Marea sărbătoare a Învierii Domnului vine după o perioadă intensă de post și pregătire duhovnicească, în care rugăciunea a fost împletită cu faptele bune. Încărcătura spirituală a răstimpului dinaintea Învierii este una extrem de puternică, având o capacitate de transformare interioară minunată. În Săptămâna Pătimirilor Domnului trecem cu Hristos prin moarte, spre Înviere, într-o tensiune între deja și nu încă. Există o întristare care arată că Mântuitorului Hristos Îi pasă de noi și este parte integrantă a tuturor întristărilor și bucuriilor noastre, dar există și o bucurie a nădejdii de înviere. De noi depinde dacă în tabloul Răstignirii vom fi în stânga sau în dreapta crucii. De aceea, este nevoie de pregătire complexă pentru ca omul să ajungă să trăiască acest eveniment în chip personal.
Când simți libertatea deplină, trăiești Paștile cu adevărat
Învierea Domnului trece dincolo de istorie, pentru că Hristos este „eternitatea care punctează istoria”, după cum spunea filosoful Petre Țuțea. Hristos nu a înviat pentru a face spectacol sau pentru a forța oamenii să creadă, ci pentru a ne aduce adevărata libertate și pentru a ne „condamna” la viață. Când sufletul omului simte învierea lui din moartea pe care o suferise din cauza păcatului, când mintea simte libertatea spirituală din robia patimilor, atunci sunt trăite Paștile cu adevărat.
Învierea lui Hristos reprezintă cel mai important eveniment al umanității, iar sărbătoarea Paștilor trebuie înțeleasă în toată măreția ei. Sfintele Paști creștine presupun o transfigurare a Paștilor iudaice, pentru că acum trecerea nu mai este prin Marea Roșie, ci este trecerea de la moarte la viața cea adevărată. Interesant e că sărbătoarea mozaică a Paștilor cunoaște numai forma de plural, datorită multiplelor ei semnificații, care sunt sporite în creștinism. De aceea, cu atât mai mult în creștinism, corect ar fi să folosim formula „Sfintele Paști”.
Cea mai frumoasă icoană a Învierii este Biserica
Paștile înseamnă trecerea de la întuneric la lumină, ridicarea de pe pământ la cer, trecerea de la moarte la viață. Noi suntem chemați nu doar să afirmăm Învierea lui Hristos, ci să și trăim Învierea Lui pentru că cea mai frumoasă icoană a Învierii este Biserica. Taina Învierii ne ridică linia orizontului înspre zilele eternității în bucuria lui Iisus Hristos și ne îndreaptă privirea spre cer. Paștile înseamnă venirea lui Hristos în inima oamenilor pentru că omoară gândurile rele sădite acolo și învie personal împreună cu fiecare om care este dispus să-și ducă crucea. De aceea, nu trebuie să ne temem să-I spunem lui Hristos durerea din suflet și nici să ne fie rușine să-i mărturisim puterea.
De Înviere trebuie să prețuim mai mult clipele pe care ni le-a îngăduit Dumnezeu unul pentru altul. Să înțelegem că ospățul material al sărbătorii este doar o preînchipuire a mesei mult mai bogate pe care Hristos ne-o pregătește în Împărăția Cerurilor. Este o masă la care nimeni din cei ce își pun nădejdea în El nu rămâne lipsit. La masă cu noi sunt și cei plecați dintre noi și cei ce așteaptă să se nască. Este taina mesei îmbelșugate a Împărăției lui Dumnezeu, descoperită o dată în plus prin Înviere.
Să nu uităm că adevărata sărbătoare a Paștilor înseamnă curățirea minții și trecerea Cuvântului în sine noastră. Paștile sunt viața lui Dumnezeu în noi, împărtășirea Sfântului Duh, învierea noastră din moartea pe care am suferit-o din cauza patimilor. La aceste adevărate Paști conduc faptele bune și contemplația. Atunci omul devine „dumnezeu după har” și sărbătorește veșnicul și marele Paști. Trăiește Paștile cel tainic, gustă Paștile cel viu, care este Hristos, și devine el însuși Paști.
