Medicină funcțională, Trăiește sănătos cu Simona, Video

Care sunt cauzele oboselii cronice?

Autor:

Oboseala pare să fie noul accesoriu al vieții cotidiene. Este starea de fond pe care desfășurăm multe dintre activitățile noastre, cea care ne ghidează multe dintre decizii. Oboseala cronică nu este un simptom discret pe care îl poți trece cu vederea.

Vezi toate articolele despre:
dietămagneziumicrobiomoboseală cronicăvideovitamina C

Este o suită de stări pe care nu le vei putea ignora la infinit: tulburări de somn, dureri cronice ce pot fi localizate oriunde în corp – de la durerile de cap la cele musculare sau articulare. Apar probleme de concentrare care afectează fiecare aspect al vieții noastre. Și relațiile sociale au treptat de suferit, tendința celui care suferă de oboseală cronică fiind să se izoleze, să interacționeze mai agresiv, cu mai multă irascibilitate. Despre ce putem face pentru a ne reechilibra ne spune Raluca Schachter, nutriționist clinic și coach în Metabolic Typing, invitata Simonei Dragomir la Ziarul de Sănătate.

Problema este că am învățat să trăim cu oboseala cronică, nici nu mai suntem conștienți că starea de suferință și epuizare nu este o normalitate. Apelăm la stimulente pentru a ne menține funcționali, chiar dacă asta ne suprasolicită organismul până în pragul cedării.

Oboseala cronică este o oboseală care nu trece cu nimic, organismul nu mai reușește să gestioneze stresul: fizic, mental, emoțional etc.  Este ca o stare de alertă cronică, nu există posibilitatea de a ne decupla. Rămânem blocați în starea de alertă, nu mai avem resurse și ne extenuăm, în timp. Oboseala poate depăși stadiul unei stări și devine o afecțiune – sindromul oboselii cronice.

Cum recunoaștem oboseala cronică?

  • Este o oboseală nejustificată, ne trezim greu dimineața, deși am dormit suficiente ore.
  • Imunitate scăzută.
  • Pofte extreme de sărat sau dulce.
  • Probleme cu somnul.
  • Inflamație și alergii cronice.
  • Memorie slabă și concentrare deficitară.
  • Dereglări în ciclul menstrual.
  • Amețeală la ridicarea bruscă în picioare.
  • Iritabilitate, nervozitate, depresie.
  • Probleme de control al greutății.

Cauzele apariției oboselii cronice?

Sunt multe cauze care participă la apariția acestei probleme. Dintre toate acestea, ne vom focusa asupra a trei clase de cauze pe care le considerăm principale.

  1. Lipsa de minerale, vitamine și alți nutrienți. Vitaminele și mineralele sunt fundația tuturor proceselor celulare. Lipsa de magneziu și potasiu participă la starea de oboseală cronică prin faptul că acestea sunt implicate direct în producerea de energie. De asemenea, cromul este implicat în reglarea circuitului zahărului în organism și a metabolismului energetic. Lipsa de crom duce la pofta necontrolată de dulce. Deficiența de fier participă atât la instalarea depresiei, cât și la lipsa de energie. Și vitamina B12 este implicată direct în starea de slăbiciune și oboseală cronică.
  2. Dezechilibrele glicemice: Legătura dintre metabolizarea glucozei și stările de oboseală este insuficient folosită. Atât hipoglicemicii, cât și hiperglicemicii se confruntă cu diverse tulburări date de fluctuațiile energetice. De exemplu, hipoglicemiii pot avea scăderi glicemice după masă, se pot simți foarte obosiți, dimineața se trezesc nervoși, când nu mănâncă devin nervoși, sunt dependenți de cafea sau stimulente pentru a putea funcționa.
  3. Epuizarea glandelor superarenale: Glandele suprarenale sunt glandele de stres, prima barieră de protecție a organismului împotriva stresului. Sub stres, suprarenalele cresc secreția de hormoni specifici pentru a ne ajuta. Dacă stresul devine cronic, suprarenalele nu mai pot ține pasul. Pe măsură ce adrenalina crește, enzimele sunt scăzute. În stres, toate mecanismele sunt încetinite, chiar slăbite.

Cum depistăm oboseala cronică?

Pentru a putea pune un astfel de diagnostic, există teste salivare care măsoară nivelul secrețiilor glandelor suprarenale. Deducții de acest tip se pot obține și în lipsa unui test, prin analiza funcțională a testelor de sânge sau prin analiza tisulară a firului de păr.

Oboseala cronică afectează în aceeași măsură bărbații și femeile. În cazul femeilor, lucrurile se complică, de multe ori, pentru că interferează cu modificările hormonale.

Ce putem face pentru a rezolva oboseala cronică?

  • Primul pas, extrem de important, este controlul alimentației. Niciun program de vindecare nu va putea avea succes fără stabilirea unui plan alimentar personalizat care să aibă în vedere controlul microbiomului, al vitaminelor și mineralelor, al eficienței tranzitului intestinal etc. Este extrem de important să ne preocupăm de sursa alimentelor noastre, să fie bio, să fie non-toxică.
  • Dincolo de alimentație, se cere un cât mai bun control al bolilor preexistente ale pacientului, al inflamației sistemice, al toxicității cu metale grele etc. Este nevoie de un plan alimentar și de suplimente, dincolo de tratamentele clasice.
  • Plantele adaptogene sunt o soluție extrem de bună în controlul stresului și, implicit, în gestionarea oboselii cronice. Avem, de exemplu, la dispoziție suplimente pe bază de rhodiola, recomandate dimineața pentru un plus de energie. În a doua parte a zilei se recomandă ashwagandha, o altă plantă adaptogenă cu rol de liniștire și echilibrare. Tot plante cu rol adaptogen ce ajută acțiunea glandelor suprarenale sunt și ginsengul, ganoderma, cordiceps și busuiocul sfânt.
  • Dincolo de alimentație și suplimente alimentare avem nevoie de terapii de suport care să ne ajute în refacerea depozitelor de energie. În acest sens sportul, terapiile de relaxare, meditația sunt modalități bune pe care le avem la îndemână.

Pentru a asculta mai multe informații oferite de Raluca Schachter, nutriționist clinic și coach în Metabolic Typing, vă invităm să urmăriți materialul video de la începutul acestui articol.

Etichete articol:
dietămagneziumicrobiomoboseală cronicăvideovitamina C
Articolul anterior
Căpușele: Ghid de protecție și prim-ajutor
Articolul următor
Cum ne resetăm corpul în funcție de vreme și vremuri?
Nu am găsit niciun rezultat.

Vrei să îți spui părerea? Scrie aici!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Fill out this field
Fill out this field
Te rog să introduci o adresă de email validă.

Vezi toate articolele din categoria:
Medicină funcționalăTrăiește sănătos cu SimonaVideo