După o perioadă de pregătire a trupului și a sufletului, în care am incercat să împletim postul cu rugăciunea și milostenia, urcușul nostru se apropie de ținta la care dorim să ajungem: Hristos Cel înviat. Fiecare om, după puterea și dorința sa, a devenit ucenic al lui Iisus, a cerut iertare și a iertat, L-a primit pe Hristos în cetatea inimii Sale, L-a ajutat să-Și poarte crucea și a pătimit împreună cu El, într-o comuniune tainică ce conduce la Înviere.
În tradiția poporului evreu, Paștele reprezintă una dintre cele trei mari sărbători biblice, fiind numită și „sărbătoare de pelerinaj“, întrucât credincioșii iudei trebuiau să ajungă în pelerinaj la templul din Ierusalim pentru a celebra sărbătoarea împreună cu confrații. Cuvântul „Paște“ (în ebraică „Pesah“) înseamnă „trecere peste“, adică salvare. Instituită din inițiativa lui Dumnezeu, sărbătoarea este legată direct de eliberarea evreilor din robia egipteană, căpătând chiar un caracter comemorativ național.
Sărbătoarea Paștelui din Vechiul Testament prefigurează sărbătoarea Învierii Mântuitorului Hristos, considerat Paștele cel nou al nostru și o sărbătoare universală. Prin Hristos se realizează trecerea de la păcat la virtute și de la moarte la viață.
Dacă iudeii celebrează eliberarea temporară și pământească nutrind în același timp și speranțele venirii unui Mesia eliberator național, creștinii trebuie să sărbătorească eliberarea de păcat și de moarte și să nutrească și ei speranța unirii cu Hristos Cel răstignit și înviat pentru a rămâne cu El în veșnicie. Sfântul Ioan Gură de Aur menționa că Paștele trebuie celebrat cu multă bucurie, dar și cu o oarecare pregătire, fără să uite că li se cere o ieșire din prea multele împrăștieri ale acestei lumi, adică să nu rămână numai în cele vremelnice.
Învierea Domnului – temeiul fundamental al iubirii
Cel mai important eveniment din istorie, în care s-a implicat în mod direct Însuși Creatorul a toate, este Învierea Domnului, care aduce posibilitatea mântuirii pentru fiecare om. Dacă până la Învierea lui Hristos, moartea era privită ca o catastrofă inevitabilă și absurdă, după Înviere, moartea devine o mare trecere spre nemurire, o scară spre viața veșnică. Învierea Domnului Hristos ne echilibrează existența și gândirea, ne alimentează speranța și credința, ne înnoiește comuniunea cu ceilalți oameni. Învierea ne spune că Dumnezeu ne iubește în așa măsură încât acceptă pătimirile și Răstignirea pentru a ne arăta că dragostea nu poate fi pusă în mormânt, iar cine iubește cu adevărat, nu mai moare niciodată.
„Dacă Hristos n-a înviat, zadarnică este credința voastră“ (I Corinteni 15, 17)
Sărbătoarea Paștelui se celebrează primăvara și coincide cu anotimpul reînvierii naturii pentru a sugera că Dumnezeu oferă tuturor șansa învierii. Paștele amintește că omul are vocația divină a libertății fizice și spirituale și nimeni nu are dreptul să-i manipuleze conștiința ori să abuzeze de persoana sa. Certitudinea acestei sărbători este că dacă Hristos a înviat, și noi vom învia și vom trăi o viață nouă în Hristos. Fiecare duminică din an ne amintește în mod special de biruința lui Hristos prin Înviere și ne îndeamnă să înviem și noi împreună cu El.
Prezența în creștinism a ouălor roșii este, de asemenea, una simbolică, reprezentând lumea și eternitatea, creația și învierea.
Sărbătoarea Învierii Domnului este cea mai solemnă dintre toate sărbătorile creștine, având rânduieli liturgice cu totul deosebite. Aceste rânduieli speciale vor fi săvârșite pe perioada unei întregi săptămâni, pentru a prelungi bucuria Învierii în viețile credincioșilor. Fiind o sărbătoare a eliberării, dar și a comuniunii cu Dumnezeu, ea trebuie celebrată de întreaga umanitate.
Hristos a înviat în taină, neștiut de nimeni, iar misterul Învierii continuă să fascineze făptura umană. Lumina călăuzitoare a Învierii străbate veacurile și depășește istoria lumii și realitatea palpabilă. Astăzi, parcă mai mult ca oricând, avem nevoie de această viață renăscută întru Hristos! Să îndrăznim să înviem împreună cu Hristos!
