În fiecare an, cei credincioși se pregătesc sufletește pentru comemorarea Patimilor lui Isus și pentru sărbătoarea Învierii Domnului. Ultima săptămână a postului este numită săptămâna Sfintelor Patimi și are semnificația de săptămâna suferinței Domnului, recomandându-se să se consume timp de șase zile doar pâine, sare, legume și apă, fără carne, vin, ulei sau lapte.
În vechime, Postul Paștelui era mult mai aspru decât în zilele noastre și era ținut cu mare responsabilitate, seriozitate, smerenie prin renunțarea la diferite ispite, tentații și pofte.
În cadrul emisiunii de astăzi îl avem ca invitat pe părintele Valentin Fotescu, care va răspunde la diverse curiozități și întrebări cu privire la post și însemnătatea acestuia, împreună cu moderatoarea emisiunii de la Hello Sănătate TV, Luana.
Ce este postul?
Postul sau pregătirea pentru marea trecere spre Înviere înseamnă înfrânare, abținere, reținere, dar nu doar de la bucate. Majoritatea oamenilor, atunci când se apropie postul, se gândesc că „trebuie” să mânânce doar alimente de origine vegetală, fără lactate, ouă sau carne, referindu-se doar la partea culinară. Însă cea care întărește sufletul în timpul postului este rugăciunea.
De aceea, pentru ca postul să își îndeplinească scopul moral-religios și să fie plăcut în fața lui Dumnezeu, trebuie să fie însoțit de rugăciune, de fapte bune, care să pregătească credinciosul pentru trecerea spre înviere. Pregătirea prin post ajută la echilibrarea și păstrarea liniștii sufletului.
Înfrânarea de la bucate prefațează postul propriu-zis. Postul include și înfrânarea de la păcate, prin ceea ce facem: atitudini, gând, vorbe urâte, intenții și fapte.
Postul este mai mult decât oprirea plăcerilor. Este o stare spirituală, o perioadă a conectării fiecăruia cu propriul sufletul, dar mai ales cu Dumnezeu. De aceea, fiecare este liber să aleagă cum își petrece această perioadă binecuvântată și, mai ales, cu ce lucruri rămâne la finalul ei, prin eliminarea păcatelor.
Ce este păcatul?
Păcatul este alterarea voinței și a faptelor bune. Fiecărei ființe, Dumnezeu îi oferă bunătate, dar ființele care nu folosesc acest talant al bunătății și se îndreaptă către răutate păcătuiesc.
A avea gânduri bune, pline de bunăvoință și iubire pentru aproapele nostru este ceea ce Dumnezeu așteaptă de la fiecare. Dar în multe cazuri, mulți oameni nu îi iubesc nici măcar pe cei foarte dragi.
Lăcomia este un mare păcat
Unul dintre marile păcate pe care oamenii îl înfăptuiesc este lăcomia, care degenerează ființa și dezechilibrează starea de liniște interioară. Lăcomia aduce nefericire, tristețe, frici, anxietăți, frustrări, agitație mentală și interioară, nemulțumire, afectând ființa emoțional, mental, fizic și spiritual.
Lăcomia se transformă în timp în boală, anihilând toate stările și emoțiile interioare benefice.
Mândria și lăcomia desfigurează interior ființa, amplificând zgârcenia, iar în acest caz, iubirea se minimizează treptat.
Rugăciunea este cea care salvează, mântuiește și mijlocește legătura între om și Dumnezeu și îl ajută să își înțeleagă păcatele, să și le ispășească și să rămână pe calea cea bună.
Vă invităm să vizionați această emisiune cu Luana și invitatul acesteia, părintele Valentin Fotescu, în care veți afla secrete bisericești care vă vor mângâia sufletul. Câteva dintre subiectele discutate:
- Ce este postul?
- Cât de important este postul?
- Ce înseamnă postul adevărat?
- Pe lângă oprirea de la consumul de alimente de origine animală, ce mai înseamnă postul?
Link-ul emisiunii îl regăsiți la începutul acestui articol.
Vizionare fructuoasă!