De curând, oamenii de știință au reușit să întinerească unele celule umane îmbătrânite, iar un studiu recent a adus noi dovezi că îmbătrânirea poate fi inversată. Echipa condusă de dr. Ming-Hui Zou, directorul Centrului de Medicină Moleculară și Translațională din cadrul Universității de Stat din Georgia, Atlanta, a ajuns la concluzia că postul intermitent și restricția calorică pot produce o moleculă care întârzie îmbătrânirea vasculară. Rezultatele studiului au fost publicate în revista Molecular Cell.
„Cel mai important aspect al îmbătrânirii este îmbătrânirea vasculară. Atunci când îmbătrânim, vasele care alimentează organele sunt mai sensibile și predispuse la deteriorări cauzate de vârsta înaintată”, a explicat dr. Zou. Aceasta a fost motivația începerii studiului. Echipa s-a concentrat asupra legăturii dintre restricția calorică și îmbătrânirea vasculară, asupra schimbărilor care apar odată cu senescența și modalităților de a le preveni. După ce au analizat aortele unor șoareci cu ateroscleroză, cercetătorii au făcut o serie de experimente cu celulele prelevate și, în paralel, teste similare pe alte rozătoare care nu fuseseră hrănite mai multe ore. Astfel, cercetătorii au descoperit un rol nou al beta-hidroxibutiratului (o moleculă produsă în timpul abstinenței de la hrană), acela de a preveni îmbătrânirea vasculară.
Beta-hidroxibutiratul este o cetonă produsă de ficat, utilizată ca sursă de energie în lipsa glucozei. Organismul produce cetone în timpul restricției calorice, dietelor sărace în carbohidrați și după exercițiile fizice prelungite. Cercetările au evidențiat și faptul că beta-hidroxibutiratul susține diviziunea și multiplicarea celulelor endoteliale (care căptușesc interiorul vaselor sanguine). Diviziunea celulară este un indicator al tinereții celulare.
„Am descoperit că beta-hidroxibutiratul poate întârzia îmbătrânirea vasculară. De fapt, este legătura chimică dintre restricția calorică, postul intermitent și efectul de întârziere a îmbătrânirii. Poate preveni senescența sau îmbătrânirea celulară”, a declarat dr. Zou.
Cercetătorii caută o substanță nouă care să imite efectul acestei cetone asupra organismului. „Este dificil să convingem oamenii să nu mănânce 24 de ore pentru a mări concentrația acestui compus. Nu oricine poate. Dacă vom găsi ceva care să imite acest efect și oamenii să poată totuși să mănânce, ne vom putea bucura mai mult de viață și ne va fi mai ușor să luptăm împotriva bolilor”, a adăugat dr. Zou.
Sursa: www.medicalnewstoday.com/articles/323039.php