La început, nu dăm prea mare atenție primelor simptome. Ne gândim imediat că este o simplă răceală. Nasului înfundat sau care tot curge, guturaiului încercăm să le găsim leac prin metodele consacrate de-acum. Și totuși, după o săptămână, chiar două de tratament, în care am pompat în noi antiinflamatoare, antitermice, așa-numita răceală nu pare să dea semne că ar trece. De ce oare? Medicul Ruxandra Constantina dezleagă misterul: „Dacă sub tratament simptomatic, nasul rămâne înfundat sau dimpotrivă curge ca un robinet, nu se liniștește deloc, nu este răceala de vină. Rinoreea apoasă, strănuturile în salve, în special seara, cu mâncărimi intense la nivelul nasului, al ochilor, al gâtului, al faringelui, ochii roșii indică, cu siguranță, o alergie respiratorie foarte frecventă sezonului rece.
Plantele țin în frâu efectele alergiei
Nu trebuie așteptat. Și nici tratamentul specific răcelilor nu mai trebuie administrat. Intervine acum rolul medicului alergolog. El este cel care stabilește schema de tratament în funcție de stimulul alergen. „Un copil, de exemplu, poate fi alergic la polen, la acarienii din praf, la blana animalelor, la cretă. În funcție de intensitatea simptomelor, alergologul va da un tratament local sau general”, explică specialistul. Și amintește de plante. Atât de minunate și de benefice în orice afecțiune am avea. Proprietățile lor antialergice, antiinflamatorii reprezintă o explozie de bine adus corpului. Astfel, extractul de coacăz negru, de măceș, care diminuează mult simptomatologia, plantele cu calități imunomodulatoare, cum este Agaricus, toate sunt extrem de folositoare. „Trebuie realizată o schemă corectă și administrată pe termen lung. Efectele sunt uimitoare”.
Adulții, afectați de polialergii
Nici adulții nu sunt feriți de astfel de afecțiuni, de aceea, și ei pot apela, nu numai copiii, la remedii naturiste. „Se întâmplă, de obicei, să fie o polialergie. Uleiul de chimen negru, cu efect antiinflamator, brusturele, trei-frați-pătați, păpădia sunt remedii recunoscute și mult folosite pentru calitățile lor extraordinare”.
Netratată, alergia poate duce la rinită cronică, iar la copii e capabilă să declanșeze chiar astmul bronșic. Așadar, să nu stăm pe gânduri atunci când observăm că tusea devine iritativă sau mâncărimea pune stăpânire pe trupul nostru. Tratată la timp, orice fel de alergie își găsește nașul!