Prof. John Ionescu: Abordarea holistică a bolilor autoimune

Putem trata bolile autoimune fără cortizon, chemoterapie sau „biologicals“?

Interviu realizat de: Georgeta Licsandru
Ziarul de Sănătate are onoarea deosebită de a lua un interviu distinsului profesor John G. Ionescu, ale cărui abordări cu rezultate cu totul deosebite în domeniul unor boli cronice grele, considerate pentru mulți imposibil de vindecat, i-au adus o binemeritată faimă internațională. Pentru cine nu știe, dl profesor Ionescu este un român plecat de peste 30 de ani în Germania, biochimist și imunolog de excepție, fondator și director științific al Clinicii Speciale Neukirchen din Bavaria, autor a peste 200 de lucrări științifice de cercetare, brevete medicale, membru al unor prestigioase societăți precum Academia Europeană de Alergologie și Imunologie Clinică, al Societății Germane de Toxicologie, al Academiei Americane de Medicină Anti-Aging, profesor de biochimie medicală la Capital University, Washington DC până în anul 2006, profesor asociat de medicină integrativă și dermatologie oncologică la Universitatea Carol Davila din București și docent universitar la Catedra de medicină nutrițională la Donau Universität Krems, Austria. Și nu în ultimul rând, ci poate cel mai important de menționat, dl profesor Ionescu este inițiatorul și susținătorul Cursurilor de Medicină Integrativă în România, instruind anual, începând din 2006, sute de medici din toată țara, având în minte un singur scop: să crească nivelul medicinei din țara natală, România.

La 20 februarie a.c., profesorul John Ionescu, în colaborare cu UMF Carol Davila București și firma SCMevents.net din București, reia seria de Cursuri de Medicină Integrativă pentru anul 2016, cu o temă adresată bolilor autoimune, care constituie tocmai și tema lucrării de doctorat a domniei sale, susținută la Universitatea din Saarbrücken.

Ziarul de Sănătate: Bolile autoimune sunt printre cele mai misterioase maladii ale medicinei moderne: cronice, extrem de complexe, numeroase ca patologii și totodată printre cele mai puțin înțelese. Una din 5 persoane suferă de o boală autoimună, conform statisticilor americane. Este un fapt real și pentru România sau ar putea fi chiar și mai mulți pacienți cu autoimunitate nediagnosticată?

Prof. John Ionescu: Datorită simptomatologiei foarte complexe a acestor boli, care se confundă adesea cu alte entități clinice, pacientul nu poate ști dacă suferă de o boală autoimună. Statistica americană despre care vorbiți este foarte apropiată de cea germană, dar nu pot să fac aprecieri asupra răspândirii acestor boli în România. În jur de 20% dintre bolile cronice pot avea o patogenie autoimună.

ZDS: Care sunt cauzele cunoscute și mai puțin cunoscute ale acestor boli? De ce sistemul imunitar își atacă propriile celule și țesuturi? Care sunt mecanismele ce stau la „rădăcina“ acestor boli?

Prof. John Ionescu: Fenomenul de autoimunitate apare în urma unei dereglări asociate cu generarea de autoanticorpi și limfocite T autoreactive dirijate contra propriilor structuri celulare. La rândul lor, anticorpii circulanți pot prezenta o specificitate de organ, cum întâlnim în cazul tiroiditei Hashimoto sau a anemiei pernicioase, sau pot fi lipsiți de specificitate, cum se întâmplă în cazurile de boli autoimune sistemice, precum lupusul eritematos sistemic, sclerodermia, artrita reumatoidă și altele. Abordarea cauzelor bolilor autoimune ne obligă să considerăm determinismul multifactorial al acestor maladii și asocierea acestora cu:
Markeri genetici de tip HLA (Human Leukocyte Antigen) sau MHC (Major Histocompatibility Complex), care sunt localizați pe cromozomul 6.

Influențele hormonale, reflectate în preponderența covârșitoare a bolilor autoimune la femei, datorată predominanței estrogenice, sau asocierii cu hormonul masculin (testosteron), cum putem întâlni în cazul autismului și al sclerozei laterale amiotrofe, în care frecvența constatată este de 4 până la 5 ori mai mare la bărbați decât la femei. Astfel, prezența testosteronului în asociere cu amalgamul dentar poate da un efect autoimun net mai mare în comparație cu prezența estrogenilor în asocierea cu metale grele.

Factorii de mediu joacă un rol covârșitor și sunt reprezentați pe de o parte prin infecțiile cronice cu bacterii, ciuperci și virusuri, pe de altă parte prin compuși chimici cu care venim în contact în mod repetat. Acești factori pot fi reprezentați, de asemenea, prin combinații polifactoriale întâlnite în anumite vaccinuri, dar și prin expunerea cronică la toxine organice sau anorganice din mediul înconjurător (xenobiotice).

Astfel s-a constatat că fenomenele de autoimunitate pot debuta la câteva luni după o infecție acută. Prezența acestor infecții conduce la dezvoltarea fenomenului de „molecular mimicry” (mimetism molecular), datorat reacțiilor încrucișate dintre factorii microbieni și antigenii umani tisulari. Sistemul imun confundă, după o asociere mai îndelungată, de câteva luni sau ani, aceste antigene de suprafață ale bacteriilor cu antigene similare din structura diferitelor organe. Sunt cunoscute asocierile dintre artritele reactive cu antigen HLA B27 și infecțiile cu Klebsiella, Chlamydia, Yersinia, Shigella sau cu streptococi hemolitici. De asemenea, sunt cunoscute reacții încrucișate între ADN-ul microbian și celulele pacienților cu lupus eritematos sistemic. Sinteza autoanticorpilor poate fi impusă de depunerea și prezența cronică a antigenelor virale pe suprafața diferitelor celule din corpul uman. Atunci se creează răspunsul autoimun contra acestui organ prin modificarea antigenelor de suprafață.

Referitor la sensibilizarea sistemului imun prin compuși chimici din mediul înconjurător, de natură organică sau anorganică, această sensibilizare poate avea loc printr-un fenomen de absorbție/legare a unei mari diversități de compuși organici sau anorganici (metalele grele, în primul rând) la proteinele circulante sau la proteinele de membrană din diferite țesuturi, modificând în acest fel structura sterică a moleculelor de membrană sau a moleculelor MHC-I sau MHC-II cu formare de antigene noi (neo-antigene), care stimulează declanșarea unui răspuns autoimun

Fig. 1. Stimularea celulelor T-naive prin neoantigene rezultate din complexarea metalelor cu moleculele sistemului MHC-II prezentate de macrofage (APC)

Acest proces dovedit experimental pe animale și confirmat în patologia umană poate fi reprodus în studii clinice și de laborator cu substanțe organo-toxice din mediu, cum ar fi pesticidele, solvenții, substanțele organoclorurate, ftalații ș.a., poate fi reprodus prin expunere cronică la medicamente și în special prin expunerea la metale grele din diverse surse (aliajele dentare, vasele de gătit, tacâmurile, conductele de apă, conservele metalice ș.a.). Putem afirma că o serie întreagă de chimicale pot interveni în apariția reacțiilor autoimune de tip sistemic, așa cum găsim în cazul lupusului eritematos sistemic, a anemiei hemolitice autoimune, miasteniei gravis, glomerulonefritei autoimune și hepatitei autoimune

Tabelul 1: Medicamente implicate în etiopatogenia lupusului discoid (cutanat). Antonov et al., Clinics in Dermatology 2004; 22:157-166

Alte mecanisme legate de apariția bolilor autoimune și care pot avea drept cauză primară tot factorii discutați anterior sunt depleția limfocitelor T supresoare, de tip CD8+, cu pierderea capacității de inhibare a celulelor beta producătoare de autoanticorpi. Acest lucru se poate întâmpla printr-o timectomie neonatală, care conduce la scăderea limfocitelor T supresoare, sau pe măsura procesului de îmbătrânire, prin așa-numita atrofie timică.

Activarea policlonală directă a celulelor beta prin endotoxine bacteriene sau prin virusuri, cum ar fi cei răspunzători pentru sindromul de oboseală cronică, sau dereglarea echilibrului răspunsului imun de tip TH1 și TH2, în urma expunerii la adjuvanți de natură microbiană sau chimică, ce favorizează sinteza autoanticorpilor.

Această împărțire artificială a dezechilibrului imunitar TH1 / TH2 în bolile autoimune caracterizează nivelul medical al anilor 1980-2000, în care au putut fi documentate reactivități diferite în prezența infecțiilor microbiene (ca în artrita reumatoidă și psoriazis) sau a metalelor grele (sclerodermie și lupus sistemic).

ZDS: Prin ce fel de dezechilibre imunitare se caracterizează bolile autoimune?

Prof. John Ionescu: Inițial s-a considerat dezechilibrul de imunitate TH1 și TH2, documentat prin prezența citokinelor specifice (interleukinele 1 și 2, gama interferon pentru TH1 și respectiv interleukinele 4, 5, 10 pentru TH2) și cu predominanța uneia sau alteia dintre reacțiile imunitare. În ultimul deceniu, s-a constatat participarea unei noi clase de limfocite sensibilizate în reacțiile autoimune, și anume limfocitele de tip TH17 care, la rândul lor, sunt caracterizate printr-o producție de citokine specifice de genul IL-17 și IL-22. Această nouă clasă de limfocite reactive joacă, alături de limfocitele regulatoare de tip Treg, un rol covârșitor în toate bolile autoimune, influențând la rândul lor și imunitatea de tip TH1 și TH2.

ZDS: Ce rol joacă intestinul și microbiomul uman în autoimunitate?

Prof. John Ionescu: Microbiomul uman, reprezentat preponderent prin flora intestinală, datorită numărului imens de elemente (1014), cu peste 1000 de specii microbiene implicate, are un rol covârșitor pentru starea de sănătate sau boală a organismului uman. Antrenamentul inițial al sistemului imun are loc în structurile limfocitare asociate intestinului (GALT) și în prezența florei intestinale pe care bebelușul o primește inițial de la flora vaginală a mamei. Acesta este primul și singurul vaccin natural lăsat de bunul Dumnezeu pentru antrenamentul sistemului imunitar în primele 6 luni de viață. Constituția acestei flore intestinale este deosebit de importantă pentru antrenarea limfocitelor nou-născutului în direcția unei imunități stabile, robuste, de tip TH1 – celular – extrem de puternică în lupta activă contra bacteriilor, ciupercilor și virusurilor. Acest antrenament imunitar este completat prin bolile copilăriei care întăresc și consolidează imunitatea de tip TH1, oferind rezistență pentru tot restul vieții la contactul cu bacteriile, ciupercile și virusurile din mediul înconjurător.

O intervenție cu antibiotice, care poate avea loc în primele 3 luni de viață sau mulți ani mai târziu, poate conduce la o dereglare majoră a microbiomului persoanei respective. Acestea afectează grav microbiomul sănătos bazat pe elemente fiziologice de genul bacteriilor producătoare de acid lactic (lactobacili, bifidobacterii), a tulpinelor fiziologice de Escherichia coli, Bacteroides sp. sau a enterobacteriaceelor fiziologice, creând un deze­chilibru grav cu creșterea masivă a tulpinilor patogene de genul Clostridium difficile, enterobacteriaceelor patogene, cum ar fi Klebsiella, E. coli hemolitică și a ciupercilor din genul Candida. Aceste microorganisme patogene exercită un efect negativ deosebit prin remodularea reacției imune în direcția unei imunități de tip TH2, caracteristică într-o serie întreagă de boli autoimune și conduc la o stare de inflamație cronică cu permeabilitate crescută a mucoasei intestinale prin factorii toxici de metabolism eliberați (așa-numitul leaky gut syndrom). Consecința creșterii permeabilității intestinale este intrarea necontrolată a unei cantități crescute de antigene alimentare și microbiene în fluxul sanguin, care conduc la o stimulare cronică a sistemului imunitar cu generare masivă de complexe imune circulante.

ZDS: Poate dieta omului obișnuit să provoace o boală autoimună? Care sunt triggerii (factorii) alimentari și cum îi putem depista?

Prof. John Ionescu: Atâta timp cât o persoană sănătoasă trăiește într-un mediu relativ nepoluat și nu a suferit tulburări de floră intestinală, dieta normală nu poate să îi facă niciun rău. De exemplu, populații din zone îndepărtate și oarecum primitive nu cunosc nici alergii, nici boli autoimune, nici boli cardiovasculare, nici cancer. Dimpotrivă, traiul într-un mediu poluat industrial, contactul cu xenobioticele organice și anorganice creează premisele apariției unui fenomen de inflamație cronică și a unui shift în direcția Th2, cu apariția reacțiilor alergice și autoimune. În cadrul conceptului nostru integrativ se investighează încă din prima zi prezența intoleranțelor și alergiilor alimentare la pacientul în cauză. Fără acest check-up imunbiologic pentru depistarea reacțiilor alergice și pseudoalergice nu se poate oferi niciun fel de ajutor dietetic personalizat.

Ideal ar fi să folosim o hrană lipsită de aditivi alimentari, gătită în oale de ceramică, de sticlă sau de lut pentru a nu ingera compușii metalici eliberați din vesela de aluminiu, cupru sau chiar inox. De asemenea, după cum am mai spus, antibioticele creează un dezechilibru major al florei intestinale și de aceea ar trebui evitată folosirea lor mai ales în primele 6 luni de viață, dar și ulterior.

ZDS: Cum putem diferenția o boală autoimună de una non-imună? Este posibil ca în multe cazuri o boală autoimună aflată în stadiile incipiente să fie trecută cu vederea și lăsată să progreseze până e deja e prea târziu?

Prof. John Ionescu: Da, este posibil de multe ori ca o boală autoimună aflată în stadii incipiente să fie trecută cu vederea, așa cum observăm și în Germania. Întrucât simptomele pacienților apar și în alte patogenii clasice, se face confuzia pe perioadă îndelungată cu acestea. De aceea, în cadrul unui diagnostic diferențial, trebuie testată încă de la început și prezența autoanticorpilor relevanți pentru diverse boli autoimune și a altor parametri imunitari

Tabelul 2: Autoanticorpi relevanți în sclerodermie și patologii asociate

ZDS: Care sunt terapiile clasice pentru autoimunitate și care sunt cele integrative? Care considerați că e greșeala de gândire sau de tratament din medicina convențională pentru care acești pacienți rămân bolnavi cronici pentru toată viața?

Prof. John Ionescu: Cursurile de medicină integrativă pe care le susțin începând cu anul 2006 în colaborare cu UMF Carol Davila din București au ca scop primordial tocmai definirea opțiunilor terapeutice oferite prin medicina integrativă în comparație cu posibilitățile și rezultatele medicinei clasice. În esență, deosebirea principală este că, până la ora actuală, atât bolile alergice, bolile autoimune, cât și bolile degenerative majore ale societății actuale sunt tratate în medicina clasică printr-o terapie adresată simptomelor bolilor, în timp ce medicina integrativă are ca principal obiectiv depistarea cauzelor acestor boli și tratamentul sistemic individualizat al factorilor cauzali. Greșeala de gândire actuală constă în abordarea etiopatogeniei și terapiei acestor boli dintr-un punct de vedere total diferit: blocarea fenomenului inflamator răspunzător pentru simptomele pacientului, dar nu a cauzelor ce conduc la fenomenul de inflamație cronică. În cazul medicinei integrative este obligatorie identificarea și abordarea terapeutică a cauzelor.

ZDS: Sunt terapiile imunosupresoare cu cortizon o soluție pe termen lung? Au legătură cu cauzele care provoacă boala? Dar tratamentele „biologice” cu inhibi­tori de TNF*alfa? Ce se înțelege prin „tratament simptomatic“ în cazul acestor boli?

Prof. John Ionescu: După cum știm, majoritatea terapiilor clasice adresate bolilor autoimune sunt, de regulă, imunosupresoare cu corticoide, cu antireumatice nonsteroidale sau cu biologicals, adresate uneia sau alteia dintre citokinele inflamatorii ce apar în patogenia acestor boli. Ca atare, aceste tratamente conduc, de regulă, la o atenuare a simptomelor bolilor respective și pot conduce chiar la salvarea vieții unui pacient aflat într-o criză acută de boală autoimună (cum ar fi lupusul eritematos).

Din păcate, este la fel de bine cunoscut faptul că retragerea din terapie a acestor elemente conduce, în scurt timp, la o acutizare dramatică a simptomelor bolilor res­pective. Nu putem uita nici efectele secundare pe termen lung, cum ar fi creșterea semnificativă a susceptibilității la infecții. Acest fenomen de rebound (revenire) a simptomelor bolii ne arată în mod incontestabil faptul că aceste tratamente, unele dintre ele foarte scumpe, nu se adresează cauzelor bolilor respective, ci numai simptomelor.

ZDS: Ce aduce în plus medicina integrativă și ce tratamente efectuați în clinica dvs. Spezialklinik Neukirchen? Cam ce procent din pacienții cu boli autoimune credeți că pot obține o remisie foarte bună? Există și cazuri de vindecări totale?

Prof. John Ionescu: Din cele menționate anterior, se poate desprinde faptul că una dintre preocupările majore ale echipei noastre medicale este identificarea factorilor cauzali ce conduc la fenomenul autoimun la persoana în cauză. Diagnosticul este deosebit de complex și include detectarea infecțiilor cronice, care se poate face atât prin culturile microbiene clasice din flora intestinală a pacientului, cât și prin teste de secvențiere a 16S-RNA, ce permit vizionarea unui număr mult mai mare de specii microbiene cu potențial patologic. În plus, prin testele de sensibilizare celulară a limfocitelor (de tip LTT și ALCAT), putem decela și evalua prezența sensibilizărilor cronice contra alimentelor, substanțelor organice toxice de genul pesticidelor, solvenților, vopselelor, substanțelor organice clorurate, anumitor medicamente și a unei game de 18 20 metale grele, deosebit de importante în patogenia acestor boli.

Tabelul 3: Identificarea sensibilizărilor celulare contra coloranților, conservanților alimentari, edulcoranților, toxinelor organice și medicamentelor prin testul ALCAT

Efectuarea acestor teste necesită o dotare specială, într-un laborator de medicina mediului, cu tehnologii de genul GC-MS, spectroscopie de absorbție atomică (AAS), HPLC ș.a., ce ne permit detectarea celor mai mici cantități de toxine din corpul pacienților. O altă linie de teste vizează reacțiile alergice și pseudoalergice, deci proinflamatoare, prin antigene alimentare sau prin aditivi alimentari, prin folosirea tehnologiilor de ultimă oră de genul FACS, ImmunoCAP, LTT, ALCAT. Evaluarea rezultatelor terapiei poate fi exprimată și prin măsurarea producției de radicali liberi în corpul pacienților respectivi. Testele pe care le efectuăm de ani de zile pe sângele pacienților ne dau o imagine precisă a stării de inflamație prin radicali ai oxigenului și ai azotului, pe care îi măsurăm prin tehnici de chemoluminiscență sau spectrometrie.

Odată obținute aceste informații privind cauzalitatea bolii la pacientul respectiv, urmează o terapie adecvată în privința eliminării acestor factori și substituirii elementelor lipsă pe care le observăm la aceeași pacienți, cum ar fi deficiențele grave de vitamina D și magneziu, scăderea masivă a producției de ATP prin ruinarea respirației mitocondriale, prezența infecțiilor grave care necesită un tratament specific, modificarea echilibrului redox și acido-bazic prin instalarea unei stări de oxidoză cronică cu lipsă măsurabilă de glutation, cisteină, albumină, deficiențe în aminoacizi cu rol în echilibrul neuro-hormonal, dar și lipsa mecanismelor de detoxifiere de fază 1 și de fază 2 (CYP1A1, CYP2D6, GST-M/-T/-P, NAT2, UGT, POX etc.). Astfel, terapeutul are la dispoziție un volum informațional cu mult mai mare și mai valoros în comparație cu un coleg care nu cunoaște această cauzalitate. Având aceste date la dispoziție, se poate trece la o terapie personalizată în măsură să compenseze deficiențele observate și să stimuleze eliminarea substanțelor toxice pe trei căi:

1. Eliminarea metalelor prin creșterea fenomenelor de conjugare hepatică prin enzimele de faza a doua, care ne stau încă la dispoziție.

2. Prin terapii intravenoase de chelare (legare) blândă sau puternică a metalelor respective cu ajutorul anumitor antioxidanți (GSH, ALA) sau, respectiv, produși de sinteză (EDTA, DMSA, DMPS etc.).

3. Eliminarea organotoxinelor de genul pesticidelor, detergenților etc. prin mobilizarea acestor substanțe din țesutul adipos în care se acumulează, inclusiv din creier, prin chelatori blânzi (GSH, ALA), hipertermie în paralel cu administrarea de substanțe adsorbante care leagă toxinele mobilizate la nivel intestinal. Aceste toxine pot fi conjugate prin activarea enzimelor de faza a 2-a sau filtrate din sângele circulant prin intermediul terapiilor de hemoabsorbție sau de plasmafereză pe care le utilizăm în clinica noastră.

Fig. 2: Tehnica de plasmafereză este folosită pentru îndepărtarea organotoxinelor legate de proteinele plasmatice și a complexelor imune circulante

Urmează substituirea elementelor lipsă, cum ar fi vitaminele A, B, D, E, anumiți aminoacizi cu rol în sinteza neurohormonilor sau proteine plasmatice necesare, precum albumina sau gama-globulinele umane.

Din păcate, intervențiile toxicologice menționate mai sus nu pot fi găsite în terapia clasică a bolilor autoimune.

ZDS: Se poate vindeca complet o boală autoimună? Oferă tratamentul integrativ un avantaj clar față de tratamentele clasice?

Prof. John Ionescu: Avem o serie de cazuri de persoane tinere cu boli autoimune, cum ar fi poliartrita reumatoidă sau tiroidita Hashimoto, la care de peste 15 ani nu mai există niciun fel de simptome, și pe care cred că le putem considera drept vindecări. Acești pacienți au urmat conceptul nostru terapeutic timp de un an de zile, revenind pas cu pas, la o viață normală și urmând încă dietele personalizate prescrise.

Fig. 3: Pacient cu lupus discoid înainte și după 4 săptămâni de terapie integrativă

La persoanele mai în vârstă care se prezintă într-o fază avansată (adesea datorată unui diagnostic târziu), se poate obține o remisie semnificativă asociată cu o terapie de substituție biologică ortomoleculară pe termen mai îndelungat. Apariția bolii se explică și prin polimorfismele genetice pe care le observăm la toți acești pacienți, și care îi împiedică să elimine în mod eficient substanțele toxice cu care intră în contact. Astfel de pacienți au o capacitate extrem de scăzută de a lega și elimina metalele grele sau substanțele organotoxice și de aceea au nevoie de o terapie pe termen lung de tip suplimentare ortomoleculară, cu elemente antioxidante, cu elemente antiinflamatoare de genul polifenolilor naturali, cu elemente imunoreglatoare de tipul ciupercilor vitale sau al vitaminei D3 și cu o dietă personalizată, care să elimine reactivarea proceselor inflamatorii prin reacții de tip alergic sau pseudoalergic și să stimuleze procesele de detoxifiere de faza 2 (prin programul Food Allergy Control). Acești pacienți pot beneficia de o viață normală fără a recurge la corticoizi sau alte imunosupresoare, care se adresează doar simptomelor inflamatorii.

Fig. 4: Pacientă cu lupus cutanat înainte și după 30 de zile de terapie integrativă
ZDS: Este inflamația o cauză sau doar un simptom al acestor boli? Putem evalua progresul sau succesul tratamentului integrativ folosind markerii de inflamație sistemică?

Prof. John Ionescu: Inflamația este o componentă obligatorie a bolilor alergice, autoimune, neuro-degenerative și neoplazice. Dar inflamația nu este cauza primară a acestor boli pentru că inflamația apare numai când corpul nostru este supus în mod acut sau cronic unui stres oxidativ puternic. Acest stres oxidativ sau nitrozativ este caracterizat prin producția masivă de radicali liberi ai oxigenului sau ai azotului. Cauzele care conduc la producerea de radicali liberi pot fi de natură externă (substanțe toxice, medicamente, metale grele, infecții acute sau cronice, alergene alimentare, traumatisme, expunere la radiații UV, gamma, stări de hipertermie, stări de epuizare fizică prin muncă sau sport extenuant). Toate aceste elemente conduc la producerea de radicali liberi. Odată produși, radicalii liberi activează obligatoriu așa-numiții factori de transcripție nucleari, care conduc imediat la activarea genelor inflamatorii, responsabile pentru sinteza proteinelor inflamatorii de genul interleukinelor, citokinelor, dar și prin oxidarea lipidelor și a acidului arahidonic cu apariția prostaglandinelor și leucotrienelor inflamatorii. Acești compuși, odată apăruți, sunt elementele cheie ale oricărui proces inflamator, dar în spatele lor stă întotdeauna producerea de radicali liberi la contactul dintre organism și elementele agresive menționate anterior.

ZDS: Care sunt alimentele, suplimentele și medicamentele benefice în bolile autoimune? Putem spune că toate bolile autoimune ar avea un numitor comun, deci și posibil un tratament de bază comun pentru toate?

Prof. John Ionescu: Bolile autoimune sunt boli personalizate, nu există doi pacienți care să aibă aceeași cauzalitate și aceeași simptomatologie. Fiecare pacient este expus la o gamă diferită de factori toxici din mediul înconjurător, începând cu inhalarea de substanțe toxice din aer (gaze, pulberi în suspensie, nanoparticule din arderile motoarelor Diesel, fum de țigară, spori din mucegaiuri), care vor activa sisteme diferite de detoxifiere. De asemenea, este absolut imposibil să găsești doi pacienți cu un microbiom identic, cu aceeași floră intestinală și cu aceleași intoleranțe alimentare. Toate acestea arată necesitatea absolută a unei diete personalizate pentru fiecare pacient în parte, care să se adreseze cauzalității specifice. Hrana pe care o consumă pacientul joacă un rol covârșitor și în modularea florei intestinale patogene. Există situații când trebuie introdus și un element antimicrobian (fitoterapeutice, antiseptice) contra ciupercilor sau bacteriilor patogene, urmat de un tratament prebiotic și probiotic, care să favorizeze dezvoltarea bacteriilor fiziologice de tip lactic sau a tulpinilor fiziologice de E. coli și Bacteroides sp.

Partea de terapie ortomoleculară cu efect antiinflamator vizează blocarea excesului de radicali liberi cu ajutorul vitaminelor liposolubile A, D și E, a polifenolilor, a glutationului sau a acidului alfa-lipoic. Nu folosim corticoidele sau alte imunosupresoare similare care nu rezolvă cauza afecțiunii. În plus, mai există posibilitățile de imunomodulare, care pot fi efectuate cu extracte bacteriene, imunoglobuline sau cu ciuperci vitale (de tipul Ganoderma). Colegul meu dr. Ciprian Ene prezintă în cadrul cursurilor o serie întreagă de exemple practice privind administrarea acestor imunomodulatoare fitoterapeutice.

Mai există o serie întreagă de modalități de activare a enzimelor de detoxifiere prin suplimentarea cu alimente din categoria cruciferelor, de exemplu, pentru activarea enzimelor din cea de-a doua fază a detoxifierii, predominant hepatocelulare.

ZDS: Ce părere aveți de suplimentele pentru imunitate? Pot ajuta sau pot exacerba o boală autoimună? Cum facem diferența între ele, în special între imunostimulatoare și imunomodulatoare (adaptogene)?

Prof. John Ionescu: Încă la cursurile din anul trecut, am discutat intensiv rolul nutriției în tratamentul acestor boli autoimune. Atât alimentele, cât și suplimentele pot inhiba sau exacerba o boală autoimună prin diverse mecanisme care vizează activarea producției de radicali liberi și a procesului inflamator, urmată de descărcarea de mediatori de inflamație (interleukine, citokine sau histamină), extrem de nocivi în accentuarea fenomenului inflamator general. Nu se poate avansa în tratamentul unei boli autoimune sau alergice fără stabilirea profilului de alergii și intoleranțe alimentare și tratarea acestui pilon al bolilor respective. Testele de detectare a reacțiilor alimentare prin mecanisme de tip imediat sau întârziat ne ajută să eliminăm din alimentație factorii care conduc la inflamație. Din cercetările ultimilor ani, avem dovada influenței covârșitoare a factorilor de inflamație de genul TNF-alfa, interleukinele 1, 2, 6 sau 8 asupra activării celulelor TH-17. Acestea blochează celulele T regulatoare, fapt prin care se pierde tot controlul asupra imunității celulare. Infecțiile cu Candida pe diferite mucoase activează în mod direct celulele TH 17, aceste infecții fiind constatate în majoritatea bolilor autoimune.

Vitamina D3 în doze de 10.000 de unități (mult mai mult decât doza zilnică recomandată), de exemplu, joacă un rol important atât în suprimarea excesului de TH-17, cât și în activarea celulelor T regulatorii. Este extrem de important nu doar să pornim cu administrarea tuturor elementelor menționate, ci să și controlăm evoluția radicalilor liberi și a citokinelor inflamatorii în timpul terapiei. Acest lucru se poate face în laboratoare specializate, cum ar fi cele din clinica noastră din Germania, în care se monitorizează efectul terapiei la scurt timp după internare.

ZDS: Există contraindicații absolute de alimente, suplimente, medicamente în aceste boli?

Prof. John Ionescu: În privința alimentelor, după identificarea celor nocive, trebuie ținut un regim special care să le excludă în totalitate timp de 3-6 luni. La bolile autoimune generalizate, trebuie evitate dozările crescute de vitamina C și în special terapiile intravenoase cu această vitamină, întrucât prin activarea metalelor participante în aceste procese se produc radicali liberi și se agravează imediat simptomele bolii.

ZDS: Ce boli autoimune tratați cu rezultate foarte bune în clinica dvs.?

Prof. John Ionescu: Tratăm în clinica noastră pacienți cu tiroidită Hashimoto, lupus eritematos cutanat sau sistemic, sclerodermie, dermatomiozită și toate formele de psoriazis. În timpul cursului privind bolile autoimune din 20 februarie sunt prezentate o serie întreagă de protocoale diagnostice și terapeutice pentru aceste boli.

ZDS: Există legătură între tratamentele stomatologice și dezvoltarea acestor boli? Ce alte cauze mai puțin bănuite ar avea bolile autoimune?

Prof. John Ionescu: Cu siguranță intervențiile stomatologice și aliajele dentare din gura pacienților pot să fie o cauză majoră în situația în care pacienții sunt marcați de polimorfismele genetice discutate. Asocierea între maladiile autoimune și sensibilizările la mercur, cadmiu, plumb, nichel, paladiu și aur sunt bine documentate. Alte cauze mai puțin bănuite ar fi legate de pesticide și anumite medicamente.

ZDS: Sunt bolile autoimune recent apărute sau au existat dintotdeauna în istoria omenirii?

Prof. John Ionescu: Polimorfismele genetice sunt cu siguranță prezente de mii de ani. Factorii cauzali care activează răspunsul inflamator, cum ar fi aliajele din plombele dentare, gătitul în oale metalice, pesticidele, poluarea din traficul rutier, disbiozele intestinale din cauza antibioticelor sau a altor medicamente, arată că avem de-a face cu „boli ale civilizației“, care au explodat după cel de-al doilea război mondial.

ZDS: Ce alte măsuri profilactice pot lua pacienții pe cont propriu pentru reducerea efectelor acestor boli? Știm că stresul este foarte important și agravant, cum putem totuși să îl reducem?

Prof. John Ionescu: Stresul oxidativ extrem din cauza producerii de radicali liberi ai oxigenului și azotului este direct implicat în apariția fenomenului inflamator. Dar mai există și un stres psiho-social care, deși nu poate fi considerat cauză primară, poate totuși să agraveze evoluția clinică prin descărcări necontrolate de mediatori sau neurohormoni. Aceste descărcări sunt des întâlnite la pacienții cu boli alergice, dar și la pacienții cu boli autoimune în faze inițiale. Dr. Ciprian Ene definește conceptele de stres și de boală psiho-somatică în contextul așa-numitei psihologii integrative, care face legătura între componenta psiho-somatică și componenta imunologică dovedită experimental. Panica, cearta, frica pot conduce la o descărcare rapidă de adrenalină și noradrenalină ce activează producția de interleukină 10 din celulele mononucleare, care la rândul ei promovează o reacție imunitară de tip TH2. Această descărcare de adrenalină și noradrenalină poate avea loc și în prezența unei concentrații crescute de metale grele în sistemul nervos. Dr. Ciprian Ene aduce o contribuție foarte interesantă prin aprecierea cauzalității emoționale cu ajutorul aparatelor de medicină cuantică, cu ajutorul cărora se poate stabili atât starea sistemului nervos neurovegetativ, cât și corelația acestuia cu starea sistemului imunitar hormonal. Din aceasta rezultă o serie întreagă de posibilități de tratament a acestor dezechilibre neurohormonale și psiho-somatice, cum ar fi psihoterapia integrativă sau terapia cu unde electromagnetice.

ZDS: Ce se întâmplă cu o boală imună nedescoperită și netratată la timp? Poate evolua într-una mai gravă (dermatită atopică, astm, celiachie etc.)?

Prof. John Ionescu: Fără îndoială că poate avea loc o agravare a bolii. Netratarea acestor fenomene la timpul potrivit conduce la o cronicizare a procesului patologic și la rezistența terapeutică pe care o întâlnim din ce în ce mai des.

ZDS: Este sindromul „leaky gut“ antecamera autoimunității? Ce trebuie să facem pentru a ne repara intestinul?

Prof. John Ionescu: Acest sindrom este o parte a antecamerei autoimunității, la fel de important precum efectele toxinelor. Balonările, de exemplu, pot să apară în situații de fermentație intestinală a zaharurilor sau a făinoaselor, cu producere de alcool (alcool etilic, izopropanol sau metanol), care slăbesc extrem de mult funcțiile senzoriale. Copiii care consumă multe dulciuri sunt mereu obosiți și le este afectată vederea.

Acești alcooli pot fi transformați mai departe în aldehide, care sunt toxice și apar în cantități crescute într-o serie întreagă de boli autoimune și neurodegenerative (Parkinson și Alzheimer). În cazul în care hrana se bazează foarte mult pe produse din carne, se produc balonări cu degajări de hidrogen sulfurat, foarte toxic pentru sistemul citocromilor, ceea ce determină blocarea respirației mitocondriale asociată cu stările de oboseală cronică.

ZDS: Ce îi trebuie unui medic pentru a practica o medicină mai bună? Simț de cercetător, inovație, spirit de analiză și corelație, ce ar fi cel mai important pentru a deveni un medic bun?

Prof. John Ionescu: Fără îndoială că spiritul de inovație, analiză și corelație este un factor de mare importanță pentru tratamentul personalizat necesar fiecărui pacient. Renunțarea la schematismul cu care se lucrează adesea în medicina actuală este legată tocmai de aceste atribute. Însă ceea ce cred că îi trebuie unui student pentru a deveni un medic bun este în primul rând o nouă generație de dascăli care pe băncile Facultății de Medicină să-i descrie în mod corect cauzele bolilor și nu doar terapia simptomelor cu produse farmaceutice care creează dependență.

ZDS: Care este impactul cursurilor de medicină integrativă pe care le susțineți în România?

Prof. John Ionescu: Din foile de evaluare pe care ni le înmânează participanții la curs pot desprinde un adevărat entuziasm și un interes maxim pentru aceste seminarii de medicină integrativă. Aș putea spune că există o adevărată „foame de noutate“, în special când este vorba despre metode și terapii care să-l scoată pe medicul practicant din impasul în care se află la ora actuală.

ZDS: Cum vă pot contacta pacienții care vor să ajungă la clinica dvs. din Neukirchen?

Prof. John Ionescu: Cel mai simplu mod este prin intermediul websiteului spezialklinik-neukirchen.de, iar pentru cei care nu stăpânesc limba germană sau limba engleză pot lua legătura cu colegul meu dr. Alexandru Constantinescu la numărul de telefon
0049 9947 28101.

ZDS: Care sunt următoarele cursuri de medicină integrativă pe care le veți susține în România și cum pot medicii să se înscrie la ele?

Prof. John Ionescu: Pe 19 martie continuăm cursurile cu o sesiune specială dedicată terapiilor integrative în boala canceroasă, iar la 16 aprilie vom relua cu date noi și cu exemple terapeutice abordarea integrativă a bolilor alergice și dermatologice. Aceste reuniuni au devenit posibile și datorită sprijinului acordat de rectorul UMF Carol Davila București, Acad. Prof. Dr. Ioanel Sinescu, fapt pentru care îi mulțumesc în mod deosebit.