Materialul de mai jos surprinde doar selectiv ideile discutate pe durata emisiunii. Pentru a viziona întreaga emisiune, vă invităm să dați click pe materialul video de mai sus.
- Ceea ce este bine să înțelegem este că nu noi suntem cei cărora le revine responsabilitatea descoperirii vocației copiilor lor. Părinții sunt doar cei care îi însoțesc pe copii și îi ajută să înțeleagă care este direcția potrivită pentru cei mici, nu pentru propria persoană. Nu suntem cei care cunosc vocația copiilor, ci doar cei care îi însoțesc, cu o perspectivă matură și echilibrată, în traseul presărat cu teamă de eșec, de nou, cu dorința de a satisface așteptările altor persoane, nu ale lui.
- Expunerea celor mici la activități cât mai diverse în perioada copilăriei îi ajută în identificarea unei direcții. Atunci când ne confruntăm cu renunțări repetate din partea copilului, după doar scurte încercări, este important să identificăm care este motivul pentru care renunță. Poate nu are legătură cu activitatea în sine, ci cu teama de a nu dezamăgi, de a nu excela, de a ne dezamăgi.
- Un talent descoperit nu înseamă automat un drum în viață. Un talent care nu este dezvoltat, care nu este antrenat este un talent care riscă să se irosească. Chiar și o persoană extrem de talentată poate fi depășită de o personană mai puțin talentată, care muncește mai mult, este mai disciplinată.
- Și în acest caz, echilibrul este singura soluție pentru succes. Un copil care își petrece toată copilăria din meditație în meditație riscă să fie condamnat la eșec prin faptul că nu există meditație pentru viață. Ea trebuie să fie testată, trăită de fiecare în parte. Este important să avem informațiile. În lipsa încrederii în lume și în propria persoană, nimic nu se poate implementa.
- Testarea vocațională, realizată de Yolanda Crețescu, psiholog clinician și psihoterapeut, poate fi realizată la orice vârstă, după 12 ani. Testarea analizează multiple aspecte, de la tipul de personalitate la stadiul echilibrului emoțional.
Unde greșesc părinții?
- În primul rând, este important de menționat că nu există părinți care să facă rău copiilor în mod intenționat (exceptând cazurile patologice). Este important să lucrăm la autocunoaștere pentru a vedea dacă sunt aspecte în care ajungem să facem rău copiilor fără să ne dăm seama și să fim deschiși la schimbare.
- Un părinte care este prea bun este uneori un părinte care ajunge să pericliteze maturizarea sănătoasă a copilului lui. Este important să avem elasticitatea psihică de a ne lăsa copiii să fie și nefericiți, să aibă și situații mai complicate prin care să treacă. Ceea ce putem face atunci, ca părinți, este să fim alături de ei și să îi ajutăm să își conștientizeze emoțiile negative, să reușească să le integreze, fără a se teme ulterior de noi încercări.
- Când vrem să fim alături de cei mici există o limită fină între intruzivitate și abandon, între implicare și judecată. Respectă intimitatea copilului tău, dar lasă-l să știe că poate să vină oricând spre tine. Atunci când pui întrebări, evită folosirea întrebării „de ce?“. Este o întrebare care te face să te simți judecat, implică o critică. O mult mai constructivă întrebare este cea care începe cu „cum“. În loc de „De ce vrei tu să mergi la Facultatea de Litere?“ poți spune „Cum te simți când te gândești că ai putea merge la Facultatea de Litere?“. Este important ca cel mic să nu se simtă atacat de întrebările tale, prin formulare sau prin ton.
- Ca părinți, trebuie să învățăm să facem diferența între a fi protectori și a fi salvatori. Atunci când suntem protectori, doar ghidăm traseul copilului. Când suntem salvatori îi impunem versiunea noastră despre realitate, îi anulăm puterea și inițiativa, îl minimizăm ca individ.
Cei care își doresc o evaluare vocațională o pot contacta pe Yolanda Crețoiu, psiholog clinician și psihoterapeut, prin trimiterea unui e-mail la adresa asociația.hm@gmail.com.
Atunci când vorbim de traseul profesional, este important să nu uităm că oricând, la orice vârstă, avem opțiuni. Trebuie doar să le descoperim.
