Sănătate

Diabetul de tip 2 este provocat de inflamația ficatului

Autor:
Niciun comentariu
Timp citire aprox: 2 minute
Vezi toate articolele despre:
diabetficatinflamațieobezitaterecomandare

Obezitatea a devenit una din cele mai grave probleme de sănătate, care în prezent afectează peste 650 milioane de oameni din întreaga lume. Printre consecințele sale dăunătoare se numără creșterea riscului apariției afecțiunilor metabolice, în special a diabetului de tip 2.

Cercetătorii de la Universitatea din Geneva (UNIGE) au investigat rolul-cheie pe care îI joacă ficatul în debutul diabetului de tip 2 și au descifrat modul în care proteina numită PTPR-γ (receptor gamma pentru proteina tirozin fosfatază) inhibă receptorii de insulină localizați la suprafața celulelor hepatice.

Creșterea în volum a celulelor grase, o caracteristică a obezității, duce la o creștere a semnalelor inflamatorii care au efecte negative atât asupra ficatului, cât și asupra mai multor organe. Inflamația indusă de obezitate declanșează activarea unui factor de transcripție numit NF-kβ, care este principalul factor ce induce apariția diabetului de tip 2.

Studiile de cohortă pe subiecți umani au sugerat că rezultatul inflamației este creșterea proteinei PTPR-γ și că aceasta ar putea fi răspunzătoare de inhibarea insulinei.

Pentru a-și testa ipoteza, oamenii de știință au modificat nivelurile expresiei PTPR-y la șoareci și au comparat subiecții cu expresie normală cu cei la care expresia PTPR-y a fost fie suprimată, fie supraexprimată, urmărind efectul asupra rezistenței la insulină.

Șoarecii la care expresia PTPR-γ a fost total inhibată au devenit obezi după ce au fost alimentați cu o dietă bogată în calorii. Cu toate acestea, ei nu au arătat nici un semn de rezistență la insulină și au fost protejați împotriva diabetului, care în alte condiții ar fi fost declanșat de această dietă.

Administrarea de lipopolizaharide (substanțe produse de anumite bacterii ale microbiotei intestinale, care sunt asociate cu obezitatea și rezistența la insulină) în lipsa proteinei PTPR-γ nu a indus apariția rezistenței la insulină.

Reconstituirea expresiei PTPR-γ la niveluri normale, dar numai în hepatocite (celule hepatice) a indus creșterea riscului de dezvoltare a rezistenței la insulină, indicând astfel rolul determinant al ficatului în patologia diabetului de tip 2.

Mai mult decât atât, o supraexprimare crescută de 2 ori a expresiei PTPR-γ în ficat (care imită fiziopatologia naturală a obezității) a fost suficientă pentru a provoca rezistența la insulină.

Deși și în trecut s-au efectuat studii asupra familiei proteinelor PTP, acum este pentru prima oară când s-a identificat această proteină specifică, care spre deosebire de ceilalți membri ai familiei sale (localizați în interiorul celulei) este ușor accesibilă (fiind poziționată pe membrana celulară) și datorită conformației sale permite inactivarea ei (prin cuplarea a două molecule similare unite prin intermediul unui ligand). Aceste constatări deschid noi orizonturi pentru potențiale terapii în tratamentul diabetului de tip 2.

Surse:

www.medicalxpress.com/news/2017-11-diabetes-hepatic.html

www.academic.oup.com/edrv/article/31/6/817/235477

Etichete articol:
diabetficatinflamațieobezitaterecomandare
Articolul anterior
Laureații Premiul Nobel în Medicină (V)
Articolul următor
Laureații Premiul Nobel în Medicină (VI)

Vrei să îți spui părerea? Scrie aici!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Fill out this field
Fill out this field
Te rog să introduci o adresă de email validă.

Vezi toate articolele din categoria: Sănătate

Te-ar putea interesa și: