Postul este un prilej de bucurie, liniște și fericire, o șansă pentru iertare și vindecarea de înstrăinare. Postul este un mijloc, nu un scop în sine, obiectivul postirii fiind pregătirea sufletului și trupului pentru întâlnirea cu Oaspetele cel mai de seamă – Hristos. În așteptarea minunii celei mari de la finalul postului, trebuie să învățăm să iubim și să ne bucurăm de tot ceea ce ne înconjoară. Postul poate fi considerat un fel de hartă, care ne arată drumul spre Hristos și spre învierea noastră. Postul reprezintă, așadar, imitarea vieții pământești a lui Hristos: noi postim, pătimim și murim împreună cu Hristos, dar și înviem împreună cu El, biruind răul și moartea.
Postul înseamnă mai mult decât dietă alimentară
Din punct de vedere al felului sau asprimii lui, postul poate fi de mai multe feluri: postul integral sau total (abținerea completă de la orice fel de mâncare și băutură pe un anumit timp), postul negru sau xirofagia (se îngăduie consumarea de hrană uscată), postul comun (alimente de origine vegetală) și postul ușor (dezlegare la pește, vin, untdelemn). Așadar, înțelesul originar al postului era de abținere (totală) de la hrană cu scopul de a sprijini activitățile sufletești. Cercetătorii arată că starea de post ajută creierul să intre în „starea de cetoză“ (modul de ardere a grăsimilor), sprijină mintea să devină mai ageră pentru concentrarea asupra rugăciunii. Postul nu înseamnă doar o dietă, ci are rolul de a ascuți simțurile pentru sporirea puterilor sufletești. Postul trebuie să fie făcut după măsura puterii fiecăruia și trebuie să fie un pas pentru sănătatea trupească și sufletească.
Postul Mare – o practică veche a înfrânării autentice
Postul Paștelui (Postul Mare sau Păresimile), adică Postul dinaintea Învierii Domnului, este cel mai lung și mai aspru dintre toate cele patru posturi de durată ale Bisericii Ortodoxe. Această perioadă de intensă pregătire ne aduce aminte de postul de 40 de zile ținut de Mântuitorul înainte de începerea activității Sale mesianice. Postul Paștelui propriu-zis durează șase săptămâni și este precedat de o săptămână pregătitoare (Săptămâna Brânzei), în care nu se consumă carne, și este urmat de Săptămâna Patimilor, în care se recomandă practicarea unui post mai aspru. Toate serviciile divine din timpul Păresimilor sunt mai sobre decât cele din restul anului și îndeamnă la smerenie și pocăință. Practica Postului Paștelui are o vechime de peste 1700 de ani, iar slujbele bisericești din această perioadă prepascală se regăsesc în cartea de cult numită Triod. Postul Mare nu are o dată calendaristică fixă la care începe, ci depinde de data Paștelui, care poate varia între 4 aprilie și 8 mai.
Postul alimentar trebuie împletit cu rugăciunea și faptele bune
Postul cu toată ființa este o practică veche, necesară și mântuitoare. Postul nu înseamnă omorârea trupului, ci lupta contra păcatului. Primul pas spre învierea personală a omului, după modelul lui Hristos, este purificarea organismului prin alimentație. Apoi, postul trupesc trebuie unit cu rugăciunea, împăcarea, milostenia și faptele bune, pentru a nu rămâne doar la stadiul de dietă de detoxifiere, ci să poată fi de folos sufletului.
Postul de alimente poate îmbrăca, de multe ori, un aspect pur formal, fiindcă cel spiritual nu se vede. Postul autentic recomandat de Scriptură este abținerea de la păcat. Pe de altă parte, este la fel de adevărat că cel ce nu se poate înfrâna nicidecum de la mâncare și băutură nu prea se înfrânează nici de la alte fapte. Este condamnat, de asemenea, postul formal, ostentativ al celor care vor să pară lumii mai drepți și mai sfinți decât pot fi în realitate.
Postul Paștelui este ținut și în Biserica Romano-Catolică, unde durează 40 de zile. Acesta începe nu de luni ca la ortodocși, ci în miercurea numită a Cenușei (Dies Ceneris), pentru că în această zi se practică la apuseni presărarea cenușei pe creștetul capului, obicei aparținând ceremonialului penitenței publice din vechime, moștenit de la evrei. Romano-catolicii dezleagă postul în duminicile Păresimilor, mâncând de dulce.
Sensul Postului Mare rămâne, așadar, urcușul spre veșnicie, pregătirea pentru „un cer nou și un pământ nou“, etape active în renașterea omului și înnoirea universală, anticipată și chezășuită de Învierea lui Hristos, serbată la Paște.
