Duminica Floriilor sau a Stâlpărilor (lat. Floralia – sărbătoarea florilor) este un praznic împărătesc cu dată schimbătoare, serbată cu o săptămână înainte de Paște. Această sărbătoare ne amintește de intrarea Domnului în Ierusalim înainte de pătimirile Sale. În această duminică, Biserica a rânduit să se acorde dezlegare la pește.
Domnul nostru Iisus Hristos Și-a petrecut ultima parte a vieții Sale în trup în cetatea Betania, în apropiere de Ierusalim, unde avea să se împlinească și profeția lui Isaia despre jertfa Sa supremă pentru păcatele noastre. Aici a luat masa ultima oară cu cei dragi ai Lui: Lazăr pe care-l înviase și surorile acestuia, Marta și Maria. Tot aici are loc și gestul iubirii lucrătoare a Mariei care a spart un vas de alabastru cu mir de nard, pe care l-a vărsat în întregime, pe capul lui Iisus. A doua zi după această cină din Betania, Iisus vine pentru ultima oară cu ucenicii Săi în cetatea Ierusalimului, unde fusesetă uciși mulți profeți ai lui Dumnezeu.
Osana – glasul bucuriei și al libertății
La intrarea în Ierusalim, Iisus a fost întâmpinat de o mulțime mare de credincioși cu ramuri de finic (curmal) în mâini, aduse cel mai probabil de la Ierihon, care se și numea, datorită abundenței finicilor, Cetatea Finicilor. Aceste ramuri erau folosite frecvente în ocaziile festive, în special la sărbătoarea corturilor pentru că erau simbolul bucuriei. Pentru vechii evrei, ramura de finic sau curmal era și simbolul libertății, ramura apărând și pe unele monede din Israel, atunci când poporul a dorit să-și proclame libertatea și independența. Așadar, venirea lui Iisus în mijlocul poporului a devenit un moment festiv deosebit. Mulțimea adunată în cetate din diferite zone ale lumii își exterioriza bucuria foarte zgomotos, strigând: „Osana! (care înseamnă „Mântuiește-ne acum“) Binecuvântat este cel ce vine întru numele Domnului, Împăratul lui Israel!“ (cf. Psalmul 118, 26). Cuvintele acestui psalm liturgic erau folosite, de obicei, la sărbătoarea Paștelui, pentru că erau expuse foarte clar speranțele izbăvirii mesianice. Totuși, mulțimea adaugă la textul psalmului și cuvintele „Împăratul lui Israel“, spre deruta și furia dușmanilor Săi și a stăpânirii romane din Ierusalim. Cuvintele de aclamație de aici sunt identice cu cele folosite la înscăunarea regilor israeliți. Din păcate, mulțimea L-a aclamat pe Domnul Hristos nu ca pe un lider religios, ci mai degrabă ca pe unul politic deoarece peste câteva zile aceeași mulțime, instigată desigur, va striga cu mânie: „Ia-L, ia-l! Răstignește-L!“.
Spre surprinderea opozanților Săi, Iisus acceptă onorurile aduse de mulțime, ceea ce altădată nu ar fi făcut-o. Aceasta arată că sosise momentul de a se arăta lumii pe deplin în calitate de Mesia și Împărat al lui Israel. Intrarea Sa triumfală pe mânzul asinei arată o distincție clară între Regele Mesia și liderii politici, întrucât el nu vine ca un războinic și cu gânduri rele, ci cu intenții pașnice și cu smerenie.
Duminica aspiranților și a grațierilor
Praznicul împărătesc al Intrării Domnului în Ierusalim este o sărbătoare veche, cu mențiuni încă din secolul al IV-lea, existând însemnări și predici ale unor importanți Sfinți Părinți precum Sf. Ioan Gură de Aur, Sf. Ambrozie și Sf. Chiril al Alexandriei. În vechime, Duminica Floriilor era numită și Duminica aspiranților pentru că în această zi candidații care se pregăteau pentru botez mergeau la episcop spre a fi cercetați, iar ierarhul îi îndemna să învețe Simbolul credinței. De asemenea, se folosea și numirea de Duminica grațierilor, pentru că împărații acordau grațieri în cinstea acestei sărbători. Atât în Bizanț, cât și în Țările Române, conducătorii și demnitarii lor serbau Floriile cu mare solemnitate și purtau în mâini făclii aprinse, la fel ca la sărbătoarea Paștilor. Conform obiceiului menționat încă din secolul al IV-lea, se aduc în biserici ramuri de salcie, care sunt binecuvântate și împărțite credincioșilor, în amintirea ramurilor de finic cu care mulțimile au întâmpinat pe Domnul Hristos la intrarea Sa triumfală în Ierusalim. Purtarea acestor ramuri în mâini sunt semnul biruinței Mântuitorului asupra morții, amintită de învierea lui Lazăr și apoi desăvârșită prin însăși Învierea Sa. În seara acestei duminici debutează și slujbele profunde ale deniilor din Săptămânia Patimilor, care sporesc încărcătura duhovnicească a acestei perioade deosebite.
