Dr. Rareș Nechifor, medic primar radiologie intervențională, invitatul Simonei Dragomir la Hello Sănătate TV, ne explică ce este și când este indicată embolizarea, care sunt beneficiile, riscurile și urmările acestei procedure.
Ce este fibromul uterin?
Fibromul uterin este cea mai frecventă tumoră a sistemului reproducător feminin. Aproximativ 30% dintre femei au unul sau mai multe fibroame uterine, însă 99% dintre cazuri sunt de natură benignă, deci nu este cancer. Poate avea determinare genetică, fiind moștenit de la mamă, bunică sau ca rezultat al anumitor anomalii în stratul uterului.
Cum se dezvoltă?
Fibromul crește din stratul muscular al peretelui uterin, sub forma unei tumori, bine încapsulate și delimitate. De cele mai multe ori, există 1-3 sau chiar mai multe fibroame, împreună cu alți noduli mici, care nu pot fi detectați imagistic. Aceste tumori sunt sensibile la hormonii feminini, în special hormonii estrogeni.
Fibroamele sunt prezente în peretele uterin de la naștere ca niște semințe, iar hormonii feminini le stimulează creșterea, de aceea ele se dezvoltă și apar în perioada fertilă, după începerea ciclului menstrual. În funcție de stimularea hormonală, de echilibrul emoțional aceste fibroame încep să crească cu o viteză mai mică sau mai mare.
Ce stimulează dezvoltarea fibroamelor?
Stresul – boala zilelor noastre, oboseala, alimentația incorectă, în special carnea în exces, plină cu aditivi și hormoni, starea emoțională sunt câteva dintre elementele ce fac ca secreția de estrogeni să crească. Creșterea hormonilor estrogeni modifică echilibrul normal hormonal, facilitând dezvoltarea fibroamelor. Fibromul uterin, pe lângă deformarea cavității uterine și a simptomelor care apar, poate da și infertilitate dacă nu este tratat la timp.
Simptome date de fibroamele uterine
În funcție de localizarea fibroamelor se pot resimți diferite simptome. Toate cresc și se dezvoltă din stratul mijlociu muscular al uterului. Atunci când ele devin mai mari decât grosimea peretelui uterin, se vor bomba fie spre cavitatea uterină – submucoase, fie spre exterior – subseroase.
Fibroamele submucoase
Cele care se dezvoltă spre cavitatea uterină dau sângerări încă de când sunt mici. În această situație, ciclul menstrual este abundent, cu cheaguri, dureros, prelungit, de mai multe ori într-o lună. Apar anemii, oboseli, stare de slăbiciune generală a organismului. Acestea dau infertilitate pentru că se comportă ca un sterilet.
Fibroamele subseroase
Acestea ajung să apese pe organele din jur: vezica urinară având ca efect micțiune deasă, abdomenul crește, se dezvoltă o sensibilitate la durere, la frig, la efort, apare constipația, balonarea, picioare umflate, dureri de spate. Cauzează diferite dereglări în organism.
Ce înseamnă embolizarea fibromului uterin?
Embolizarea este o procedură endovasculară, nu o intervenție chirurgicală. Prin metoda de embolizare a fibromului uterin se urmărește devascularizarea completă a acestuia. În urma acestei proceduri și în funcție de dimensiunea fibromului, acesta intră într-un proces de involuție, își va micșora volumul, apoi va fi resorbit și nemaifiind hrănit, alimentat cu sânge, el se usucă, iar simptomele dispar progresiv.
Embolizarea – metodă sigură de eliminare a fibromului uterin
Embolizarea este cea mai rapidă, ușoară și sigură metodă de eliminare a unui fibrom uterin. În plus, se embolizează și fibroamele de dimensiuni foarte mici, care nu sunt vizibile la ecografie, evitându-se o dezvoltare fulminantă a unuia dintre ele. În urma embolizării rămâne o mică cicatrice, nu recidivează, uterul devine sănătos, pastrându-și vascularizația normală. Nu se vor mai forma alte fibroame uterine în următorii ani.
Procedura de embolizare nu modifică și nu lasă nimic străin în uter. Uterul rămâne la structura lui naturală, se acționează doar asupra fibroameler care sunt devascularizate, nu aduce niciun risc suplimentar.
Când nu este indicată embolizarea?
O excepție a embolizării ar fi aceea a fibroamelor de tip pediculat, unde este indicată extirparea prin intervenție chirurgicală. Alte contraindicații ar fi în cazul unor infecții pelviene sau alergii la substanța de contrast.
Embolizarea oferă femeilor șansa de a aduce pe lume copii
În această emisiune aflăm de la Dr. Rareș Nechifor mai multe despre:
- Ce este fibromul uterin și din ce cauze apare?
- Care sunt simptomele unui fibrom uterin?
- Ce este embolizarea fibromului uterin? Cum se stabilește diagnosticul?
- Ce pregătiri trebuie făcute pentru această intervenție?
- Ce se întâmplă în timpul intervenției? Există riscuri?
- Ce se întâmplă după procedură? Poate reveni totul la normal?
Vă invităm să vizionați emisiunea, accesând link-ul de la începutul acestui articolul.
Vizionare plăcută!