Doamna doctor Ruxandra Constantina, medic de familie cu competență în apifitoterapie, discută alături de Simona Dragomir despre digestie, dar și despre modul în care ar trebui să luăm masa în perioadele de sărbători de peste an.
Sistemul imunitar ia naștere într-un procent de 80% la nivelul sistemului digestiv, care mai este denumit și al doilea creier sau sistemul nervos enteric. Astfel, s-a dovedit faptul că persoanele care manifestă probleme la nivelul acestui microbiom intestinal se confruntă și cu probleme de dispoziție, fiind vorba de un impact atât asupra sănătății fizice, cât și a sănătății mentale.
În această legătură dintre sistemul nervos și sistemul digestiv, direcția este una bidirecțională, iar cele două sisteme se află în relație de interdependență. Așadar, stresul, tulburările emoționale, emoțiile negative distrug echilibrul florei intestinale, iar pe de altă parte, proasta funcționare a florei intestinale cauzată de alți factori poate perturba echilibrul stării psihice.
De multe ori, în cazul unei intoleranțe sau în cazul alergiilor, tindem să dăm vina pe aspecte din mediul în care trăim sau pe factori genetici. Și de această dată, este nevoie de investigații la nivelul intestinelor și al sistemului digestiv, pentru că nu puține sunt cazurile în care persoanele cu astfel de probleme sunt mari consumatoare de mâncare de tip fast-food, prăjeli sau produse de patiserie.
În cadrul emisiunii, subiectele abordate vizează:
- Care sunt bolile digestive care se acutizează primăvara și ce putem face pentru prevenirea episoadelor acute?
- Cum facem trecerea de la meniul de post sau chiar cel normal la meniul de Paște?
- Care sunt remediile naturale ce ne pot ajuta să evităm fenomenele digestive neplăcute?
Urmăriți întregul material video aflat la începuul acestui articol și convingeți-vă de importanța unei atenții sporite asupra a ceea ce mâncăm.
Vizionare plăcută!