Tonul nervului vag este esențial pentru activarea sistemului nervos parasimpatic. Tonul vagal se măsoară urmărind ritmul cardiac alături de ritmul respirator. Frecvența cardiacă se accelerează puțin atunci când respirăm și încetinește puțin când expirăm. Cu cât este mai mare diferența dintre ritmul cardiac prin inhalare și cel prin exhalație, cu atât tonul vagal este mai ridicat. Tonul vagal ridicat înseamnă că organismul tău se poate relaxa mai repede după stres.
Factorii care afectează nervul vag
Nervul vag poate fi afectat de metale grele, cum ar fi mercurul, de multiple afecțiuni, precum diabet, alcoolism, infecții virale respiratorii, sau de o parte a nervului tăiat accidental în timpul unei operații. Stresul poate inflama nervul, împreună cu oboseala și anxietatea, cât și o postură proastă și o alimentație necorespunzătoare.
Dacă funcția nervului vag nu este corespunzătoare, atunci pot apărea multiple probleme la nivel gastrointestinal, la nivelul creierului (pot apărea anxietatea și depresia), în sistemul cardiac, în sistemul hormonal și la nivelul rinichilor.
Nervul vag a atras multă atenție în ultimul timp pentru toate lucrurile uimitoare pe care le poate face pentru sănătate. Este relativ simplu și ușor să stimulezi nervul vag și poți astfel obține o sănătatea fizică și emoțională mai bună. Lucrez frecvent cu mai multe din aceste tehnici pe care le voi prezenta mai jos.
Respirația profundă
Este bine știut că respirația profundă și lentă, cea diafragmatică ajută la inducerea relaxării. Stimularea vagală poate provoca relaxare, dar și reciproca este adevărată. Relaxarea poate stimula nervul vag.
Clismele cu cafea
Acestea sunt ca „sprinturile” pentru nervul vag. Extinderea intestinului crește activarea nervului vag, așa cum se întâmplă cu clismele. Aceasta determină creșterea capacității ficatului de a detoxifia toxinele din sânge și de a le lega de bilă. Întregul aport de sânge circulă prin ficat la fiecare 3 minute. Prin păstrarea cafelei 12-15 minute în intestine, sângele va circula de patru până la cinci ori pentru curățare, la fel ca un tratament de dializă.
Echilibrarea microbiomului intestinal
Prezența bacteriilor sănătoase în intestin creează o buclă de feedback pozitiv prin nervul vag, crescând tonusul acestuia. Suplimentarea cu pro- și prebiotice de calitate contribuie la o diversitate și sănătate adecvată a microbiomului și astfel o funcție mai bună a nervului vag.
Relații sociale pozitive
Un studiu din 2013 a determinat că există o legătură între sănătatea fizică, cea emoțională și plăcerea socială. Interacțiunile sociale pozitive influențează emoțiile pozitive, care îmbunătățesc tonusul vagal. Studiul a ajuns la concluzia că „emoțiile pozitive, conexiunile sociale pozitive și sănătatea fizică se influențează reciproc într-o dinamică autosusținută ascendentă, în formă de spirală“. Studiul a constatat, de asemenea, că meditația regulată și afirmarea pozitivă ar putea aduce oamenii în interiorul acestei spirale ascendente.
Expunerea la frig
Dușurile reci sau scufundarea feței în apă rece stimulează funcția nervului vag. Terapia cu frigul are multe beneficii, de la recuperarea mai rapidă de la exerciții fizice la îmbunătățirea funcției imunitare. Expunerea la frig poate crește și activitatea parasimpatică (odihnă și digestie) prin nervul vag, scăzând răspunsul simpatic (de alertă, luptă-sau-fugi).
Gargară, cântatul sau intonatul mantrelor
Cântarea sau fredonarea pot fi relaxante, dar există un motiv fiziologic pentru asta. Nervul vag este atașat de corzile vocale. Cercetările arată că intonatul, cântatul și chiar gargara determină activarea nervului.
Masajul
Masajul și reflexoterapia piciorului sunt benefice pentru stimularea nervului vag. Într-un studiu din 2012, sugarii prematuri care au fost masați au avut o creștere în greutate mai mare datorită activității vagale. Conform unui studiu publicat în Terapii alternative în sănătate și medicină, reflexoterapia piciorului a crescut modularea vagală, a scăzut modularea simpatică și a scăzut tensiunea arterială.
Yoga și Tai Chi
Studiile au arătat că yoga crește GABA, un neurotransmițător calmant din creier. Cercetătorii consideră că face acest lucru prin stimularea fibrelor vagale, care cresc activitatea în sistemul nervos parasimpatic. Acest lucru este util în special pentru cei care se luptă cu anxietatea sau depresia. Studiile arată că, de asemenea, tai-chi-ul poate „îmbunătăți modularea vagală“.
Sper ca aceste informații să îți fie de folos pentru a te simți mai bine și mai sănătos prin tehnici de stimulare a nervului vag! Aștept comentariile tale pe pagina noastră de Facebook Hello Sănătate și pe canalul YouTube! Sănătate și pe curând!