Luana Show, Video

Poporul român a fost schimbat genetic – VIDEO

Autor:

Unele experiențe prin care trecem de-a lungul vieții pot fi atât de marcante încât să ne determine să facem schimbări asupra carierei sau asupra modului în care percepem situațiile din jurul nostru. Este și cazul invitatei din această ediție de Luana Show – dr. Galina Răduleanu, care a ales să studieze psihiatria după ce a fost arestată politic în timpul comunismului.

Vezi toate articolele despre:
psihiatriespiritualitatevideo

Invitata Luanei în această emisiune, dr. Galina Răduleanu este medic psihiastru și fost deținut politic și ne expune viziunea sa despre poporul român și o parte din experiența avută în timpul comunismului.

Medicul psihiatru Galina Răduleanu este fiica preotului Boris Răduleanu, închis și el în timpul regimului comunist din România. Ea a fost închisă de la vârsta de 27 de ani, între 1960-1964, în penitenciarele de la Jilava, Arad și Oradea.

Inițial și-a dorit să fie medic internist, a absolvit Facultatea de Medicină la Cluj, iar în momentul arestului era medic de țară. În timpul petrecut în închisoare, doamnei Răduleanu i se părea imposibil să fie arestată doar pentru discuțiile avute cu tatăl ei, referitoare la regimul politic din țara noastră, de la acel moment. În momentul în care a realizat că societatea se îndrepta în această direcție, către această anomalie, așa cum a numit-o, a hotărât că, dacă va fi condamnată, va face psihiatrie. Invitata Luanei consideră că psihiatria este cea mai frumoasă și cea mai importantă ramură a medicinei, pentru că se ocupă de ceeea ce este esențial în viața omului, de partea nevăzută, și anume psihicul.

La momentul Revoluției, dr. Galina Răduleanu a fost convinsă că „acest comunism diabolic este ca o lespede uriașă care apasă asupra poporului și că odată lespedea ridicată, ne vom ridica și noi într-o fericire și într-un sentiment de frăție și o să cânte Oda Bucuriei”, însă a realizat că evenimentele petrecute în timpul Revoluției și cele care i-au urmat au afectat întregul popor român, schimbându-i percepțiile asupra modului de a trăi și de a te raporta la societate sau la celălalt.

Cum ar putea fi sintetizat românul de atunci?

Românii care au trăit în perioada comunismului sau înainte de acesta au crescut cu prioritatea de a avea mai întâi îndatoriri și apoi drepturi, iar datoriile acestea erau la rândul lor prioritizate, așezate valoric, întâi față Dumnezeu și apoi față de țară. Și, într-adevăr, oamenii de atunci au preferat să moară decât să-și distrugă conștiința și să renunțe la dragostea de Dumnezeu și de patrie. Acești oameni au crescut astfel și nu și-au imaginat că pot trăi altfel. Se limitau la a trăi conform conștiinței, credinței și dragostei.

Urmărind emisiunea veți afla de ce anumite evenimente puternice reușesc să schimbe întreaga gândire a unui popor, cum au reușit oamenii torturați în închisorile comuniste să-și păstreze credința că dragostea față de Dumnezeu și față de țară sunt mai importante decât orice, care erau principiile morale după care se ghidau oamenii în trecut și care le erau prioritățile, cum a influențat la momentul respectiv eliminarea educației religioase din școli și cum a evoluat acest lucru până în ziua de astăzi?

Pentru a viziona integral emisiunea, puteți accesa link-ul aflat la începutul acestui articol!

Etichete articol:
psihiatriespiritualitatevideo
Articolul anterior
Gastrita. Cauze funcționale și soluții integrative și eficiente – Video
Articolul următor
Echilibrare hormonală la premenopauză – VIDEO
Nu am găsit niciun rezultat.

Vrei să îți spui părerea? Scrie aici!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Fill out this field
Fill out this field
Te rog să introduci o adresă de email validă.

Vezi toate articolele din categoria:
Luana ShowVideo