DepreHUB este un proiect național, ce își dorește o abordare 360 de grade a depresie și anxietății, îmbinând specialiști din domenii diferite. Medici, psihologi și chiar nutriționiști își îmbină serviciile pentru a asigura vindecarea și o creștere a calității veții celor care suferă de aceste două boli – depresia și anxietatea – suferințe care își pun treptat amprenta asupra tuturor ariilor vieții.
Trecând într-o zonă mai concretă, cum îi ajută depreHUB pe cei aflați în depresie?
- Evaluare, diagnostic și tratament online și față în față.
- Servicii sociale de psihoterapie gratuită.
- Workshop-uri de conștientizare și prevenția recidivei.
- Grupuri de suport pentru depresie, anxietate, atacuri de panică.
- Consiliere nutrițională, sportivă, juridică, vocațională.
- Tehnici și terapii alternative.
- Programe de reintegrare socio-profesională.
În plus, în cadrul acestui proiect s-a lansat și TelVerde 0800.0800.20, disponibil non-stop și cu acoperire în toată țara, număr ce poate fi apelat de cei care au atacuri de panică, anxietate ori depresie. Peste 50 de absolvenți și studenți ai facultăților de psihologie au fost învățați să asigure suport primar în situații de criză emoțională prin intermediul acestei linii telefonice gratuite.
Primul pas pe care trebuie să îl faci, fie pentru tine, fie pentru cei dragi, este să intri pe depreHUB.ro și să urmărești pașii indicați, de la testare, la metode de tratament.
DepreHUB vine în întâmpinarea Strategiei naționale a sănătății mintale prin programe de psihoeducatie și abordare multidisciplinară, e-health și face to face, în condițiile în care peste 50% dintre românii care suferă de depresie nu știu că au această afecțiune, iar dintre cei care știu, mai puțin de o treime se tratează.
Ziarul de Sănătate și Zenyth, producător român de suplimente naturale premium, și-au arătat suportul în cadrul proiectului, ca partener în această inițiativă.
1 comentariu. Leave new
dorec sa completez formularul de depresie