Amigdalele sunt parte a sistemului imunitar. Şi dacă nu cu mulţi ani în urmă amigdalele se scoteau la primul semn de infecţie, acum se preferă tratarea lor pentru că medicii s-au convins de rolul acestora ca parte integrantă a imunităţii organismului.
Amigdalele palatine sunt două formaţiuni de ţesut limfatic, localizate de o parte şi de alta a gâtului. Datorită poziţiei lor, amigdalele sunt prima linie de luptă contra infecţiilor gâtului şi căilor aeriene superioare. Rolul lor este de a opri şi anihila bacteriile şi virusurile care ar putea provoca infecţii în organism.
În mod normal, amigdalele capturează bacteriile inspirate prin nas şi gură, permiţând celulelor imunitare să le elimine înainte de a intra în organism. În unele cazuri, capacitatea amigdalelor de a face faţă infecţiilor poate fi depăşită şi astfel apare amigdalita. Aceasta poate fi cauzată de virusul care provoacă mononucleoza sau de un streptococ. Printre simptomele amigdalitei se numără febra, frisoanele, durerile în gât, durerea la înghiţire, durerile de cap şi, posibil, pierderea vocii. Amigdalele se înroşesc, cresc în volum şi pot prezenta puncte albe. De asemenea, ganglionii limfatici de la nivelul maxilarului şi gâtului se măresc în urma încercării organismului de a elimina infecţia.
Amigdalele sunt alcătuite din ţesut limfatic, membrane mucoase, sunt vascularizate şi inervate. De asemenea, pe suprafaţa lor există nişte mici buzunare (cripte amigdaliene). Funcţia principală a amigdalelor este aceea de a proteja organismul de infecţii. Limfocitele B din ţesutul amigdalian matur produc cinci clase de anticorpi ce apără organismul de infecţia cu stafilococul auriu sau alţi microbi. De asemenea, capturează bacteriile, permiţând organismului să elibereze anticorpii care să le extermine. Amigdalele lucrează în echipă cu celelalte ţesuturi limfatice pentru a ajuta la procesarea şi circularea limfei.
Ţesutul limfoid este responsabil de producerea limfocitelor, celulele albe din sânge care luptă contra infecţiilor. Ţesuturile organismului sunt scăldate de limfă, un fluid transparent bogat în celule albe (limfocite). Cele mai cunoscute sunt celulele B şi T, care se plimbă între sistemele sanguin şi limfatic şi au rolul de a distruge moleculele nocive organismului.
Glandele limfatice joacă un rol important în sistemul imunitar. Acestea acţionează ca filtre care capturează celulele cencerigene, bacteriile şi alte forme de invadatori, prevenind răspândirea lor în organism. În timpul acestui proces, glandele limfatice se măresc. Ţesutul limfoid, care are aceleaşi funcţii ca şi glandele, este prezent în întreg organismul (măduvă, splină, timus).
Adulţii pot suferi de amigdalită, însă cele mai multe cazuri se întâlnesc la copiii cu vârste între 6 şi 12 ani. Acest lucru se întâmplă din cauză că răspunsul imunitar al copiilor este insuficient dezvoltat, lucru care îi face pe aceştia mai susceptibili la infecţii. Cu vârsta, amigdalele se micşorează, pe măsură ce organismul dezvoltă alte căi de a face faţă infecţiilor.
Tratamentul amigdalitei
Amigdalitele se tratează diferit, ţinând cont de cauza lor. Infecţiile virale se lasă de obicei să treacă de la sine şi se folosesc doar medicamente pentru ameliorarea simptomelor, pe când amigdalita de origine bacteriană se tratează cu antibiotice. Tratamentul trebuie urmat până la capăt, chiar dacă simptomele dispar după câteva zile. Altfel, infecţia se poate reinstala.
Amigdalele se scot numai dacă se măresc atât de tare încât cauzează probleme de respiraţie sau apnee. Amigdalita cronică duce şi ea la înlăturarea amigdalelor. Acest diagnostic se pune dacă se constată şapte episoade de amigdalită pe an sau câte cinci episoade în doi ani.
Cazeumul
Amigdalita cronică criptică (amigdalita cazeoasă) este însoţită de un miros urât şi este caracterizată de depunerea de bacterii şi celule moarte în buzunarele amigdalelor. Cazeumul este un amalgam de materii care se depun în buzunarele amigdalelor. La început, aceste depuneri sub formă de pietricele sunt albe, apoi se îngălbenesc şi emană un miros foarte urât. Uneori nu sunt vizibile pentru că se ascund în spatele amigdalelor.
Cazeumul este o problemă destul de des întâlnită şi apare în cazul fluxului salivar redus sau a regenerării rapide a ţesutului epitelial. Poate fi eliminat în timpul vorbirii, tusei sau strănutului. Numele vine din latinescul caseum – brânză, din cauza aspectului său.
Cazeumul apare când particulele de hrană intră în buzunarele amigdalelor, apoi acumulează bacterii. De aici apare mirosul fetid. Medicamentele de orice fel nu ajută la eliminarea acestuia.
Legătura dintre amigdalită şi sinuzită
Persoanele care suferă de o infecţie a sinusurilor se confruntă şi cu dureri în gât şi observă o umflare a amigdalelor. Sinuzita poate fi extrem de neplăcută, cauzând durere, presiune şi congestie nazală şi apare când membrana mucoasă care acoperă sinusurile şi fosele nazale se inflamează şi se infectează. Infecţia sinusurilor cauzează simptome ca dureri de cap, rinite, congestie nazală, dureri la nivelul feţei, dureri de gât şi scurgerea mucusului din cavităţile sinusoidale în gât. Dacă acest mucus este infectat cu virusuri şi bacterii, cauzează inflamarea amigdalelor sau agravarea infecţiei deja existente, ducând la amigdalită.
Pe lângă eventualele antibiotice prescrise de medic şi decongestionante nazale se poate folosi lavajul nazal. Acesta ajută la decongestionarea căilor nazale şi la eliminarea particulelor prinse pe mucoasă care provoacă infectarea mucusului. Nu folosi niciodată o soluţie care conţine conservanţi. Aceştia sunt toxici pentru mucoasa nazală şi pot înrăutăţi inflamaţia. Cel mai sigur este să foloseşti o soluţie din apă caldă şi sare. Gargara cu apă cu sare curăţă amigdalele şi reduce inflamaţia. Scoaterea amigdalelor este o măsură extremă şi se recomandă doar celor care întâmpină probleme în a respira sau au tumori pe amigdale.
