Imunoglobulina este un medicament scump, ce se produce în cantități limitate. Imunoglobulinele sunt substanțe obținute din plasmă sanguină umană. Și reprezintă medicamente esențiale pentru pacienții cu imunodeficiențe primare și boli autoimune. O zi fără administrarea medicamentului și viața a mii de pacienți este complet dată peste cap. În lipsa ei, dependenții de imunoglubulină riscă să moară. Nu-și pot desfășura activitatea, ajung să fie imobilizați la pat, corpul lor distrugându-se treptat-treptat. Mai cu seamă că orice virus, chiar și o simplă și banală răceală poate să-i pună la pământ. Le poate fi cu adevărat fatală.
9 luni cu tratament extrem de scump, cumpărat de bolnavi
Medicii știu. La fel și pacienții. Fără tratament, bolnavii cu imunodeficiențe primare riscă să rămână cu sechele ireversibile din punct de vedere fizic. De curând, se pare, a aflat și ministrul Sănătății, Sorina Pintea. Criza imunoglobulinei s-a rezolvat după ce politicianul a decis, în această primăvară, să activeze Mecanismul European de protecție civilă, un instrument prin care pot fi comandate, de urgență, medicamente din alte țări. După ce, aproape cele 2.700 de zile, în care au fost nevoiți, numai ei știu cum, să găsească resurse financiare pentru a-și cumpăra tratamentul vital pentru ei, au stors picătură cu picătură de viață din cei 500 de oameni, ce fac tratament cu imunoglobulină, dintre care foarte mulți copii.
O nouă șansă pentru bolnavii cu imonodeficiențe primare și boli autoimune
O a doua categorie, câteva sute, sunt pacienții cu boli autoimune. Dacă pacienții cu imunodeficiențe primare depind de imunoglobulină la fel cum pacienții cu diabet sunt dependenți de insulină, în cazul celor cu boli autoimune, tratamentul cu imunoglobulină este necesar în situații de criză. Acum, prin Programul Național de Imunodeficiențe Primare, la Institutul Național pentru Sănătatea Mamei și Copilului din București, imunoglobulina subcutanată a fost administrată în premieră. Anunțul a fost făcut de doctorul Alexis Cochino, medic primar pediatru, specializat în alergologie si imunologie. Pentru a învăța procedura, primele 4 doze se vor administra în spital, urmând ca apoi tratamentul să fie urmat acasă de fiecare pacient în parte, eliminând în acest fel drumurile lungi, dese și obositoare la spital.
”Ulterior, pacienții cu imunodeficiență vor putea să își administreze la domiciliu tratamentul, evitând riscul infecțiilor spitalicești și pierderea de zile de școală/muncă. Mulțumim tuturor celor care au făcut posibil acest pas spre normalitate!”, a scris medicul Alexis Cochino, într-o postare pe Facebook.
Un pas mare către mai bine
După ce au trecut prin două crize majore de lipsă a imunoglobulinei în România, după ce au ieșit în stradă, cerându-și minimul drept la o viață cât de cât normală, pacienții dependenți de imunoglobulină trăiesc, în sfârșit, momentul în care pot respira ușurați. Prin tratamentul furnizat de spital și administrat acasă, au făcut un pas mare în a-și putea trăi zilele în mai multă tihnă și, poate, în mai multă siguranță.