Frigul și troienele de zăpadă ne-au pricinuit greutăți tuturor în ultimele zile. Ne-au înspăimântat temperaturile de -25 de grade Celsius și viscolul ce a pus stăpânire pe țară. Am văzut oameni înghețați în propriile case. Dar și oameni care au pornit să-și salveze semenii, fiind cu toții – salvatori și salvați – în situații de viață și de moarte. Vedem însă, poate, zi de zi, indiferent de anotimp, oameni cu sufletul înghețat, oameni pe care suferința altora sau chiar a lor nu-i clintește din drum. Dar oare unde duce această cale a egoismului? Nu cumva ar trebui să ne temem mai degrabă de înghețul din sufletul oamenilor decât de cel de afară?
Parabola lingurilor lungi, o poveste cu tâlc despre diferența dintre Rai și Iad, ar trebui să ne pună pe gânduri și, de ce nu, să dezghețe inimile de piatră.
„Un om pios, adâncit într-o convorbire tainică cu Dumnezeu, a îndrăznit să se roage: ‹‹Doamne, aș vrea să știu cum arată Raiul și Iadul!››. Dumnezeu l-a condus pe om către două uși. A deschis una dintre ele și omul a privit înăuntru.
În mijlocul unei încăperi uriașe se afla o masă mare rotundă, pe care se odihnea o oală cu mâncare aburindă și atât de îmbietoare încât omului i-a lăsat gura apă.
Oamenii din jurul mesei erau însă slabi, suferinzi și neliniștiți. Păreau a fi tare înfometați… Țineau în mâini niște linguri cu cozi foarte lungi. Puteau ajunge cu ele la vasul de mâncare, dar era imposibil a și le duce la gură din cauza cozilor lungi.
Omul pios s-a cutremurat la vederea suferinței lor. Atunci Dumnezeu i-a spus: ‹‹Acum ai văzut Iadul››.
Au mers apoi la cea de-a doua ușă. În cameră se găsea aceeași masă rotundă, cu aceeași mâncare delicioasă. Oamenii de acolo țineau în mâini aceleași linguri cu cozile lungi. Dar, spre deosebire de cei dintâi, păreau bine hrăniți, veseli și vorbeau între ei.
Omul pios a spus: ‹‹Doamne, nu înțeleg!››.
Atunci, Dumnezeu i-a răspuns: ‹‹Este foarte simplu, trebuie doar să privești cu atenție. Acești oameni fericiți și sănătoși au învățat să se hrănească unii pe alții, pe când ceilalți se gândesc numai la ei înșiși. Oamenii buni au avut grijă să ducă la gură unul către celălalt lingurile lungi, cu care altminteri nu se puteau hrăni singuri. Acesta este Raiul!››.”
