Ultimii ani au adus în prim plan un nou segment de produse în industria frumuseții: nutricosmeticele. Acestea sunt suplimente alimentare care susțin sănătatea pielii, părului, unghiilor din interior, care au acțiune sistemică la nivelul întregului organism, care refac și hidratează de la nivel celular, care acționează asupra cauzelor și nu asupra simptomelor. Și ce-i mai important: nutricosmeticele au rezultate pe termen lung.
Nutricosmeticele: pentru refacere din interior
Nutricosmeticele ne ajută să înțelegem că frumusețea vine din interior și nu există o loțiune magică, o cremă minune care să transforme pielea, părul, unghiile peste noapte. Nutricosmeticele intervin și repară din interior acolo unde au produs daune serioase expunerea excesivă la soare, poluare, stresul, fumatul, consumul de alcool, dieta dezechilibrată sau înaintarea în vârstă.
Pe măsură ce înaintăm în vârstă intră în declin și capacitatea corpului nostru de a lupta cu radicalii liberi, produși ca rezultat al expunerii la soare sau al metabolismului intern celular. Iar prima afectată este pielea, care pierde în mod gradual din componentele structurale (colagen, elastină, glicozaminoglicani). Reînnoirea celulară devine mai lentă, pielea își pierde treptat fermitatea, elasticitatea, încep să apară liniile, ridurile fine, iar tenul devine mai uscat, mai puțin radiant. Toate acestea pot fi prevenite din interior cu ajutorul nutricosmeticelor – suplimente cu colagen, vitamina C, acid hialuronic, coenzima Q10, resveratrol etc.
Beauty Help, nutricosmetic premium, cu acțiune de la nivel celular
Beauty Help, cel mai nou produs de la Zenyth, te introduce în lumea magică a nutricosmeticelor, a produselor care îți fac tenul radiant, părul strălucitor și unghiile puternice.
Beauty Help este o formulă unică, inovatoare, care reunește într-o formă concentrată cele mai renumite ingrediente din produsele nutricosmetice de lux, administrate intern. Ingredientele au fost astfel alese încât să acționeze sinergic și într-un echilibru perfect unul cu altul.
Doza zilnică de Beauty Help (15 g) oferă doze consistente din cele mai bune ingrediente din nutricosmeticele de lux: 8000 mg COLAGEN Verisol® și Fortigel B®, 40 mg ACID HIALURONIC, 30 mg CERAMOZIDE, 40 mg RESVERATROL, 1000 mg VITAMINA C, 3,37 mg VITAMINA E naturală, 1 mg ASTAXANTINĂ, 30 mg COENZIMA Q10 Kaneka®, 500 mg OptiMSM®.
Formula unică Beauty Help asigură o îngrijire profundă a pielii, având efect susținut de „beauty from inside“ (frumusețe din interior). Îmbunătățește de la nivel celular aspectul tenului, părului și unghiilor și combate eficient primele semne ale îmbătrânirii (netezirea ridurilor fine, redarea elasticității și flexibilității pielii), contribuie la estomparea petelor cutanate cauzate de expunerea la soare sau de vârstă, ajută la reducerea aspectului de coajă de portocală al pielii, acționând prin stimularea microcirculației și prin repararea și refacerea structurii pielii din interior. De asemenea, Beauty Help contribuie la micșorarea porilor dilatați, la reducerea acneei ușoare și la estomparea petelor lăsate de acnee. În plus, Beauty Help contribuie la susținerea sănătății sistemelor articular și cardiovascular, întărirea imunității.
Beauty Help se prezintă sub formă de pudră pentru shake-uri, cu gust plăcut de căpșuni. Produsul se administrează în doză unică (15 g), de preferință dimineața, înainte de masă. Pentru rezultate optime este recomandată o cură de minimum 3 luni.
Despre Zenyth
Zenyth este o companie românească producătoare de suplimente alimentare premium, al cărei motto este „Mai multă educație, mai multă sănătate“. Produsele Zenyth se remarcă prin calitate și eficiență, date de ingredientele premium folosite. O dată cu produsul Beauty Help, Zenyth trece din zona produselor dedicate exclusiv sănătății către zona produselor de frumusețe, o trecere de la „farmaceutic“ la „nutricosmetic“. Produsele Zenyth sunt testate și îmbunătățite permanent pentru o abordare integrativă a sănătății și sunt fabricate în sistem integrat de management calitate-siguranță alimentară ISO 9001:2008, ISO 22000:2005.