Cartea descrie experiența autorului din lagărele naziste și are ca laitmotiv cuvintele lui Nietzsche: „Cel ce are un de ce pentru care să trăiască poate îndura aproape orice“.
În prima parte a cărții, intitulată „Experiențe din lagărul de concentrare”, Frankl face cunoscută calea care a dus la descoperirea logoterapiei. Deținut în lagărul de concentrare de la Auschwitz, suferind de foame și de frig, așteptând să fie executat la fel ca tatăl, mama, fratele și soția sa, Frankl s-a trezit redus la cea mai rudimentară formă de existență. Cum a supraviețuit? Printr-o ecuație simplă: dacă disperarea este suferință minus sens, atunci nu ne rămâne decât să ne canalizăm întreaga energie spre găsirea și împlinirea scopului suprem al vieții – sensul. În cazul său, dorința de a rescrie un manuscris care îi fusese confiscat și distrus l-a ajutat să învingă moartea. „Ceea ce are omul nevoie nu este o stare fără tensiune, ci încercarea și lupta pentru ceva ce merită să dorească și caută să găsească”.
În a doua parte, „Logoterapia pe scurt”, Frankl introduce conceptele logoterapiei: vidul existențial, frustrarea existențială și responsabilitatea de a supraviețui. Omul modern se confruntă cu un vid existențial, pe care încearcă să îl umple prin hedonism, materialism, putere, ură, plictiseală sau obsesii nevrotice, uneori chiar prin iluzia sensului suprem. Frankl susține că există o legătură strânsă între lipsa sensului și dependență, depresie și pornirile criminale. Suntem datori să ne străduim să găsim un rost concret în viața personală, prin iubire, prin muncă sau prin demnitatea în suferință. Procesul și tehnicile terapeutice descrise sunt însoțite de exemple și studii de caz extraordinare, care ne pot inspira.
În ultima parte, „Pledoarie pentru optimismul tragic”, autorul susține că omul are un potențial deosebit de a-și păstra optimismul în ciuda triadei tragice (suferință, vinovăție și moarte) și că este capabil să facă din suferință o realizare, să transforme vinovăția într-o șansă de a deveni mai bun și să derive din efemeritatea vieții un motiv pentru a trece la acțiune. Suntem diferiți, avem destine și linii călăuzitoare diferite. Unii sunt motivați de dragostea pentru copii, alții de un talent care așteaptă să fie folosit. Totuși, nu trebuie să uităm de cea de-a treia cale care ne conduce spre un scop în viață: demnitatea în suferință. Chiar și cea mai deznădăjduită ființă, care se află în fața unei sorți pe care nu o poate schimba, se poate ridica mai presus de sine însăși.
Omului i se poate lua totul, însă nu și ultima dintre libertățile sale fundamentale: aceea de a-și alege atitudinea în situații dificile, de a-și alege propriul fel de a fi. Omul, spune Frankl, nu e o ființă aflată în căutarea fericirii, ci a unui motiv de a fi fericit, prin actualizarea sensului. Odată găsit, fericirea vine în mod firesc.
