Pământul, ecosistemele și ființele sale sunt într-o profundă legătură. Astfel, existența multor specii depinde de supraviețuirea celorlalți și nu credem că ființele umane sunt o excepție. Fiind deconectați de la natură, tindem să uităm de animalele pe care ne bazăm pentru binele și bunăstarea noastră. Credeți sau nu, multe animale îi ajută pe oameni doar prin îndeplinirea rolurilor naturale în mediul lor. Iar noi beneficiem de aceste servicii în mod gratuit!
Până acum ați auzit despre zvonurile despre albine, deoarece preocupările pentru dispariția lor s-au intensificat în ultimii ani. Însă suntem oare conștienți de modul în care multe alte organisme unice ar putea fi cruciale pentru supraviețuirea umană? De exemplu, deși sunt portretizate drept creaturi înfricoșătoare în filmele de la Hollywood, liliecii sunt extrem de importanți pentru ecosistemul nostru. Dintre cele peste 1200 de specii, doar 3 sug sânge, dar nici unul nu face rău oamenilor dacă nu sunt amenințați. Dimpotrivă, ei ajută oamenii să-și poată desfășura multe dintre activitățile obișnuite.
Știați că?
În Marea Britanie, unii lilieci sunt considerați „specii-indicator” deoarece schimbările care intervin în cadrul acestor specii de lilieci pot indica schimbări în unele aspecte legate de biodiversitate.
În lunile calde, un liliac poate consuma insecte în fiecare noapte cât două treimi din greutatea sa.
Producția a cel puțin o treime din alimentele din lume, inclusiv 87 dintre cele 113 culturi alimentare de vârf, depinde de polenizarea realizată de insecte, lilieci și păsări (conform IUCN – Securing the web of life, June 2012).
Peste 500 de specii de plante (numite chiropterofile) se bazează pe lilieci pentru a-și poleniza florile, inclusiv specii precum mango, banane, cacao sau guava. Deci data viitoare când mănânci ciocolată, ar trebui să te gândești să le mulțumești și liliecilor!
Peștera De Hoop din Africa de Sud reprezintă casa a peste 300.000 de lilieci, care se adună acolo în fiecare an.
Liliecii din SUA sunt decimați de o boală mortală numită White-Nose Syndrome (WNS), care este cauzată de o ciupercă rezistentă la tratament. Autoritățile sunt preocupate de rezolvarea acestei probleme prin soluții inedite, astfel încât liliecii să își poată continua „munca”.
„Poliția biologică” împotriva dăunătorilor nocturni
Liliecii insectivori reprezintă aproximativ 70% din speciile de lilieci și efectuează un „control natural” al insectelor nocturne, consumând milioane de astfel de insecte dăunătoare în fiecare an. Fermierii trebuie să fie recunoscători liliecilor, întrucât îi scutesc de sume considerabile de bani, reducând și nevoia de pesticide chimice. În multe locuri ale lumii, țânțarii sunt vectori ai unor boli mortale, precum malaria sau febra denga. Doar un singur liliac brun poate consuma până la o mie de țânțari într-o oră. Nu-i așa că ar trebui să le fim recunoscători liliecilor?
Numai în Statele Unite ale Americii, oamenii de știință estimează că liliecii scutesc oamenii de peste 3,7 miliarde de dolari pe an din reducerea daunelor aduse culturilor și din reducerea consumului de pesticide. O cercetare recentă realizată de profesorul Peter Taylor, de la Universitatea din Venda, arată că liliecii se hrănesc și cu un alt dăunător agricol important: viermii.
„Fermierii tropicali”
Excrementele de lilieci sau guano au roluri semnificative pentru dispersarea plantelor. Spre deosebire de alte animale care asigură împrăștierea semințelor, liliecii fructivori călătoresc departe, ajutând plantele să crească și să supraviețuiască într-o varietate de locații. Datorită distribuției efective a semințelor de plante, cum ar fi avocado sau smochine, precum și pentru ajutorul lor în refacerea pădurilor, liliecii au fost numiți „fermierii tropicali”. De asemenea, aceștia sunt considerați specii esențiale în multe ecosisteme tropicale și deșertice, aceasta însemnând că supraviețuirea altor specii (chiar și a oamenilor) depinde de lilieci!
„Schimbul de noapte” în polenizarea plantelor
Liliecii consumatori de nectar sunt polenizatori cruciali pentru peste 500 de specii de plante, dintre care multe sunt semnificative din punct de vedere ecologic. Cele mai multe plante cu flori nu au capacitatea de a produce semințe fără a fi polenizate. Atunci când liliecii consumă nectar din flori, ei iau ulterior și polenul, pe care îl transferă pe măsură ce se hrănesc. Liliecii sunt atrași și de florile care nu au mirosuri puternice și nici culori vii. De aceea, specialiștii spun chiar că păsările și albinele ar fi schimbul de zi pentru polenizare, iar liliecii – schimbul de noapte. Procesul de polenizare se poate realiza de către lilieci datorită limbii lor foarte mari, iar ținând cont de faptul că sunt migratori în natură, ei pot căra polenul la distanțe mari. Faptul că liliecii fac atât de multe pentru polenizare este motivul pentru care sunt protejați în multe zone.
Așadar, liliecii joacă un rol important în multe medii din întreaga lume, fiind esențiali pentru economie și ecologie. Pământul fără lilieci ar fi un loc diferit și mult mai sărac. Unele plante depind parțial sau total de lilieci pentru a-și poleniza florile sau pentru a-și răspândi semințele, în timp ce alte specii de lilieci ajută la combaterea dăunătorilor prin consumul de insecte. Chiar și excrementele de lilieci (guano) sunt valoroase ca îngrășământ natural. Toate aceste lucruri ne îndeamnă să fim mai atenți la ecosistemele din jurul nostru și să conștientizăm rolul important pe care fiecare îl are în această structură complexă și interdependentă.
Surse:
- sciencemag.org/news/2016/10/people-are-hunting-primates-bats-and-other-mammals-extinction
- batworlds.com/bat-role-in-pollination/
- onegreenplanet.org/animalsandnature/animals-that-help-us-to-survive/
- batswithoutborders.org/role-of-bats-in-our-ecosystems.html
- batcon.org/why-bats/bats-are/bats-are-important
- bats.org.uk/pages/why_bats_matter.html