Medicină funcțională

Noutăți în terapia integrativă a obezității și sindromului metabolic

Autor:
Niciun comentariu
Timp citire aprox: 2 minute
Vezi toate articolele despre:
medicina integrativaobezitateprof. John Ionescusindrom metabolic

Obezitatea este una dintre marile probleme ale omenirii, având o rată de creștere îngrijorătoare. Statisticile semnalează că, între 1970 și 2010, în SUA s-a triplat numărul persoanelor obeze. În Europa, cele mai afectate state sunt Marea Britanie, cu un număr dublu de persoane obeze în ultimii 40 de ani, și Franța, cu o creștere de 50% a incidenței obezității. Și în România, obezitatea este în creștere și afectează peste 20% din populația peste 18 ani, conform studiului ORO (Obezitatea în România – 2015).

În cadrul seminarului „Protocoale integrative în sindromul metabolic, obezitate și diabet”, desfășurat sâmbătă, 4 iunie, la Institutul Național de Statistică, prof. John Ionescu (Spezialklinik Neukirchen, Germania) a vorbit despre cauzele și tulburările metabolice în obezitate, despre rolul inflamației în obezitate, despre nutriția antiinflamatoare personalizată ca factor esențial pentru o terapie integrativă a obezității.

Țesutul adipos, un organ metabolic și endocrin

Țesutul adipos nu este, așa cum s-a crezut mult timp, doar un depozit de adipocite sau un țesut în care corpul stochează excesul de energie. O serie de cercetări din ultimii 30 de ani arată că țesutul adipos joacă un rol important în funcționarea organismului din punct de vedere hormonal și metabolic, precizează prof. John Ionescu. Oamenii de știință au descoperit că țesutul adipos secretă 4 hormoni peptidici responsabili pentru axa intestinală-neuronală implicată în apariția obezității.

    Acești hormoni sunt:

  • Leptina – are rol antiobezitate, suprimând apetitul în momentul în care transmite hipotalamusului semnalul de sațietate.
  • Grelina – are rol proobezitate, crește gradul de utilizare a carbohidraților și reduce utilizarea grăsimilor.
  • Adiponectina – are rol antiobezitate, scade rezistența la insulină și reglează nivelul glucozei.
  • Rezistina – are acțiune paralelă cu a grelinei, crește rezistența la insulină.

Cunoașterea și modularea activității acestor hormoni reprezintă o condiție esențială în tratarea obezității pornind de la cauzele ei, subliniază prof. John Ionescu, cercetător german de origine română.

Terapia integrativă în obezitate

    Principiile de tratament integrativ prezentate, în cadrul semninarului, de prof. John Ionescu se referă la:

  • Restricție calorică
  • Exercițiu fizic
  • Modulare hormonală
  • Nutriție antiinflamatorie personalizată

Referitor la dietele care ajută la reducerea greutății corporale, prof. John Ionescu a precizat că este necesară o dietă săracă în carbohidrați și bogată în grăsimi sănătoase, așa cum este dieta ketogenică. De asemenea, specialistul a atras atenția asupra eliminării din dietă a alimentelor proinflamatorii, ca de exemplu uleiul de floarea-soarelui, zahărul, făinoasele. Dacă hrana conține factori proinflamatori, nu vom obține scăderea în greutate, a avertizat prof. John Ionescu. În schimb, el recomandă să se includă în dietă fructe și legume, smoothie-uri, pește și alte preparate din carne slabă, ulei de măsline, cantitatea zilnică fiind controlată caloric.

Activitatea fizică ocupă un loc important în programul de slăbire. În acest sens, prof. John Ionescu spune că beneficiile pot să apară de la reprize scurte de exerciții fizice (15 minute), dar efectuate zilnic și înainte de masă (pentru activarea noradrenalinei care stimulează arderea grăsimilor).

Etichete articol:
medicina integrativaobezitateprof. John Ionescusindrom metabolic
Articolul anterior
D-riboza: nutrientul care dă energie inimilor bolnave
Articolul următor
Migrenele și oboseala încep în intestin!

Vrei să îți spui părerea? Scrie aici!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Fill out this field
Fill out this field
Te rog să introduci o adresă de email validă.

Vezi toate articolele din categoria: Medicină funcțională

Te-ar putea interesa și: