Medicină funcțională, Știri

Scleroza multiplă are legătură cu microbiomul?

Autor:
Niciun comentariu
Timp citire aprox: < 1 minut

Microbiomul intestinal joacă un rol mult mai important decât se credea în dezvoltarea și evoluția sclerozei multiple.

Vezi toate articolele despre:
floră intestinalăimunitatemicrobiomscleroză multiplă

Un studiu recent arată că celulele sau limfocitele T sunt activate în intestin și migrează către creier, provocând astfel o cascadă inflamatorie, care la rândul ei favorizează scleroza multiplă. În studiul publicat în „Science Translational Medicine“ se arată că limfocitele T (celulele imune responsabile de procesele patologice) reacționează la proteina numită GDP-L-fucoză sintază (GDP-L-fucose synthase). Această enzimă se formează în celulele umane, precum și în bacteriile depistate frecvent în flora intestinală a pacienților cu scleroză multiplă. „Tindem să credem că celulele imunitare se activează în intestin și apoi migrează către creier, unde provoacă o cascadă inflamatorie în momentul în care întâlnesc varianta umană a antigenului țintă“, arată Mireia Sospedra, unul dintre coordonatorii studiului efectuat la University of Zurich’s Clinical Research Priority Program Multiple Sclerosis.

Mireia Sospedra speră că aceste descoperiri pot fi aplicate curând în terapie. Ea intenționează să testeze componentele imunoactive ale GDP-L-fucoz-sintazei, folosind abordarea pe care o studiază deja de câțiva ani. „Abordarea noastră clinică vizează în mod specific celulele patologice autoreactive“, spune Sospedra. Această abordare se deosebește radical de alte tratamente disponibile în prezent, care accelerează întregul sistem imunitar. Tratamentele existente în prezent reușesc adesea să oprească progresia bolii, însă slăbesc sistemul imunitar și pot provoca astfel reacții adverse severe.

Reeducarea sistemului imunitar

Abordarea propusă de grupul de cercetare în studiul clinic implică re-educarea sistemului imunitar. Concret, acest lucru s-ar putea face în laborator, prin recoltarea de sânge de la pacienții cu scleroză multiplă și prin atașarea fragmentelor de proteine imunoactive pe suprafața celulelor roșii din sânge. Sângele astfel tratat este reintrodus pacienților, iar fragmentele de proteine imunoactive ajută la reeducarea sistemului imunitar și la o mai bună „tolerare“ propriului țesut cerebral. Această abordare terapeutică urmărește un tratament eficient și fără efecte secundare severe.

Sursa:

neurosciencenews.com/multiple-sclerosis-gut-flora-10003

Etichete articol:
floră intestinalăimunitatemicrobiomscleroză multiplă
Articolul anterior
Studiu OMS: Aerul poluat omoară anual 7 milioane de oameni, dintre care 600.000 sunt copii!
Articolul următor
Pacienții își pot administra acasă imunoglobulina subcutanată, distribuită, în premieră, în spitalele din România!

Vrei să îți spui părerea? Scrie aici!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Fill out this field
Fill out this field
Te rog să introduci o adresă de email validă.

Vezi toate articolele din categoria:
Medicină funcționalăȘtiri

Te-ar putea interesa și: