Dr. Mihail Litvak este medic psihiatru rus, psihoterapeut şi unul dintre cei mai apreciaţi psihologi la nivel internaţional. Este cel care a elaborat metodologia de soluţionare a conflictelor numită „Aikido psihologic” şi primul care a pus-o în practică. Cărțile sale se bucură de un succes deosebit și au ajuns să constituie cele mai bune îndrumare psihologice pentru persoane din toate categoriile sociale.
Volumul „Dacă vrei să găsești fericirea“, autor dr. Mihail Litvak, ne propune o incursiune în propria minte și propria viață, o serie de exerciții practice pentru a ne cunoaște mai bine, pentru a ne afla resursele energetice interne și timpul necesar îndeplinirii dorințelor noastre. Vei găsi în carte informații despre personalitate și complexele ei, despre Aikido psihologic, această reeducare a propriei persoane, și despre vampirismul psihologic, relația dintre oameni ce nu este reciproc avantajoasă. Tot aici, poți citi despre dieta psihologică plină de emoții pozitive sau negative pentru care ne sunt oferite „rețete“ de modelare controlată, astfel încât să poată fi mai ușor „digerate“ de minte și corp. Este dezbătută și psihologia vorbitului în public și sunt prezentate tipologiile de oratori, iar finalul este bogat în teste, metode de inventariere ale propriei persoane, excerciții și jocuri terapeutice, toate adunate cu scopul de a ajuta să găsim fericirea.
„Omul trebuie să se împlinească. Exprimându-ne metaforic, toți suntem născuți prinți și prințese, pentru a deveni regi și regine. Dar, din păcate, în procesul educației, a fost aruncată asupra noastră pielea de broască a caracterului, cu care unii trăiesc toată viața, căci nu există niciun vrăjitor care să o ia de pe noi. Chiar noi trebuie să facem asta! Iar eu o să încerc să vă ajut să faceți asta“, afirmă Dr. Mihail Litvak, autorul acestei cărți.
Fiecare om are sau dezvoltă o anumită personalitate, iar particularitățile psihologice ale personalității sunt date de moștenirea genetică, de aptitudini, temperament și caracter. Procesul de educare este esențial pentru dezvoltarea personalității, iar mare parte din comportamente se învață în copilărie. Chiar dacă tendința multora este să spună „e copil, nu pățește nimic“, psihologul K. Lewin, citat de dr. Mihail Litvak, a concluzionat, în urma unui experiment, că un comportament violent sau o atitudine sănătoasă în viața de adult nu sunt decât rezultatele felului în care am fost tratați când eram mici: „Lewin a făcut un experiment pe șoareci. Pe unii îi mângâia, pe alții îi înțepa, iar cei din ultima categorie au rămas neluați în seamă. Așa că uite, cei pe care i-a mângâiat au crescut sănătoși; cei pe care i-a înțepat au fost și ei sănătoși, dar răi; iar cei rămași fără atenție au fost bolnavi“.
„Dacă vrei să găsești fericirea“, volum apărut la Editura Paralela 45, abordează chiar din primul capitol problema nevrozei pe care autorul o numește, ironic, „cea mai rapidă metodă de satisfacere a sentimentului valorii personale“. Nevroza este o stare în care ajungi când nu faci absolut nimic pentru tine și dorințele tale. Te lași acaparat de pesimism, iar „boala devine o profesie din care faci o carieră destul de repede“, așa cum o caracterizează Dr. Mihail Litvak. „Când îmi spune un om că e cel mai nefericit, îi atrag atenția asupra cuvintelor «cel mai». Cu ajutorul bolii, omul devine «cel mai-cel mai» în propriii ochi și, pentru o vreme, și în ochii rudelor și ai medicilor“. Unii oameni dezvoltă boli din dorința de a se împlini personal, cu gândul că au atenția medicilor, că se tratează în cele mai scumpe clinici și găsesc în asta o mare satisfacție. Văd îmbolnăvirea ca pe o modalitate de a-și satisface sentimentul importanței personale, considerând că nu primesc îndeajunsă atenție acasă sau că nu excelează la job.
Dr. Mihail Litvak ne îndeamnă să trecem peste ideile preconcepute de „a plăcea tuturor“ sau de „a face ceva mai bine ca oricine“. Este de ajuns să te placi pe tine și să faci lucrurile așa cum nu ar mai putea să le facă nimeni, în felul tău, unic. Să fii fericit cu tine însuți ar trebui să fie scopul tău de zi cu zi!
Dr. Mihail Litvak îți atrage atenția, ție, dragă cititor, asupra faptului că, în ziua de astăzi, îți concentrezi energia asupra hainelor pe care le porți (ce trebuie să fie mai bune și mai atrăgătoare decât ale colegilor de la birou sau ale prietenilor) și faci din amenajarea casei tale un proiect mult mai important decât propria persoană. Adevăratul proiect ar trebui să fii tu însuți, să înveți să te cunoști, să te preocupe problema comunicării și să te ocupi de pregătirea ta psihologică. Când îți îndrepți atenția spre tine însuți începi să îți armonizezi relația cu tine și cu cei din jur, iar apoi îți va fi mai ușor să accepți lucrurile așa cum sunt și să eviți certurile atât de solicitante psihic.
„La capătul drumului ajunge cel care pornește“. Citește, analizează, asimilează și pune în practică sfaturile doctorului Mihail Litvak și ai șanse mari ca, ușor, ușor, să devii mai fericit.