia holistică, alături de importanța gândirii atunci când dorim să ne tratăm din punct de vedere holistic, urmărind întreaga emisiune de la începutul acestui articol.

Vizionare plăcută!

Etichete articol:
dințiigienă oralăstomatologievideo
Articolul anterior
Terapii naturale post-COVID-19
Articolul următor
Te iubesc țânțarii? Iată câteva remedii naturale!
Nu am găsit niciun rezultat.

Vrei să îți spui părerea? Scrie aici!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Fill out this field
Fill out this field
Te rog să introduci o adresă de email validă.

Vezi toate articolele din categoria:
Medicină funcționalăTrăiește sănătos cu SimonaVideo