Frumusețe

SuperOxid Dismutaza: cel mai nou remediu pentru celulită

Autor:
Niciun comentariu
Timp citire aprox: 5 minute

Ai adoptat un stil de viață sănătos, ai început să faci și mișcare, te hidratezi, dar tot simți că ai nevoie de ajutor pentru a reduce aspectul de coajă de portocală al pielii? Află cum te poate ajuta superoxid dismutaza!

Vezi toate articolele despre:
acid hialuronicalimentațieantioxidanțicelulităcolagendezechilibru hormonalhidrataremișcarepielerecomandaresuperoxid dismutază

Celulita este o stare inflamatorie a țesutului celular generalizată sau localizată, ce afectează țesutul celular subcutanat situat între mușchi și piele. Este acel aspect inestetic ca de coajă de portocală care dă bătăi de cap în special femeilor, în procent de 90%, și mai puțin bărbaților, doar 2% dintre reprezentanții sexului masculin confruntându-se cu o astfel de problemă. Cum de sunt bărbații scutiți de celulită? Pentru că au masă musculară în procent de 45% din greutatea corporală și doar 18% grăsime, iar corpul lor este mai bogat în apă decât cel al femeilor, facilitând astfel procesul de detoxifiere.

Celulita este asociată cu statusul supraponderal și hormonal, apare cel mai frecvent pe coapse și fese și mai rar în zona abdomenului. Cu toate că avem tendința să credem că doar persoanele cu mai multe kilograme în plus au celulită, o persoană care este slabă nu este neapărat scutită. Peste 90% dintre femei sunt afectate de celulită indiferent dacă sunt slabe, dacă au o greutate corporală normală, dacă sunt supraponderale sau chiar dacă obișnuiesc să facă sport.

CELULITA SE POATE REDUCE CU AJUTORUL SUPLIMENTELOR!

Atunci când vrei să atenuezi aspectul de coajă de portocală al pielii, suplimentele alimentare vin în completarea dietei, masajului sau sportului. S.O.D. & Collagen Complex de la Zenyth este un complex anticelulitic, supliment alimentar pe bază de super-oxid dismutază din pepene galben, recomandat pentru sănătatea și frumusețea pielii. Disponibil sub formă de capsule, produsul S.O.D. & Collagen Complex acționează împotriva principalelor cauze de apariție a celulitei: fibrozarea fibrelor de colagen și hipertrofia celulelor adipoase. Este recomandat cu precădere femeilor peste 40 de ani, la care se pot observa semne de îmbătrânire a pielii, îmbătrânire asociată cu refacerea celulară redusă și deshidratarea pielii.

Ce determină apariția celulitei?

Stilul de viață și moștenirea genetică sunt factorii esențiali ce determină formarea celulitei, iar în timpul sarcinii și menopauzei, din cauza dezechilibrelor hormonale specifice, celulita se poate chiar agrava. Ce facem greșit în fiecare zi de reușim să acumulăm atâtea toxine în organism care să ducă la apariția celulitei? Avem o alimentație inadecvată, nu facem mișcare, ținem cure de slăbire restrictive, avem tulburări hormonale, kilograme în plus, suferim de diabet, de constipație, fumăm și consumăm alcool în exces, suntem stresați, avem insomnii, purtăm haine prea strâmte și tocuri înalte.

Cum scăpăm de celulită?

Avem nevoie de o întreagă strategie pentru a scăpa de nesuferita celulită! Poți găsi aici un program anticelulitic în doar 5 pași. Bineînțeles că primul pas este îmbunătățirea alimentației. Este indicat să consumăm proteine de calitate, alimente bogate în colagen, legume și fructe proaspete bogate în vitamine, minerale și antioxidanți. Apoi urmează detoxifierea, hidratarea optimă, mișcarea și masajul care acționează direct asupra țesutului adipos, inducând dislocarea depozitelor de grăsime și redistribuirea acestora.

S.O.D. – enzima antioxidantă care revitalizează celulele și elimină celulita

Ce altceva mai putem face pentru a reduce celulita? Pe lângă cele 5 măsuri menționate mai sus, ne  putem completa dieta și stilul de viață cu un supliment pe bază de S.O.D. – Superoxid dismutază!

Superoxid dismutaza (S.O.D.) o familie de metaloenzime antioxidante, ce apără organismul  de speciile reactive de oxigen (S.R.O.) – radicalii liberi, cei care generează stres oxidativ, care ne poate îmbătrâni prematur și chiar îmbolnăvi. S.O.D. este antioxidantul primar numărul 1, cel mai puternic luptător împotriva radicalilor liberi din organismul uman, ce întrerupe propagarea reacţiilor de oxidare. Acest antioxidant are capacitatea de a revitaliza celulele și, astfel, de a contribui la reducerea celulitei.

S.O.D. & Collagen Complex de la Zenyth conține SOD B Dimpless® – o sursă naturală de superoxid dismutază, acest antioxidant extrem de puternic, extrasă din pepene galben, cu o concentrație de 12.000 UI/g. SOD B Dimpless® acționează împotriva principalelor cauze ale apariției celulitei, respectiv fibrozarea fibrelor de colagen și hipertrofia celulelor adipoase și are acțiune dovedită clinic în reducerea celulitei vizibile de la nivelul coapselor.

Eficacitatea SOD B Dimpless® a fost demonstrată clinic și a fost evaluată într-un studiu dublu-orb, randomizat, controlat placebo. Studiul a fost efectuat cu ajutorul a 41 de femei cu vârste cuprinse între 31 și 50 de ani, sub control dermatologic. La femeile care au consumat zilnic 40 mg SOD B Dimpless® s-a observat reducerea vizuală, semnificativă a celulitei de pe coapse, cu 9,5% și 11,3%, comparativ cu placebo, după o perioadă de administrare cuprinsă între 28 și 56 de zile. Această îmbunătățire vizibilă a fost observată la 71% dintre femeile participante la studiu.

S.O.D. & Collagen Complex de la Zenyth conține 10 mg de SOD B Dimpless® per capsulă, așadar, doza recomandată zilnic este de 4 capsule.

Colagenul – mâna de ajutor din S.O.D. & Collagen Complex

Colagenul este cea mai abundentă proteină din corp, cea care menține suplețea și elasticitatea pielii, sănătatea pielii, unghiilor, dar și a articulațiilor. Pe măsură ce îmbătrânim, corpul nostru nu mai  poate produce suficient colagen.  În jurul vârstei de 50 de ani, femeile mai au doar jumătate din cantitatea de colagen necesară. Drept urmare, au nevoie de ajutor!

În cadrul unui studiu dublu-orb, controlat placebo, s-a analizat eficacitatea peptidelor de colagen (colagen hidrolizat) în reducerea celulitei. La studiu au participat 105 femei, unele cu greutate normală, altele supraponderale, cu vârste cuprinse între 24 și 50 de ani, ce aveau probleme cu celulita. Unele dintre participante au primit zilnic, timp de 6 luni, o doză de 2,5 g de colagen, iar altele au primit o substanță placebo. Rezultatul? Colagenul, administrat ca supliment pe o perioadă de 6 luni, a îmbunătățit în mod evident aspectul pielii și a redus celulita! Mai mult, studiul a arătat uriașul potențial pe care peptidele de colagen îl au în a îmbunătăți aspectul morfologic al zonelor afectate de celulită, conturând o nouă strategie de luptă împotriva celulitei.

S.O.D. & Collagen Complex mai conține și 636 mg de colagen bovin hidrolizat tip I și III (Verisol®) per capsulă. Luând în considerare aceeași doză precizată anterior, de 4 capsule de S.O.D. & Collagen Complex pe zi, veți putea beneficia de cele 2,5 g de colagen necesare pentru a reduce aspectul celulitic al pielii!

Și asta nu e tot! Pentru un plus de hidratare al pielii, S.O.D. & Collagen Complex vine și cu 4 mg de acid hialuronic per capsulă. Acidul hialuronic joacă un rol extrem de important în reținerea apei la nivelul pielii și, la fel ca și colagenul, producția sa scade odată cu vârsta. Acidul hialuronic menține pielea hidratată, elastică și tânără și ajută la reducerea ridurilor prin efectul de umplere a matricei extracelulare a pielii.

Superoxid dismutaza, colagenul și acidul hialuronic acționează sinergic și contribuie la îmbunătățirea metabolismului celular, a sintezei proteinelor matricelor celulare și la refacerea structurii dermei.  Așadar, S.O.D. & Collagen Complex poate fi mâna de ajutor de care ai nevoie pentru a atenua aspectul atât de inestetic de coajă de portocală, pentru a avea o piele mai hidratată și tânără, păr mai sănătos și unghii mai frumoase! Încearcă-l și scrie-ne impresiile tale!

Surse:

www.ncbi.nlm.nih.gov/pmc/articles/PMC3151424/

www.ncbi.nlm.nih.gov/pmc/articles/PMC4685482/

www.webmd.com/vitamins/ai/ingredientmono-507/superoxide-dismutase

pdb101.rcsb.org/motm/94

Etichete articol:
acid hialuronicalimentațieantioxidanțicelulităcolagendezechilibru hormonalhidrataremișcarepielerecomandaresuperoxid dismutază
Articolul anterior
Spune adio celulitei în 5 pași!
Articolul următor
Cauze profunde ale cearcănelor

Vrei să îți spui părerea? Scrie aici!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Fill out this field
Fill out this field
Te rog să introduci o adresă de email validă.

Vezi toate articolele din categoria: Frumusețe

Te-ar putea interesa și: