Motiv de îngrijorare al multor femei, cu toate că nici bărbații nu sunt scutiți, celulita nu ține cont de vârstă sau de greutate corporală. Și femeile slabe, și adolescentele pot avea celulită. Aspectul inestetic de coajă de portocală apare din cauza texturii neuniforme a celulelor de grăsime de sub piele, sub influența unor factori ce țin de dietă, stil de viață, modificări hormonale.
Pentru a scăpa de acest strat de celulită nu înseamnă că trebuie eliminate celulele grase, ci este important să se mențină echilibrul între fermitatea pielii, masa musculară și zonele cu depozite de grăsime.
Știați că
Celulita, care pentru cei mai mulți dintre noi înseamnă piele cu aspect „capitonat” sau „coajă de portocală”, se numește în limbaj medical paniculopatie sau lipodistrofie subcutanată, care este o alterare degenerativă a pielii și nu reprezintă o boală în sine. În schimb, adevărata celulită este o boală dermatologică foarte gravă, de obicei de origine bacteriană, manifestată prin inflamația celulelor subcutanate, înroșirea pielii, durere, edem. Confuzia a fost creată, cu ani în urmă, de revistele de frumusețe. Acum, toată lumea, inclusiv medicii, acceptă denumirea de celulită pentru una dintre cele mai mari probleme estetice a femeilor. Iar sectoare întregi ale industriei beauty își clădesc succesul pe dorința femeilor de a învinge celulita.
Totul trebuie să pornească de la cauzele celulitei
De cele mai multe ori, celulita este o consecință a unui cumul de cauze: stil de viață nesănătos, predispoziție genetică, dezechilibre hormonale, procese inflamatorii în organism. De aceea și metodele de combatere trebuie să se adreseze corpului în ansamblu, nu doar aspectului exterior.
Iată care sunt principalele cauze ale celulitei:
- dietă bogată în zahăr, carbohidrați, alimente prăjite;
- retenție de apă;
- deshidratare;
- circulație periferică deficitară;
- sinteză scăzută de colagen;
- modificări hormonale (excesul de estrogen);
- greutate corporală în exces;
- sedentarism;
Da, ai citit bine! Stresul are legătură și cu dezvoltarea celulitei! Studiile au arătat că toți factorii care contribuie la creșterea inflamației sunt implicați și în grăbirea semnelor de îmbătrânire, inclusiv celulita. Spre exemplu, potrivit unui studiu publicat în revista Societății Europene de Dermatologie, celulita poate fi favorizată de un nivel ridicat de catecolamine, substanțe proinflamatoare, secretate ca răspuns la stres.
Luând în considerare toate cauzele enumerate, este lesne de înțeles că de celulită nu se poate scăpa nici cu o simplă cremă, nici cu o operație de liposucție. Din păcate, multe produse anticelulitice și intervenții dermatocosmetice au mai degrabă efecte în cifra de afaceri de pe piața cosmeticelor, și mai puțin asupra pielii celor care le utilizează. De fapt, problema nu este la suprafața pielii, ci în interiorul organismului.
Este important de știut că tratamentele eficiente împotriva celulitei se adresează întregului organism și presupun modificări ale stilului de viață. Este vorba despre…
…O întreagă strategie contra celulitei
Bineînțeles că primul pas în combaterea celulitei îl reprezintă îmbunătățirea alimentației. Este important să introduci în dieta zilnică proteine de calitate din carne slabă (curcan, pui, pește), ouă, lactate naturale. Nu ezita să consumi supă de oase, bogată în colagen, principala proteină care intră în structura pielii.
Antioxidanții ajută de asemenea în lupta contra celulitei. Legumele și fructele proaspete, care conțin vitamine (A, C, E), minerale și polifenoli, combat radicalii liberi și tonifică pielea. Între cele recomandate sunt fructele de pădure, mere, citrice, nuci, broccoli, spanac, cartofi dulci.
Pentru a beneficia în același timp atât de antioxidanți, cât și de colagen, poți folosi Beauty Help, nutricosmetic premium pe bază de colagen, acid hialuronic, vitaminele C și E, resveratrol, coenzima Q10, astaxantină. Beauty Help ajută la menținerea sănătății pielii, îmbunătățirea elasticității și fermității pielii.
Include în meniul tău acizi grași esențiali omega 3, pe care îi poți lua din pește gras (ton, somon, sardine, macrou), fructe oleaginoase (migdale, fistic, nuci), semințe de in. Și mai bine ar fi să completezi dieta cu suplimente pe bază de ulei de pește premetabolizat, cum este Omega 3 Marinol de la Zenyth.
Dacă ai impresia că dieta pe care o ții nu are efect asupra celulitei, poate ar fi cazul să revizuiești lista alimentelor consumate. Zahărul alb, făina albă, produsele de patiserie, chipsurile, snacks-urile, mezelurile, sucurile carbogazoase ar trebui să fie eliminate de pe listă.
Detoxifierea, absolut necesară
Pielea este oglinda sănătății interioare a organismului. Reacțiile inflamatorii ale pielii, dar și celulita sunt un semn că în interiorul organismului s-au acumulat multe toxine. De aceea, un tratament anticelulitic eficient nu se poate realiza fără o cură de detoxifiere. Fibrele alimentare sunt aliați de încredere în detoxifiere. Odată ajunse în intestin, fibrele alimentare se umflă cu apă și formează un balonaș gastric vegetal, în care sunt atrase grăsimile și toxinele, care apoi sunt eliminate din organism. ColonHelp de la Zenyth este un excelent detoxifiant și reglator intestinal, pe bază de fibre (semințe de in și psyllium) și plante detoxifiante.
Hidratare: 8 pahare de apă/8 ore
Hidratarea este esențială pentru sănătatea întregului corp, dar și pentru aspectul pielii. Un aport insuficient de apă duce, paradoxal, la retenție de apă și toxine sub piele, pierderea elasticității și luminozității, un aport deficitar de nutrienți.
O regulă care te poate ajuta să îți asiguri necesarul zilnic de apă este „8 din 8”: 8 pahare de apă pe zi. Această cantitate de apă trebuie băută indiferent de alte băuturi consumate pe parcursul zilei (ceai, cafea, sucuri de fructe). În plus, de mare ajutor ar fi să consumi și fructe, legume cu un conținut mare de apă: castraveți, roșii, pepene, citrice, piersici.
Pune celulita pe fugă
Sportul completează perfect programul anticelulitic. Activitatea fizică tonifică musculatura, reduce stratul de grăsime și accelerează metabolismul. Cum te motivezi să faci sport? Aici găsești idei care te vor pune în mișcare. Dacă nu ești obișnuită cu efortul, este bine să începi cu activități simple: mers pe jos sau cu bicicleta, dans, aerobic, înot, iar în timp poți opta pentru activități care presupun ridicare de greutăți, cardio, alergare. Exercițiile fizice intense reduc celulita prin impactul hormonal favorabil (reducerea estrogenului). Atenție! Nu exagera cu antrenamentele. Efortul peste capacitatea de refacere poate favoriza sau agrava celulita.
Și masajul face parte din plan
Masajul local acționează direct asupra țesutului adipos, inducând dislocarea depozitelor de grăsime și redistribuirea acestora. Se recomandă în special manevre specifice drenajului limfatic, care ajută la eliminarea fluidelor asociate cu formarea celulitei. În plus, pentru că este un tratament local, masajul permite remodelarea zonelor cu probleme: coapse, șolduri, abdomen, brațe. Pentru a crește eficiența masajului pot fi folosite uleiuri esențiale cu efect de topire a grăsimilor, cum ar fi uleiul de grepfruit, portocale, arbore de ceai, rozmarin sau patchouli. Dacă pentru masaj trebuie să mergi într-un centru de înfrumusețare, acasă poți practica perierea uscată, o metodă care ajută de asemenea la eliminarea celulitei. Despre cum se realizează perierea uscată și ce beneficii are poți citi aici.