Coronavirus, Trăiește sănătos cu Simona, Video

Cum ne protejăm de infecțiile virale respiratorii, inclusiv COVID-19?

Autor:

Îngrijorarea mondială generată de infecția COVID-19 ne-a adus o mai bună atenție asupra igienei, asupra alimentației și măsurilor de protecție. În același timp, ne-a adus în atenție și o serie de pseudo-sfaturi, mituri pe care ne este greu să le combatem dacă nu suntem specialiști în domeniu. Dr. Ana Maria Apostol, medic primar ORL, vine virtual alături de Simona Dragomir pentru a discuta despre măsurile reale și eficiente pe care le putem lua pentru a ne pune la adăpost de infecțiile virale respiratorii.

Vezi toate articolele despre:
coronavirusCOVID-19Gripăimunitateracealavideo

Să începem cu începutul: Ceea ce face ca această pandemie COVID-19 să necesite măsuri suplimentare de protecție este modul extrem de rapid în care se propagă și perioada lungă de incubare a virusului (2-14 zile). Având în vedere că putem contacta virusul atât direct, cât și indirect, de pe suprafețe, măsurile de protecție sunt foarte importante.

Scopul tuturor aceste metode de protecție, de la măști și dezinfectanți, la izolare, este să evităm ajungerea virusului în porțile de intrare în organism: mucoasa oculară, mucoasa nazală sau bucală.

Așa cum spuneam, vorbim despre 2 modalități de infectare

Directă: contactul cu picăturile de salivă produse de persoanele infectate prin strănut, tuse sau chiar prin vorbit. Picăturile acestea de salivă pot rămâne în atmosferă și câteva ore. Picăturile de mai mari dimensiuni se vor așeza pe suprafețe, acolo unde vorbim despre modalitățile de infectare indirecte: dinspre suprafețe, pe mâini, către porțile de intrare.

Cum se distruge virusul COVID-19?

  • Cea mai sigură modalitate în care putem distruge virusul este prin spălarea mâinilor, cu apă și săpun. Astfel se distruge membrana de protecție lipidică a virusului și acesta moare. Spălarea mâinilor este bine să fie mult mai frecventă decât în mod normal, înainte și după majoritatea activităților ce înainte erau considerate inofensive.
  • Dezinfectarea cu alcool de cel puțin 70% a tuturor suprafețelor pe care le putem atinge: telefon, chei, clanțe, întrerupătoare, tastatură etc. Oamenii de știință au făcut și o clasificare în funcție de materiale și timpul de supraviețuire a virusului: pe hârtie rămâne chiar și 3-4 zile, pe plastic 2-3 zile, în timp ce pe suprafețele de cupru rămâne doar câteva ore.

Tot ce trebuie să știm despre masca de protecție și mănuși?

Masca ne protejează foarte mult atât pe noi, cât și pe cei din jur. Există două tipuri de mască de protecție:

  • Cea mai des întâlnită este cea chirurgicală. Aceasta este mai subțire și ne ajută în principal pentru a evita să răspândim noi, ca purtători, virusul mai departe.
  • Masca cu mai mult straturi este o mască ce ne protejează atât pe noi, cât și pe cei din jur. Este folosită cel mai des de către cadrele medicale ce îi îngrijesc pe cei contaminați.

Important!

Păstrarea distanței este foarte importantă. Acești aerosoli, picături de salivă, se propagă la 1 metru distanță. În timpul strănutului sau al tusei, aceste particule pot atinge chiar și distanțe de 3-4 m.

Vântul poate plimba aceste particule la rândul lui. Le poate mobiliza mai ușor și le poate duce mai departe. Masca devine un imperativ în aceste cazuri.

  • În cazul în care nu avem acces la măști de protecție putem utiliza și o eșarfă sau o bucată de material. Orice este mai bine decât nimic. Este important însă să fie schimbată destul de des și spălată imediat, fără a lăsa materialul respectiv în coșul de rufe.
  • Când vreți să aplicați masca la nivelul feței este important să începeți cu curățarea feței și a mâinilor. În această perioadă este bine să renunțăm la purtarea bijuteriilor. Acestea pot facilita adăpostirea virusului.
  • Pentru a ne pune masca o luăm de marginile laterale și o privim. Partea metalică ce poate fi mulată în jurul nasului este cea care trebuie să fie poziționată deasupra. Apoi prindem masca după urechi, evitând atingerea suprafeței măștii. Aranjăm apoi masca sub bărbie pentru a ne asigura că avem o protecție cât mai bună.
  • Masca poate fi purtată cel mult 3-4 ore. Apoi o îndepărtăm, tot folosind lateralele. Este indicat să nu o aruncăm direct la gunoi, ci să o punem într-o pungă pe care să o putem sigila pentru ca mai apoi să o aruncăm la ghena din afara casei, în măsura în care putem face acest lucru. După ce ne-am dat masca jos nu o putem utiliza a doua oară.
  • Mănușile este important să fie purtate atunci când suntem în afara casei. Ca beneficiu secundar, ne ajută să ne controlăm reflexul de a ne atinge fața cu mâinile.
  • Înainte să ne punem mănușile este bine să ne spălăm pe mâini și să ne ștergem pe un prosop de hârtie pe care apoi să îl aruncăm. Este recomandat să ducem marginea mănușii cât mai sus posibil, astfel încât protecția să fie extinsă. De asemenea, este de dorit să nu atingem prea mult din suprafața mănușii atunci când ni le punem, ci doar marginea ei.
  • Aceste mănuși, înainte de a fi date jos, pot fi spălate cu apă și săpun, pentru a putea fi folosite o perioadă mai lungă de timp. După ce le dăm jos, nu pot fi reutilizate.
  • Atunci când îndepărtăm mănușile este foarte important să nu atingem pielea și să le scoatem pe dos, cu suprafața posibil contaminată în interior.

Protocolul de igienă la intrarea în casă

  • S-a constatat că apa cu clor este un dezinfectant foarte bun pe care îl putem folosi înainte de a intra în casă, pe talpa încălțămintei. Încălțămintea de exterior este bine să aibă un loc stabil, diferit de cea pe care o folosim în casă.
  • Imediat după acest pas mergem la baie să ne spălăm pe mâini, cel puțin 20 de secunde.
  • Venim apoi și dăm cu dezinfectant pe clanțele pe care am pus mâna, pe chei și telefon. Dezinfectantul pe care îl punem pe suprafețe și obiecte trebuie să stea acolo câteva minute pentru a-și face efectul. Apoi ștergem excesul.
  • În cazul în care nu găsim dezinfectanți în magazine, putem utiliza un spray cu spirt sau chiar cu apă oxigenată.
  • Apoi vine momentul în care trebuie să ne schimbăm hainele. Chiar dacă virusul stă mai puțin pe haine decât pe alte suprafețe, și ele ar putea fi contaminate. Acestea fie se spală imediat cu apă și săpun, fie sunt puse separat într-un sac până în momentul în care vor fi spălate.

Ce facem cu produsele pe care le aducem de la cumpărături?

  • În măsura în care este posibil, le spălăm cu apă și săpun sau le ștergem cu șervețele antibacteriene.
  • Fructele și legumele pot fi curățate cu apă călduță, spălând bine coaja. După ce dezinfectezi produsele trebuie să te speli pe mâini. De asemenea, poți evita spălarea dacă le lași într-un loc ferit timp câteva zile, până virusul moare de la sine.

Ce simptome ar trebui să ne dea de gândit?

Toate gripele și răcelile sezonului se manifestă asemănător. Ceea ce face diferența, ca notă distinctivă, este febra peste 38-39 de grade și cu o stare generală foarte proastă, mult mai severă față de alte virusuri.

Pe lângă acestea ne putem confrunta cu o jenă la nivelul gâtului, dar nu foarte gravă, și o tuse foarte seacă, fără expectorații. Ceea ce este foarte grav este dispneea – insuficiență respiratorie. Când avem astfel de simptome este urgentă apelarea la medic.

Simptomele pot avea însă intensități diferite și specificități diverse de la persoană la persoană. Singura metodă sigură de a atesta prezența coronavirusului este testul specific. Acesta poate fi solicitat doar la recomandarea medicului infecționist sau a specialiștilor de la DSP. Izolarea la domiciliu este principala modalitate în care ne putem proteja.

Ce putem face pentru o igienă ORL bună?

  • Spălarea căilor nazale cu apă de mare este foarte importantă. Așa cum spuneam, virusul intră inițial prin nas, gură sau ochi. Apoi se localizează la nivelul gâtului unde stă câteva zile înainte de a trece către plămâni. Curățarea căilor respiratorii ne oferă o șansă mai bună de a evita multiplicarea și instalarea virusului.
  • Utilizarea apei de mare este o practică pe care ar trebui să o punem în aplicare în orice perioadă pentru a curăța mucoasele de noxe, praf, alergeni.
  • Curățarea căilor nazale cu apă cu sare sau apă de mare nu creează dependență și nu irită mucoasele. O astfel de curățare se poate face de câte ori este nevoie, când te întorci în casă sau când simți că nasul este prea încărcat.
Etichete articol:
coronavirusCOVID-19Gripăimunitateracealavideo
Articolul anterior
IZOLAREA: Cum ne afectează sănătatea fizică și psihică?
Articolul următor
Primăvara și problemele digestive. Sfaturi de la specialiști în contextul COVID-19
Nu am găsit niciun rezultat.

Vrei să îți spui părerea? Scrie aici!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Fill out this field
Fill out this field
Te rog să introduci o adresă de email validă.

Vezi toate articolele din categoria:
CoronavirusTrăiește sănătos cu SimonaVideo