Dr. Daniela Godoroja-Diarto, medic primar anestezie – terapie intensivă, doctor în medicină și coordonator secție ATI, vorbește în emisiunea Simonei Dragomir despre cât de importantă este anestezia, alături de medicul care o efectuează, în viața noastră.
Ce este anestezia?
Atunci când există o afecțiune la nivelul corpului, care are nevoie de intervenție ghirurgicală, bineînțeles, este nevoie de anestezie, pentru a nu utiliza tehnica operațiilor „pe viu”, care se făceau în Evul Mediu. Mai mult decât atât, pe plan emoțional, un aspect care influențează modul în care decurge operația este acela că, din cauza fricii, se eliberează adrenalină, iar corpul se află tot timpul în poziție crispată, îngreunând munca medicului. De aceea, anestezia este și o modalitate care ajută la relaxarea corpului, favorizând desfășurarea intervenției în condiții normale.
De ce ne este frică de anestezie?
Având în vedere că în timpul operației, corpul se află într-o stare de inconștiență, fără a avea control asupra a ceea ce se întâmplă, multe persoane au teamă sau chiar refuză să se supună unei astfel de intervenții, care le poate salva viața. De fapt, este vorba de teama de necunoscut, de a nu ști ce se întâmplă cu corpul tău, însă tot secretul stă în încrederea pe care o avem în medicul care desfășoară operația.
Trebuie să mai ținem cont de un aspect important, în cazul în care avem teamă din cauza anesteziei. Este nevoie să știm că toate lucrurile trebuie făcute la timp. Cu cât amânăm mai mult o intervenție chirurgicală, de frica faptului că poate vom avea urmări negative, cu atât riscul ca aceste lucruri să se petreacă este mai mare. De aceea, cu toții ar trebui să fim conștienți de sănătatea noastră, mai presus decât frica de anestezie.
În cadrul acestei emisiuni, subiectele urmăresc:
- Care sunt beneficiile anesteziei, în afară de aceea de a nu simți durerea?
- Cum trebuie să privim anestezia?
- Cum s-a schimbat de-a lungul timpului modul în care corpul tolerează anestezia?
Aflați mai multe, urmărind întreaga emisiune, aflată la începutul acestui articol.
Vizionare plăcută!