Conform unei știri publicate de CNN la finalul lunii martie 2018, toți producătorii sau vânzătorii de cafea din California ar putea fi nevoiți să afișeze pe etichetele pachetelor de cafea sau pe pahare un avertisment care să informeze consumatorii că în fiecare ceașcă de cafea se găsește o substanță cancerigenă: acrilamida. Acrilamida se formează în mod natural atunci când alimentele sunt preparate termic, deci și atunci când boabele de cafea sunt prăjite.
Această posibilă măsură vine în urma unui proces intentat încă din 2010 de Consiliul pentru Educaţie şi Cercetare în Domeniul Toxic (ONG) împotriva unor mari companii producătoare de cafea sau care pur și simplu o comercializează.
Companiile acuzate au susținut în timpul procesului că nivelul de acrilamidă găsit în cafeaua lor este sub limita impusă de lege și, teoretic, este sigură pentru consum și că beneficiile pe care cafeaua le are depășesc riscurile. Curtea Supremă nu a fost însă de acord. Cel puțin 13 dintre companiile acuzate au acceptat deja să afișeze un avertisment pe cafeaua comercializată, în timp ce altele încă așteaptă decizia definitivă.
Organizaţia Mondială a Sănătăţii a scos cafeaua de pe lista produselor cancerigene în 2016. Jurnalul de Nutriție și Cancer a publicat mai multe studii, însă niciunul nu a fost destul de concludent privind relația dintre acrilamida din alimente și diversele tipuri de cancer. Doar studiile efectuate pe animale au arătat că acrilamida ar putea cauza cancer, însă cantitățile folosite în timpul studiilor au fost de la 1.000 la 100.000 mai mari decât cantitățile ce se găsesc în alimente. De asemenea, oamenii absorb și metabolizează acrilamida diferit față de rozătoarele folosite drept cobai.
Acrilamida se găsește, în cantități diferite, în cartofi prăjiți, biscuiți, pâine, cereale pentru micul dejun, nuci, migdale și semințe prăjite, floricele de porumb, pizza, unt de arahide, măsline negre în conservă și chiar în sucul de prune, însă nu este trecută și pe etichetă. Acrilamida se găsește în cantități semnificative și în fumul de țigară. Institutul Național de Cancer din America susține că „oamenii sunt expuși la o cantitate substanțial mai mare de acrilamidă din fumul de țigară decât din alimente”.
Administrația Alimentelor și Medicamentelor din Statele Unite (FDA) a publicat nivelul de acrilamidă ce se găsește în diverse alimente, iar cafeaua este pe ultimul loc, conținând doar 1,9 unități la porția de 240 g.
Aliment | Unități pe kg | Porție (g) | Unități pe porție |
Cafea preparată | 7.8 | 240 | 1,9 |
Măsline negre la conservă | 242,8 | 15 | 3,6 |
Cereale pentru mic dejun | 119,4 | 55 | 6,6 |
Chipsuri din cartofi | 597,5 | 30 | 17,9 |
Înlocuitor de cafea din cereale | 93 | 240 | 22,3 |
Cartofi prăjiți | 404,1 | 70 | 28,3 |
Suc de prune | 214,4 | 140 | 30,0 |
Cartofi la cuptor | 697,8 | 70 | 48,8 |
La polul opus se află studiile ce demonstrează că un consum moderat de cafea este benefic pentru ficat, te poate scăpa de depresie și ar putea fi asociat cu reducerea riscului de apariție a demenței și a altor boli neurodegenerative, cum ar fi Alzheimer și Parkinson. Poți citi mai multe aici. Combinată cu puțin ulei de cocos sau cu scorțișoară, cafeaua poate fi transformată într-un superaliment.
Cert este că fiecare persoană prezintă un risc diferit de a dezvolta cancer, iar factorii determinanți sunt multipli: vârsta înaintată, istoricul personal/familial de cancer, fumatul, mediul și stilul de viață. Mai mult, sunt persoane care din punct de vedere medical au predispoziție spre cancer, dar nu îl dezvoltă niciodată, pe când altele se pot îmbolnăvi mai ușor.
Surse:
edition.cnn.com/2018/03/30/health/coffee-cancer-court-decision-warning-label-california/index.html
www.cristianmargarit.ro/2011/11/acrilamida-mai-bine-cartofi-prajiti-decat-magiun-de-prune-si-paine/