Astăzi vă prezint o rețetă pentru supă de morcovi cu arome indiene. Adaosul de mirodenii asiatice, ghimbir și, neapărat, ca garnitură frunze proaspete de coriandru nu numai că dă acestei supe un gust și o aromă deosebite, dar îi conferă și proprietăți terapeutice, antiinflamatoare și antioxidante. Ingredientul „secret“ din această rețetă este turmericul care, împreună cu restul de mirodenii și cu supa de oase, va transforma această supă într-o adevărată „bombă“ nutritivă.
Ingrediente (pentru 4 porții)
- 1 lingură untură
- 1 ceapă medie
- 1/2 rădăcină (sau 2-3 tulpini) de țelină
- 4 morcovi mari
- 1 sfeclă medie
- 1 litru supă de oase
- 2-3 căței usturoi
- 4-5 cm bucată ghimbir
- 1 linguriță turmeric
- 1 linguriță coriandru
- 1/2 linguriță scorțișoară
- 1/2 linguriță sare
- 1/4 linguriță ardei iuți uscați
- 1/4 linguriță piper
Pentru servit:
Smântână, un pic de suc de portocală sau mandarină, coriandru proaspăt.
Cum o pregătiți?
Supa iese mult mai bună dacă aveți deja preparată o supă de oase, iar morcovii și sfecla sunt coapte mai întâi la cuptor. În film, eu am folosit jumătate din legume proaspete, iar cealaltă jumătate au fost gătite în prealabil la cuptor.
Începeți prin a prăji ceapa într-o lingură de untură. Adăugați apoi țelina și, dacă nu le aveți deja gătite, morcovii și sfecla. Amestecați și lăsați să se înmoaie la foc mic. Adăugați legumele gătite la cuptor, apoi usturoiul și ghimbirul. Turnați supa de oase și lăsați un pic să fiarbă la foc mediu. Adăugați mirodeniile: pudra de semințe de coriandru, turmeric, scorțișoară, ardei iute, sare, piper. Pasați apoi supa cu un mixer vertical.
Pentru servit, adăugați un pic de suc de portocală sau mandarină, o lingură de smântână fermentată, câțiva morcovi copți și frunze proaspete de coriandru. Poftă bună!
Sfaturi:
- Pentru supa de oase fierbeți la foc mic pentru câteva ore (sau mult mai repede, la oala cu presiune) câteva oase, un morcov, un păstârnac și o ceapă. După ce o strecurați, o puteți păstra la frigider timp de câteva zile. Datorită colagenului și mineralelor din oase, această supă are o valoare nutritivă foarte mare.
- Supa iese mai gustoasă dacă morcovii au fost copți la cuptor (tăiați bucățele și puși într-o tavă mare, cu o lingură de ulei de cocos). Eu îi pregătesc de regulă cu o zi înainte; fac o porție dublă sau chiar triplă, îi servesc ca garnitură, apoi a doua zi îi folosesc la supa de morcovi.
- Dacă adăugați și o sfeclă roșie, supa va avea o culoare intensă, portocalie, mult mai aproape de culoarea de morcov. Fără sfeclă, supa va fi galbenă.
- Pentru un gust indian și mai autentic, serviți supa cu o 1-2 linguri de lapte de cocos în loc de smântână și câteva feliuțe de ardei iute.