Sănătate, Video

Organismul sesizează aerul din încăpere

Autor:

Hello sănătate, că-i mai bună decât toate! Luana s-a gândit la tine azi, pentru că… îi pasă! Am vrut să deschid fereastra și am conștientizat o mulțime de lucruri studiate în ultima vreme. Pentru că de un an încoace visăm la aer curat și la un respirat natural.

Vezi toate articolele despre:
alergiiimunitatepoluare

Deși suntem foarte dornici să respirăm în interior cu pofta cu care o facem sub un brad la munte,  calitatea aerului care vine de afară, la oraș, nu este mereu cea mai bună.

Conform Agenției de Protecție a Mediului, aerul din interiorul locuinței este mult mai poluat decât cel de afară. Mucegaiul, particulele fine de praf, părul de animale și alergenii sunt doar câțiva dintre factorii poluanți ce pot avea un impact negativ asupra sănătății noastre. O soluție ar fi aparatele care purifică aerul, dispozitive prevăzute cu filtre care absorb praful, polenul, substanțele chimice, microbii și chiar virusurile. Și legat de aerul condiționat, verificați anual dacă filtrele sunt schimbate.

În materie de prevenție și stil de viață, vă invit să vă analizați obiceiurile de a folosi diverse produse pentru un miros plăcut sau la curățenie. Chiar și tipul de aspirator, pentru că unele scot pe cealaltă parte ceea ce aspiră, în particule mult mai mici. Uneori, aerul din casă e mai poluat decât cel de afară și din cauza și datorită amestecurilor de poluanți emiși de materialele de construcție folosite pentru design interior. Apoi, electrocasnicele, produsele de curățenie, fumul de țigară și odorizantele de cameră. Zilnic ne expunem, în propria casă, la diverse surse de poluare cauzate și de cele menționate. Apariția strănutului, a rinoreei, a ochilor înlăcrimați, a mâncărimii, a iritației tegumentului feței cu mâncărimi la nivelul nasului, ochilor – sunt primele semne că este ceva în neregulă cu aerul din locuință.

În final aș menționa câteva reguli simple ca să putem respira aer cât mai curat în casă. În dormitor trebuie să evităm să avem plante care produc polen, să nu dormim în aceeași cameră cu animalele de companie, să nu avem prea multe covoare și să ștergem frecvent mobila de praf. Specialiștii mai spun că orice substanță care emană un miros puternic poluează aerul, așadar este de evitat utilizarea odorizantelor tari.

Hello Sănătate TV este canalul cu însemnătate și cu sfaturi cumpătate. Spun asta, pentru că suntem o mână de oameni pasionați și inimoși, care culegem pentru tine informații semnificative pentru starea ta de bine. Dacă te întrebi de ce, îți răspund simplu: câștigul nostru este un public educat. Dacă vrei să fii voluntar în orice tip de acțiune care aduce valoare stării de sănătate, lasă un mesaj în comment sau în mesagerie și devino parte din proiectele noastre scrise sau filmate.

Etichete articol:
alergiiimunitatepoluare
Articolul anterior
Protejează-ți imunitatea și uită de stres!
Articolul următor
Tehnica de respiraţie Wim Hof: o tehnică de meditaţie
Nu am găsit niciun rezultat.

Vrei să îți spui părerea? Scrie aici!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Fill out this field
Fill out this field
Te rog să introduci o adresă de email validă.

Vezi toate articolele din categoria:
SănătateVideo