Biserica Ortodoxă îi pomenește la data de 21 mai pe Sfinții Împărați Constantin și mama sa, Elena. Meritele lor în sprijinul, libertatea și privilegiile acordate creștinismului au fost recunoscute de către Biserica creștină, care i-a așezat în același rang cu Apostolii. Sfinții împărați Constantin şi Elena sunt reprezentați întotdeauna în iconografie alături de cruce, semn al importanței acesteia în viața lor, ca simbol al jertfei şi al iubirii pentru Mântuitorul.
„Prin acest semn vei învinge“
Împăratul Constantin cel Mare (lat. constans = ferm, constant) s-a născut în jurul anului 274, în orașul Naisus (Niș, Serbia), ca fiu al lui Constanțiu Chlor și al cinstitei Elena. În acea perioadă, partea de apus a Imperiului Roman, cu capitala la Roma, avea drept împărat pe Maximian Hercule (alături de fiul său Maxențiu), iar ca ajutor pe Constanțiu Chlor. După moartea lui Constanțiu (Britannia, 306), în locul său a ajuns Constantin (recunoscut în 308), după cum în locul lui Maximian a venit fiul său, Maxențiu. Se spune că în timpul campaniei împotriva rivalului său Maxențiu între anii 310-312, Constantin a cerut ajutor de la Dumnezeu pentru a birui. Ca răspuns al rugăciunii sale, împăratul Constantin a văzut pe cer, în ajunul bătăliei de la podul Milvius, semnul crucii și cuvintele latinești „In hoc signo vinces!“ („Prin acest semn vei învinge!“). În timpul somnului, se spune i-a apărut în vis Iisus Hristos și l-a îndemnat să pună semnul crucii pe steagurile trupelor sale. A doua zi, împăratul a ordonat ca pe coifurile și pe armele soldaților săi să fie puse semnul crucii și monograma lui Hristos. Astfel, cu o armată de doar 20.000 de soldați, Constantin a învins oastea de 150.000 a lui Maxențiu.
Evenimente care au marcat creștinismul: Edictul de la Milan și Sinodul I Ecumenic
Încredințat că biruința sa a fost dobândită cu ajutorul divinității, împăratul Constantin a dat împreună cu cumnatul său Liciniu, Edictul de la Milan (313), prin care creștinismul devenea religie permisă, îngăduită. După aproape trei secole de prigoane crude, creștinii primesc dreptul de a se întruni și de a-și exercita public credința, cu condiția de a se ruga pentru autorități și de a nu tulbura liniștea publică. Mai mult, împăratul Constantin a subvenționat Biserica din fonduri publice și a scutit clerul de taxe, dar a și eliminat pedepsele precum răstignirea, zdrobirea picioarelor sau arderea cu fierul roșu. Constantin le-a restituit averile creştinilor persecutați şi a creat cadrul legal pentru a fi îngrijiți bătrânii, orfanii şi săracii, a dat legi care întăreau căsă¬to¬ria şi pedepseau adulterul şi violul, a in¬terzis practica uciderii copiilor, care era una răspândită printre romanii păgâni în sacrificiile către zei.
Mai târziu, împăratul Constantin cel Mare decide să mute capitala imperiului de la Roma la Constantinopol („noua Romă“). În anul 324, împăratul trasează hotarele noului oraș, iar inaugurarea oficială a avut loc în anul 330, în cadrul unor serbări fastuoase.
O altă realizare importantă a împăratului Constantin este facilitarea și convocarea primului Sinod Ecumenic, în anul 325 la Niceea. În cadrul acestei prime întâlniri universale a reprezentanților creștinismului s-au alcătuit primele 7 articole ale Simbolului de credință, a fost fixată data sărbătorii Paștilor și s-au dat 20 de canoane referitoare la disciplina bisericească.
La câteva zile după sărbătoarea Paștelui din anul 337, împăratul Constantin s-a îmbolnăvit grav și a decis să fie botezat de către episcopul de Cezareea. Împăratul s-a stins imediat după Rusalii, în același an, undeva în zona Turciei de astăzi, fiind înmormântat în biserica cu hramul Sfinții Apostoli din Constantinopol, ctitorită chiar de el.
Politica religioasă a împăratului Constantin cel Mare a fost urmată de fiii şi succesorii lui, cu excepția împăra¬tului Iulian Apostatul (361-363), nepotul său, care a reintrodus păgânismul pentru o perioadă scurtă. În vremea împăra¬tului Teodosie cel Mare (379-395), creştinismul a ajuns religie de stat.
Împărăteasa Elena – o viață sub semnul crucii
Mama împăratului Constantin cel Mare, Flavia Iulia Helena (gr. helane = torță, făclie, foc sacru), s-a născut în Bitinia și a fost soția generalului Constanțiu Chlor până în anul 293, când acesta divorțează de ea, la îndemnul împăratului Dioclețian. Elena nu s-a recăsătorit, ci a trăit departe de atenția publică, însă s-a ocupat îndeaproape de fiul său. Conform tradiției, ea este cea care a reușit să descopere, pe dealul Golgotei, crucea pe care a fost răstignit Mântuitorul Hristos. Descoperind toate cele 3 cruci, le-a atins de o persoană decedată pentru a afla care este crucea Domnului, iar aceasta a revenit la viață atunci când a fost atinsă de crucea lui Hristos. Pe 14 septembrie 326, episcopul Macarie I al Ierusalimului a luat crucea și a înălțat-o în fața mulțimii, iar ziua de 14 septembrie a devenit sărbatoarea Înălțării Sfintei Cruci în calendarul creștin. Alături de fiul său Constantin, împărăteasa Elena a zidit 18 biserici, la Ierusalim, Roma, Nicomidia, Antiohia etc. Sfânta Elena a murit în anul 336 şi a fost înmormântată în mărita cetate a Constantinopolului.
Peste 1.800.000 de români poartă numele de Constantin, Elena sau derivate ale acestora. În tradiția populară, sărbătoarea Sfinților Împărați Constantin și Elena este numită și Constandinul Puilor sau Constantin Graur, fiind considerată și ziua în care păsările își învață puii să zboare.
