Ficatul este cel mai voluminos organ din corpul uman, cântărind în medie 1,5 kg. Responsabilitățile ficatului sunt pe măsura dimensiunilor sale. El îndeplinește peste 500 de funcții în corpul uman, de la digestia grăsimilor, împreună cu vezica biliară, stocarea glicogenului necesar în producerea de energie, procesarea nutrienților absorbiți în intestine, până la descompunerea alcoolului, medicamentelor și altor substanțe. Tocmai de aceea este supranumit „uzina” organismului. Ficatul constituie organul-orchestră în procesul de detoxifiere. El primește în jur de 1,5 litri de sânge pe minut, pe care îl filtrează pentru a păstra nutrienții necesari organismului și a converti toxinele în reziduuri ce pot fi eliminate din organism, în condiții de siguranță, prin urină și scaun.
Ce sunt toxinele? Elson Haas, în cartea sa „Staying Healthy with Nutrition”, definește toxinele ca orice substanță care produce efecte iritante sau nocive în corp, declanșând un stres la nivelul funcțiilor biochimice. Substanțele chimice, medicamentele, metalele grele, celulele moarte și microorganismele au astfel de efecte toxice. Din fericire, celulele specializate de la nivelul ficatului descompun și elimină aceste toxine din organism. Iată de ce sănătatea ficatului este crucială pentru starea de sănătate a întregului organism.
Altădată, funcția de detoxifiere naturală a ficatului era suficientă pentru ca acesta să reușească a curăța și purifia singur organismul. Astăzi, însă, când poluarea, chimicalele și stresul ne pândesc la tot pasul, ficatul este supus unei presiuni atât de mari încât are nevoie de sprijin suplimentar pentru a-și îndeplini funcția de detoxifiere.
Cum se realizează detoxifierea?
Detoxifierea este un proces complex prin care organismul neutralizează sau elimină substanțele toxice, pesticidele, medicamentele, fumul de țigară, metalele grele, radiațiile, radicalii liberi ș.a. Metabolizarea și eliminarea toxinelor din organism se realizează prin ficat, intestine, piele, plămâni și rinichi. Însă ficatul deține rolul principal în procesul de detoxifiere.
Detoxifierea hepatică presupune două faze:
- În faza I – toxinele sunt metabolizate, cu ajutorul unor enzime, în substanțe liposolubile cu toxicitate mai redusă.
- În faza a II-a – toxinele rezultate din faza 1 sunt transformate în substanțe hidrosolubile, care sunt eliminate din organism prin scaun sau urină.
Pentru o detoxifiere hepatică eficientă este necesară menținerea unui echilibru între faze. Există atât alimente, cât și suplimente naturale care pot armoniza întregul proces al detoxifierii, astfel încât rezultatul să fie unul benefic sănătății.
Ficatul nu doare!
Chiar și pentru persoanele care se străduiesc a-și menține un stil de viață sănătos, consumă apă pură și hrană naturală, utilizează pe cât posibil produse fără chimicale, este destul de greu în zilele noastre să se ferească de toxine din mediul extern (aer, sol, mașini, fabrici, radiații, materiale plastice). Cât despre cei care-și sfidează sănătatea consumând alimente prăjite, procesate, cu aditivi, la care se adaugă alcoolul, fumatul, este lesne de înțeles că ficatul lor trebuie să lucreze la foc continuu, ajungând într-un final la epuizare sau boală.
Cum apar dezechilibre în fazele detoxifierii? Spre exemplu, se poate întâmpla ca în faza I a detoxifierii, în care sunt pregătiți metaboliții pentru faza a II-a, din cauza dietei bogate în cărnuri prăjite sau a disbiozei intestinale, toxinele să rămână mai mult timp active. Acestea sunt metabolizate în compuși mai toxici decât cei inițiali, care circulă în organism și provoacă probleme de sănătate. Pe de altă parte, anumite medicamente sau consumul de alcool afectează faza a II-a a detoxifierii, încetinind ritmul de eliminare a toxinelor, ceea ce provoacă boli inclusiv de natură oncologică.
Ficatul este un organ care suferă în tăcere. El nu dă semne clare până în momentul în care boala îi compromite grav funcțiile, când de cele mai multe ori medicina se declară lipsită de soluții salvatoare. Pentru a nu ajunge în acest stadiu, este important să nu treceți cu vederea următoarele semne ce pot fi date de ficatul asaltat de toxine:
- oboseală cronică,
- emoții negative,
- lipsa puterii de concentrare,
- dureri de cap,
- crampe musculare,
- transpirație excesivă,
- tulburări digestive, mai ales în cazul consumului de grăsimi,
- dureri abdominale, constipație, diaree,
- disfuncții biliare,
- alergii,
- acnee, pete sau modificări ale pielii,
- dezechilibre hormonale,
- anxietate, depresie,
- respirație urât mirositoare,
- creștere în greutate inexplicabilă.
Sfaturi care ajută ficatul
Sănătatea ficatului începe în farfurie! Iar cheia unei diete care ajută ficatul este echilibrul. Optați pentru meniuri simple, cu ingrediente de calitate, pe care le preparați acasă: legume colorate, fructe, carne, pește, cereale integrale, nuci, semințe, alimente fermentate. Fără prăjeli! Eliminați uleiurile vegetale (de floarea-soarelui, rapiță, porumb), care ajunse la temperaturi înalte au efect puternic pro-inflamator. Optați pentru prepararea alimentelor la aburi, prin fierbere, coacere. Limitați pe cât posibil alimentele procesate, cu conținut bogat de făină albă și zahăr. Aveți grijă să consumați suficiente fibre, cel puțin 35 de grame pe zi, provenite din surse naturale: semințe de in, avocado, broccoli, varză, anghinare. Restricționați consumul de fructoză: sirop de porumb, de agave, fructe cu indice glicemic ridicat.
Pentru susținerea procesului de detoxifiere hepatică există suplimente nutritive care reglează fazele detoxifierii și protejează ficatul.
LiverHelp de la Zenyth este un detoxifiant și hepatoprotector 100% natural, sub formă de ceai din plante medicinale. LiverHelp conține cinci dintre cele mai renumite plante medicinale pentru sănătatea ficatului și a tractului digestiv: fructe de armurariu, păpădie, flori de trifoi roșu, rădăcină de ghințură albastră, rădăcină de lemn-dulce. Nu conține aditivi chimici, conservanți sau îndulcitori artificiali! Plantele din formula LiverHelp acționează sinergic pentru a asigura sănătatea și buna funcționare a ficatului, asigurând protecția acestuia împotriva factorilor nocivi (substanțe nocive, medicamente toxice, metale grele, noxe industriale, toxine), detoxifierea (eliminarea compușilor toxici acumulați) și regenerarea celulelor hepatice.
Mod de preparare: în 1-1,5 litri de apă clocotită se pun 2-3 lingurițe dozatoare de ceai LiverHelp, se fierb 1-2 minute, după care ceaiul se acoperă, se lasă la răcit, se strecoară și se bea neîndulcit. Dacă nu dorești să prepari tot ceaiul odată, îți poți pregăti câte o cană de ceai de 2-3 ori ori pe zi, din câte o linguriță dozatoare la 300-400 ml apă.
L-Arginine de la Zenyth este un supliment alimentar pentru susținerea funcțiilor ficatului prin îmbunătățirea fluxului sangvin la nivel hepatic. Ajută atât la regenerarea țesutului hepatic, cât și în procesul de detoxifiere hepatică. Arginina este un aminoacid pe care organismul nu îl poate produce în cantitățile necesare, de aceea este nevoie de aport extern. L-arginina susține funcția endotelială, îmbunătățind producția de oxid nitric (un neurotransmițător și vasodilatator, care relaxează arterele și le menține flexibile).
Mod de administrare: se recomandă 1 capsulă de 1-3 ori pe zi, cu 30 de minute înaintea mesei. Sunt indicate cure de 4-6 săptămâni sau conform recomandării specialistului.
Surse:
- theheartysoul.com/signs-of-liver-toxicity/
- psychologies.com/Beaute/Corps/Detox/Articles-et-Dossiers/Desintoxication-faites-le-menage-dans-votre-corps
- ncbi.nlm.nih.gov/pubmed/1749210
- ncbi.nlm.nih.gov/pubmed/3304211
- elsonhaasmd.com/health/