Realismul este, și de această dată, soluția care ne păstrează în siguranță, dar ne permite și să ne bucurăm de viață. Suntem alături de Simona Dragomir și dr. Adrian Marinescu, medic primar boli infecțioase la Institutul Naţional de Boli Infecţioase ,,Prof. Dr. Matei Balş“, pentru a discuta mai multe despre ce este bine să facem și ce este bine să nu facem în perioada următoare.
Așa cum ne subliniază dr. Adrian Marinescu, perioada care urmează este mai degrabă o una de echilibru decât una de relaxare. Putem să ne gândim la o relaxare, probabil, după ce vom avea un vaccin. Respectarea unor reguli este singura cheie pe care o avem la dispoziție pentru a gestiona, în mod benefic pentru sănătate, ceea ce urmează.
Care sunt regulile de respectat?
- Prima regulă este să păstrăm prudența ca principală bază a prevenției.
- Păstrarea mâinilor curate, tot timpul, este la fel de importantă. Fie că avem posibilitatea de a ne spăla pe mâini cu apă călduță și săpun, timp de 20 de secunde, fie că suntem nevoiți să folosim dezinfectantul de mâini. Și fața este important să fie curată și să o atingem cât mai puțin cu mâinile, chiar dacă este greu să oprim gesturile pe care înainte le făceam cu atâta naturalețe.
- Cu măștile ne-am obișnuit într-o oarecare măsură. Diferența este că acum devin obligatorii. Acestea sunt bariere mecanice de protecție împotriva virusului, bariere pe care va trebui să le folosim fără excepție în spațiile publice închise: mijloace de transport în comun, locul de muncă, chiar mașina personală în contextul în care suntem în mașină cu persoane care nu sunt din mediul imediat personal. Măștile improvizate pot fi și ele folosite în măsura în care sunt spălate, uscate și călcate în fiecare zi.
- Distanțarea socială este, în opinia doctorului Adrian Mărinescu, printre cele mai importante măsuri de prevenție pe care le putem lua, chiar și în spațiile deschise. Este ceva ce putem, de multe ori, controla. De exemplu, evitarea de a intra într-un parc supraaglomerat și revenirea cu o altă ocazie, atunci când sunt mai puține persoane.
- Copiii trebuie să fie protejați, fără doar și poate. Dincolo de purtarea măștii atunci când este necesar, este bine să evităm să îi antrenăm în activități la care participau înainte: mersul la supermarket, mersul la farmacie, întâlnirile compacte cu grupuri mari de copii etc.
- Gesturile de evitare a contactului social se cer chiar și atunci când vine vorba despre membrii familiei – părinți, bunici pe care nu i-am văzut de când a început izolarea. Desigur, vizitele se pot face, dar menținând distanța. Păstrând 1,5 m distanță chiar și la mesele de familie, menținându-ne mâinile curate.
Dincolo de toate acestea, ceea ce este important este că perioada actuală ne va da tonul unor măsuri de protecție pe care le putem păstra și după ce vom găsi o soluție pentru coronavirus. Vom putea observa, în perioada următoare, că vom avea mai puține cazuri și de boli infecțioase transmisibile, des întâlnite în alți ani.
Pentru a urmări întreaga discuție dintre Simona Dragomir și dr. Adrian Marinescu, vă invităm să vizualizați materialul video de la debutul acestui articol.