Contributors

Vitamina D: un ajutor nesperat pentru bolnavii cu scleroză în plăci?

Autor:
Niciun comentariu
Timp citire aprox: 2 minute
Vezi toate articolele despre:
imunitatescleroza în plăcivitamina D

În scleroza multiplă (scleroza în plăci), sistemul imunitar atacă stratul care protejează celulele nervoase. Cercetările sugerează existența unei legături între nivelul de vitamina D din corp și scleroza multiplă, o posibilă explicație fiind corelată cu efectele pozitive ale vitaminei D asupra sistemului imunitar, precum și implicarea acesteia în neuroprotecție și în refacerea mielinei (stratul protector care înconjoară axonii neuronilor).

Studiile realizate la Universitatea din Oxford și la Școala Medicală din New Jersey sugerează că menținerea unor niveluri adecvate de vitamina D poate avea un efect protector și poate reduce riscul de dezvoltare a sclerozei multiple (SM).

Totodată, cercetătorii Universității Maastricht din Olanda au concluzionat că pentru persoanele care au deja scleroză multiplă, vitamina D poate reduce frecvența și severitatea simptomelor.

Rezultatele unui studiu randomizat, publicat în 2015, în revista Neurology, efectuat pe 40 de pacienți cu scleroză multiplă, care au primit vitamina D în doze de 800 UI respectiv 10.400 UI, zilnic, timp de 6 luni, concluzionează că administrarea dozelor mari de vitamina D (10.400 UI/zi) este sigură și tolerabilă de către pacienți, efectele de imunomodulare manifestându-se prin scăderea numărului de celule imune TH17 (celule care sunt considerate a fi principalele „vinovate“ de atacul imunitar asupra creierului și măduvei spinării) și, implicit, scăderea producției de interleukină -17 (IL-17).

Cercetările efectuate în 2015 la Cambridge Centre for Myelin Repair au evidențiat rolul vitaminei D în refacerea mielinei. Cercetătorii au descoperit că proteina cu rol de receptor pentru vitamina D se cuplează cu o proteină existentă, numită receptor gama RXR, implicată în regenerarea mielinei. Prin adăugarea de vitamina D la celulele creierului, unde aceste proteine erau prezente, s-a constatat că rata de producție a oligodendrocitelor (celulele care produc mielină) a crescut cu 80%.

Tratamentul cu vitamina D nu intră în protocoalele uzuale în scleroza multiplă, deși sunt numeroase centre medicale care îl folosesc. Rezultate preliminare ale studiilor pe vitamina D sunt promițătoare și o veste bună pentru cele peste 2 milioane de persoane care suferă de această boală necruțătoare la nivel mondial. Studiile sunt în desfășurare, iar dacă rezultatele preliminare se vor confirma, atunci vitamina D va putea fi folosită curativ, având un dublu efect – atât de combatere a cauzei declanșării sclerozei multiple, prin imunomodulare, cât și de contracarare a efectelor acestei boli, prin stimularea regenerării mielinei.

    Surse:

  • mayoclinic.org/vitamin-d-and-ms/expert-answers/faq-20058258
  • nationalmssociety.org/Research/Research-News-Progress/Vitamin-D
  • neurology.org/content/86/4/382
  • mssociety.org.uk/ms-research/emerging-areas/vitamin-d
Etichete articol:
imunitatescleroza în plăcivitamina D
Articolul anterior
Alcoolul și medicamentele, un cocteil periculos?
Articolul următor
Extractul total de Stevia luptă cu boala Lyme

Vrei să îți spui părerea? Scrie aici!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Fill out this field
Fill out this field
Te rog să introduci o adresă de email validă.

Vezi toate articolele din categoria: Contributors

Te-ar putea interesa și: