Știri

S-a decernat Premiul Nobel pentru Medicină 2018!

Autor:
Niciun comentariu
Timp citire aprox: 2 minute

A fost decernat Premiul Nobel pentru Medicină 2018! Laureații de anul acesta au descoperit o modalitate prin care să deblocheze celulele sistemului imunitar, permițându-le astfel să lupte împotriva cancerului.

Vezi toate articolele despre:
cancercelule Tdescoperiremedicinăpremiul Nobelterapie

Cercetătorii James Allison și Tasuku Honjo au câștigat Premiul Nobel pentru Medicină din 2018, pentru descoperirile lor în domeniul terapiei anticancer. Aceștia au descoperit o modalitate prin care să deblocheze celulele imune din organism, astfel încât să le atace pe cele canceroase.

James Allison și Tasuku Honjo au reușit să își dea seama ce anume blocau celulele sistemului imunitar și nu le lăsau să lupte împotriva cancerului. Se pare că la nivelul celulelor T există două tipuri de proteine ce acționează ca niște ”frâne” și le împiedică să atace tumorile canceroase. Îndepărtând aceste proteine, celulele T se activează și încep să lupte împotriva cancerului.

Cercetătorii au descoperit astfel o nouă modalitate de a lupta împotriva cancerului. Impactul activității acestor doi medici este evident, iar descoperirea este crucială pentru dezvoltarea de tratamente noi și eficiente ce ne vor ajuta să videcăm cancerul. „Până la descoperirea celor doi laureați din 2018, progresele făcute în dezvoltarea clinică au fost modeste. Terapia cu puncte de control imun a revoluționat felul în care tratăm cancerul și a schimbat fundamental modul în care îl putem aborda,” a declarat Comitetul Nobel.

Cancerul este un termen generic pentru un grup mare de boli ce pot afecta orice zonă a corpului, iar în unele cazuri pot chiar migra spre alte organe. Cancerul este caracterizat prin creșterea unor celule anormale ce se răspândesc extrem de repede și este a doua cauza principală de deces la nivel mondial. Se estimează că, doar în 2018, 9,6 milioane de oameni vor muri de cancer. Organizația Mondială a Sănătății este de părere că între 30 și 50% dintre toate cazurile de cancer pot fi prevenite.

James Allison, în vârstă de 70 de ani, este profesor și președinte al Departamentului de imunologie, director executiv al platformei de imunoterapie la M. D. Anderson Cancer Center din Houston și director al consiliului științific al Cancer Research Institute din New York.

Tasuku Honjo, în vârstă de 76 de ani, este director general adjunct și profesor la Institutul Universitar pentru studii avansate din Kyoto și profesor la Universitatea din Kyoto.

Sursă: www.iflscience.com

Etichete articol:
cancercelule Tdescoperiremedicinăpremiul Nobelterapie
Articolul anterior
Probiotice produse din prelucrarea orezului
Articolul următor
Cancerul atacă tot mai dur: 83.461 de noi cazuri înregistrate în 2018

Vrei să îți spui părerea? Scrie aici!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Fill out this field
Fill out this field
Te rog să introduci o adresă de email validă.

Vezi toate articolele din categoria: Știri

Te-ar putea interesa și: