Medicină funcțională

Tratamentul personalizat și integrativ, soluția optimă în cazul alergiilor

Autor:
Niciun comentariu
Timp citire aprox: 4 minute
Vezi toate articolele despre:
alergenialergiidisbiozămedicina integrativamicrobiomrecomandaresfattratamenttratament alergii

În ultimii 30 de ani, bolile alergice au înregistrat o creștere alarmantă. Astfel s-a ajuns ca, în Europa, o persoană din patru să sufere de o formă de alergie. Iar, din păcate, cei mai afectați sunt copiii din țările industrializate. În Germania, de exemplu, fiecare al treilea nou-născut dezvoltă o boală alergică la 6 luni după naștere. Cum trebuie tratați copiii alergici? Care sunt cauzele alergiilor? Cât de importantă este abordarea integrativă a pacienților cu boli alergice? Acestea au fost principalele teme ale seminarului de medicină integrativă dedicat bolilor alergice, susținut de Prof. John Ionescu (din Germania). Distinsul profesor a revenit sâmbătă, 16 aprilie, pentru a treia oară anul acesta, la Institutul Național de Statistică, unde se desfășoară seria de Seminare de Medicină Integrativă 2016.

Cauzele alergiilor

    Primul pas în abordarea corectă a bolilor alergice este determinarea cauzelor care produc afecțiunile alergice, a precizat prof. John Ionescu, în deschiderea cursului. Principalele cauze ale bolilor alergice sunt:

  1. Factorii alergeni (polen, praf, mucegaiuri, alimente etc.)
  2. Infecții/vaccinuri (corpi microbieni)
  3. Adjuvanți chimici/poluanți/metale grele
  4. Polimorfisme genetice
  5. Factori psihogeni/stres (aleatoriu)

Însă alergia nu apare dintr-o singură cauză. Este nevoie de o triadă de factori (alergen+microb+substanța toxică) pentru inducerea unei reacții alergice, subliniază prof. John Ionescu. După 30 de ani de studii și practică în tratamentul integrativ al bolilor alergice în clinica sa din Neukirchen, Germania, prof. Ionescu a observat că toți pacienții cu alergii au o serie de elemente comune:

  • au disbioză intestinală;
  • suferă de infecții cronice asociate;
  • sunt intoxicați cu metale grele.

Ce rol are microbiomul în apariția alergiilor?

Un element esențial pentru instalarea unei alergii la copil îl constituie formarea microbiomului intestinal la naștere, explică prof. John Ionescu. Microbiomul bebelușului își are originea în primul și ultimul vaccin lăsat de Dumnezeu pentru ființa umană: nașterea naturală. În timpul nașterii, pruncul intră în contact cu flora vaginală a mamei, ceea ce face posibilă însămânțarea bebelușului cu bacterii lactice. Acest proces are un rol covârșitor în antrenamentul imunitar al bebelușului, care este completat și întărit prin alăptare, dacă laptele mamei este sănătos și nu e încărcat cu substanțe toxice. Așadar, dacă bebelușul a avut șansa să primească o floră sănătoasă la naștere, colostrum și lapte matern sănătos, atunci sistemul lui imunitar va avea toate șansele de a se antrena în sensul unei imunități robuste de tip Th1, schimbând imunitatea de tip Th2, cu care el vine pe lume și pe care o are în timpul gestației. Așadar, instalarea răspunsului Th1 are loc în prezența unei flore sănătoase.

În cazul copiilor veniți pe lume prin cezariană, microbiomul lor este privat de bacteriile benefice din flora vaginală a mamei, iar studiile arată că sunt predispuși la alergii, infecții recurente în copilărie sau chiar obezitate din cauza disbiozei intestinale. „Nu am găsit pacient cu alergie care să aibă o floră intestinală normală“, a afirmat prof. Ionescu.

Disbioza cutanată la pacienții atopici

În cazul pacienților alergici, disbioza intestinală este asociată cu disbioză cutanată. Cu alte cuvinte, microbiomul cutanat al acestor pacienți este de asemenea profund dezechilibrat. Potrivit explicațiilor oferite de prof. John Ionescu, la persoanele sănătoase, bacteriile aflate în mod normal pe piele nu pot prolifera și determină infecții din cauza unor peptide antimicrobiene pe care le avem cu toții. Ele au rolul de a neutraliza infecțiile cutanate. Numai că, la atopici, nivelul peptidelor antimicrobiene este extrem de scăzut. De aceea, pacienții alergici sunt predispuși la infecții cutanate. În plus, la pacienții cu alergii, candida este omniprezentă pe piele, în intestin și chiar în plămâni. Or, infecția cu candida întreține inflamația bronșică ani întregi în cazul celor cu astm alergic. Aceste infecții trebuie identificate și eliminate, atrage atenția prof. Ionescu.

Metalele grele și atopia

Aluminiul, mercurul, plumbul, cadmiul și alte metale grele sunt implicate în sinteza de imunoglobuline E (IgE), responsabile de reacții alergice. După cum susține prof. John Ionescu, mercurul este cunoscut ca factor ce întreține urticaria, dermatita atopică, astmul. Cadmiul este asociat cu dermatita atopică la copii de 6 luni.

Una dintre sursele de intoxicare cu metale grele pentru bebeluși sunt plombele dentare. „Cantitatea de metale grele din creierul și rinichii fătului este direct proporțională cu numărul de plombe cu amalgam din gura mamei“, a afirmat profesorul. De asemenea, nivelul crescut și al altor toxine din laptele matern poate duce la intoxicarea bebelușului. În cadrul unor studii care au investigat laptele matern în prima săptămână de alăptare s-au descoperit concentrații de plumb, nichel, cupru și organotoxine în compoziția acestuia.

Nici întreruperea alăptării nu este benefică în primele 6 luni de la naștere. Oferirea unor formule de lapte praf, uneori mult prea devreme (în primele 3 luni), este o mare greșeală, fiindcă acestea conțin alergeni foarte puternici, de genul unui amestec de proteinelor din lapte (cazeină, lactoglobulină, lactalbumină) sau proteine din soia (unul din cei mai puternici alergeni). În plus, toate formulele de lapte conțin zahăr, care este cea mai bună hrană posibilă pentru flora intestinală dezechilibrată.

Terapia integrativă a alergiilor

Măsurile profilactice împotriva alergiilor trebuie să înceapă încă înainte de nașterea copilului, mai ales dacă mama sau ambii părinți suferă de alergii. De exemplu, pentru mamele care au o boală alergică (rinită alergică, astm, neurodermită), prof. Ionescu recomandă un tratament integrativ care să stopeze boala măcar un an înainte de sarcină. Dacă acest lucru s-ar realiza, iar bebelușul ar primi o floră sănătoasă, dacă ar fi hrănit cu lapte matern de calitate (fără toxine endogene, fără IgE), atunci antrenamentul sistemului imunitar s-ar realiza și ar putea oferi protecție față de alergii.

Schimbarea stilului de viață și a mediului de locuit (îndepărtarea perdelelor, covoarelor, pernelor cu puf etc.), precum și dieta personalizată reprezintă o parte esențială a terapiei în cazul bolilor alergice.

    Prof. John Ionescu a creat următorul plan de terapie:

  1. Identificarea și eliminarea alimentelor alergene/Dieta personalizată de rotație cu ajutorul programului Food Allergy Control
  2. Eliminarea infecțiilor muco-cutanate, pulmonare și intestinale
  3. Modularea imunitară (tratament cu probiotice, imunoglobuline, plasmafereză)
  4. Procese de detoxifiere
  5. Îmbunătățirea efectelor polimorfismelor genetice
  6. Controlul inflamației
Etichete articol:
alergenialergiidisbiozămedicina integrativamicrobiomrecomandaresfattratamenttratament alergii
Articolul anterior
Abordarea integrativă a bolilor neoplazice
Articolul următor
Inflamația în bolile alergice și degenerative

Vrei să îți spui părerea? Scrie aici!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Fill out this field
Fill out this field
Te rog să introduci o adresă de email validă.

Vezi toate articolele din categoria: Medicină funcțională

Te-ar putea interesa și: