Este cel mai cunoscut antidot al stresului. Are cel mai puternic efect de relaxare. Este eficient în stări de iritabilitate și insomnii, palpitații și migrene, oboseală cronică și tensiune mărită, dureri musculare și articulare. Acesta este MAGNEZIUL, mineralul care se găsește în toate țesuturile, dar cu precădere în oase, mușchi și creier.
Magneziul este un mineral cu o importanță crucială pentru sănătatea noastră, acționând ca un cofactor pentru peste 300 de reacții enzimatice, implicate în metabolismul eliberării energiei sub forma moleculei de ATP (adenozintrifosfat) și utilizarea acesteia în procesele celulare. Lipsa magneziului afectează permeabilitatea membranei celulare, determinând creșterea unei alte molecule – AMP (acidul adenozin monofosforic) și moartea celulară.
Magneziul, un mineral ignorat
Magneziul este de multe ori ignorat, chiar dacă este mai puternic decât orice alte medicamente în numeroase cazuri. Fiecare mușchi și nerv din corpul nostru are nevoie de magneziu pentru a funcționa normal. Aici intră și cel mai mare mușchi dintre toți – inima.
[post-content id=1259]Magneziul activează și vitamina D, cea care contribuie la asimilarea calciului în oase. În plus, magneziul contribuie la reglarea nivelului zahărului în sânge, la menținerea tensiunii arteriale în limite normale, la metabolizarea energiei și la sinteza proteinelor.
Magneziul și inflamația cronică
Știați că toate problemele de sănătate au la origine inflamația, într-un mod sau altul?
Inflamația este astăzi dușmanul din umbră al omului modern și poate fi la originea multor probleme de sănătate care mocnesc în interiorul nostru mulți ani.
Inflamația este mecanismul de răspuns al organismului la o agresiune – infecție, iritație, leziune. Dacă agresiunea nu încetează, inflamația se cronicizează și devine cauza tuturor bolilor cronice: bolile cardiovasculare, diabetul, afecțiunile gastrointestinale, alergiile și astmul, autismul, depresia, dermatitele, problemele articulare etc.
Vestea bună vine de la magneziu, care modulează reacțiile celulare implicate în inflamație. Esențial de reținut este că magneziul acționează atât asupra simptomelor (inflamație, durere), cât și asupra cauzei inflamației sau durerii. Nu sunt multe substanțe sau medicamente despre care să se poată spune acest lucru.
De exemplu, dacă ai suferit o entorsă la gleznă, sistemul imunitar eliberează o proteină denumită complex imun circulant (CIC). Această proteină se deplasează până la glezna afectată și produce durere și tumefacție. Durerea pe care o simți te informează astfel despre leziunea produsă, în vreme ce tumefacția are efect protector – te împiedică să te miști, iar leziunea să se agraveze în felul acesta.
Acesta este modalitatea prin care corpul tău tratează problema, transportând către gleznă sânge proaspăt, anticorpi și celule vitale, pentru a începe vindecarea și repararea gleznei. În aceste momente, în mod normal, corpul tău produce enzime proteolitice care contracarează inflamația și ajută ca lucrurile să revină la normal. Problema este că după vârsta de 25 de ani, producția acestor enzime scade aproape de zero, astfel încât nu mai există nimic care să tragă semnalul de alarmă și să îi spună organismului să oprească inflamația. Aceste enzime sunt de asemenea responsabile cu purificarea sângelui, cu lupta împotriva infecțiilor virale și bacteriene și cu distrugerea excesului de fibrină (proteină care este secretată în exces în plăgile cronice). Astfel se explică de ce o entorsă de gleznă se vindecă la un copil în 3-4 săptămâni, iar la un adult de 45 de ani, de exemplu, în mai mult de 6 săptămâni.
Cele mai multe dintre aceste enzime sunt mediate și activate de magneziu, ceea ce înseamnă că menținerea unui nivel optim de magneziu în organism ajută țesuturile să lupte mai bine cu inflamația.
Cercul vicios al inflamației
Magneziul este cheia proceselor inflamatorii și una dintre primele cauze ale acestora atunci când nu este prezent în cantități suficiente în organism. Creșterea concentrației de magneziu extracelular duce la o scădere a răspunsului inflamator, în vreme ce scăderea magneziului extracelular are drept rezultat apariția inflamației. Iar inflamația, atunci când devine cronică, determină o disfuncție endotelială, endoteliul afectat facilitând astfel migrarea celulelor canceroase, de exemplu.
Dar cum măsurăm inflamația?
Cei mai buni markeri ai inflamației sunt proteina C-reactivă (CRP) și interleukina 6 (IL-6). Numărul celulelor albe din sânge este legat și el de răspunsul imun, iar dacă acest număr este ridicat înseamnă că organismul luptă cu ceva. Concentrațiile ridicate de feritină și homocisteină sunt de asemenea asociate cu inflamația cronică și cu riscul de atac de cord și accident vascular.
Bolile de inimă debutează cu eliberarea unor substanțe inflamatorii prin vasele de sânge. Doza zilnică de magneziu reduce nivelul acestor substanțe, sugerează cercetătorii de la Medical University of South Carolina. Aceștia au măsurat nivelul de inflamație cu ajutorul proteinei C-reactive (CRP) la 3.800 de bărbați și femei. S-a dovedit că aceia care consumau mai puțin de 50% din doza zilnică de magneziu aveau un nivel al proteinei C-reactive ridicat și un risc de trei ori mai mare de a suferi de afecțiuni cardiovasculare.
Inflamația și bolile articulare
Cum se întâmplă că o persoană dezvoltă artrită la 40-50 de ani, în vreme ce altă persoană începe să aibă semne de afectare articulară aproape de 80 de ani? De ce un adolescent dezvoltă poliartrită reumatoidă la 16 ani, în vreme ce prietenii lui nu? De ce doar o persoană din 400 suferă de spondilită anchilozantă (inflamația cronică a coloanei vertebrale)? Cine poate ști?! Medicina nu are încă răspunsuri clare.
Se știe însă că aproximativ 90% dintre bolnavii cu spondilită anchilozantă au genotipul HLA-B27 și prezintă antigenul HLA-B27, care apare de asemenea și în cazul bacteriei Klebsiella. Ar putea această bacterie să afecteze țesuturile din zona coloanei și să determine apariția inflamației? Aceasta în vreme ce bacteria își continuă activitatea distructivă, iar inflamația se cronicizează și este însoțită de dureri puternice? Poate că da. Un lucru este sigur: sunt binecunoscute efectele distructive ale unor asemenea bacterii și virusuri, care persistă în organism ani în șir.
Iată încă o dovadă că inflamația este un răspuns al organismului la o agresiune. Ceea ce trebuie să facem este să oprim această agresiune asupra țesuturilor și, odată ce țesuturile se vindecă, inflamația va dispărea de la sine. Prima fază a tratamentului presupune hidratarea corespunzătoare, alcalinizarea (cu ajutorul dietei) și, bineînțeles, creșterea aportului de magneziu.
Magneziul și osteoartrita
Consumul zilnic de magneziu este extrem de important pentru cei care suferă de osteoartrită. Rațiunea este extrem de simplă: osteoartrita se caracterizează prin inflamație, rigidizare și calcifiere. Acestea „lucrează“ împreună și este inutil să ne întrebăm dacă una apare înaintea celeilalte.
Magneziul poate opri nu doar spasmele musculare, contracțiile musculare care apar în zona articulației, ci și pe cele care sunt asociate cu atacul de cord sau accidentul vascular cerebral.
Magneziul este cel care dizolvă calciul neionic (cel care se depune în organism în țesuturi, artere, oase, cartilaje, tendoane și ligamente) și contribuie la eliminarea excesului de calciu. Este exact ceea ce trebuie să facem în tratamentul osteoartritei.
