De la începuturi, despre femeie s-au scris poeme, versuri, proze și cu siguranță se vor mai scrie elogii aduse ei, pentru că dintotdeauna, ea va rămâne învăluită într-un mister și farmec, doar de ea știute.
Creație a divinității, femeia întruchipează muza care inspiră geniile, este cea care emană necondiționat iubire, seninătate, bunătate, grijă, care aduce mângâierea, dar și furtuna, care insuflă putere și curaj, este cea care susține și ghidează. Iar atunci când îi este greu, devine mai hotărâtă, mai ambițioasă, mai puternică, apropiindu-se astfel de perfecțiune.
În această emisiune, de la Hello Sănătate TV, invitata Simonei Dragomir, dr. Ruxandra Constantina, medic de familie cu competență în apifitoterapie, ne vorbește despre vârstele femeii și despre frumusețea ei surprinsă în diferite etape ale vieții ei.
Într-un colț al sufletului ei, femeia rămâne pururea tânără
Se spune că cea mai frumoasă vârstă a unei femei este atunci când ea încetează să mai împlinească anii și începe să își împlinească visele sau căutările sufletului ei și astfel să își împlinească menirea ei ca femeie.
În ce constă frumusețea femeii?
Adevărata frumusețe a unei femei nu stă în înfățișarea ei, în garderobă, machiaj sau modul în care își aranjează părul, ci în sufletul ei. Indiferent de vârstă, frumusețea femeii se întregește de-a lungul anilor. Grija pe care o manifestă, pasiunea pe care o trăiește, iubirea pe care o revarsă asupra celorlalți, bunătatea pe care o dăruiește, dorința de a oferi mereu mai mult, ajutorul dezinteresat oferit, iar lista poate continua, toate acestea înfrumusețează femeia.
Dar adevărata frumusețe a femeii sălășluiește în iubirea din sufletul ei și poate fi dezvăluită abia atunci când ea se descoperă pe sine, abia atunci când începe să devină ea însăși, încrezătoare în sine. Frumusețea sufletului animă frumusețea trupească și face ca chipul ei să radieze acea lumină despre care poeții scriu.
Ce înseamnă frumusețea?
Aspectul plăcut, caracterul puternic, noblețea sufletului, inteligența, bunul gust, forța interioară, deminitatea, independența, sinceritatea, sensibilitatea, empatia, blândețea, feminitatea, senzualitatea, misterul, toate sunt calități și virtuți care înnobilează femeia și care îi sunt specifice ei.
Vă invităm să vizionați emisiunea, de la Hello Sănătate TV, cu Simona Dragomir și dr. Ruxandra Constantina, medic de familie și competență în apifitoterapie, în care împreună ne vorbesc despre:
- Cum evoluează o femeie în funcție de vârstă, atât pe plan fizic, cât și pe plan emoțional și mental?
- De ce are nevoie o femeie în funcție de vârstă?
- Care sunt provocările de sănătate specifice fiecărei etape din viața unei femei?
- Cum se hrănește o femeie față de modul în care o face un bărbat?
- De ce suntem diferiți, dar ne completăm atât de bine?
Link-ul îl regăsiți la începutul acestui articol.
Vizionare plăcută!