În fiecare an la început de primăvară, pe data de 9 martie, Biserica Ortodoxă îi prăznuiește pe Sfinții 40 de Mucenici care au pătimit în orașul Sevastia din Armenia. Murmurul și taina naturii se deschid spre renaștere începând cu aceste zile, iar calendarul creștin prezintă modele de sfinți care au dorit cu orice preț învierea. De fapt, orice sfânt (cu câteva excepții) este serbat în ziua morții sale pentru că prin moarte a trecut la viața cea adevărată. Ziua pomenirii celor 40 de mucenici este împletită la români cu obiceiuri de pomenire a morților și cu milostenii pentru săraci.
„Vom lupta şi pentru Împă¬ratul ceresc“
Datorită Edictului de la Milano, emis de împăratul Constantin cel Mare în anul 313, creștinismul căpăta statutul de religie legală (religio licita), după ce mai înainte era scoasă în afara legii (conform devizei „Nu este permis să existe creștini!“). Însă aplicarea acestui edict s-a realizat propriu-zis după o perioadă destul de lungă, astfel încât au mai existat mulți martiri și după acest an.
În armata romană existau mulți soldați creștini, declarați sau care credeau în ascuns, ce primiseră Evanghelia lui Hristos și duceau o viață conform cu principiile morale creștine. În această situație se aflau și vitejii ostași din părțile Capadociei, 40 la număr, care erau înrolați în Legiunea a XII-a Fulminata din Sevastia. Fiind pârâți comandantului lor, Agricola, că sunt creștini, au fost chemați în fața lui și li s-a cerut să se lepede de credința lor. Însă răspunsul celui mai în vârstă dintre cei 40 de soldați creștini a fost: „Aşa cum am luptat şi am biruit pe vrăj¬maşi pentru împăratul lumesc, tot aşa vom lupta şi pentru Împă¬ratul ceresc, împotriva oricui I s-ar împotrivi“. După acest răspuns, au fost aruncați cu toții în temniță, fiind ademeniți cu multe propuneri și amenințați cu numeroase chinuri pentru a se răzgândi. Însă aceste lucruri nu au făcut decât să le întărească și mai mult credința în Hristos și în Evanghelia Sa.
„Sângele martirilor era sămânța creștinilor“
În perioada în care cei 40 de soldați creștini se aflau în închisoare, a ajuns în Sevastia un vestit general roman, pe nume Lisie. Acesta, auzind despre rezistența ostașilor creștini, a dat poruncă să fie aduși în fața lui pentru a jertfi zeilor. Însă cei 40 de sfinți s-au împotrivit din nou și au fost aruncați, fără haine, într-un lac aproape înghețat. Istoria a consemnat că unul dintre ostași, nemaiputând îndura frigul și durerile, a ieșit din apă și a cerut să aducă jertfă zeilor. Însă imediat după aceasta, a fost introdus într-o baie caldă și a murit pe loc. Atunci s-a petrecut un lucru minunat: unul dintre paznicii care îi supravegheau, văzând că ostașul a ieșit din apă, a mărturisit că și el este creștin și a trecut în lacul înghețat lângă ceilalți, împlinind la loc numărul de 40. Văzând credința și statornicia lor, persecutorii i-au scos din lac, le-au zdrobit fluierele picioarelor și i-au osândit să fie arși, pentru a rămâne ca model pentru oricine dorește să-și păstreze credința creștină. De aceea, Viețile Sfinților au cuvinte de laudă pentru marea lor credință și pentru jertfa lor martirică. După cum spunea Tertulian, „sângele martirilor era sămânța creștinilor“, iar pe moaștele sfinților martiri s-au ridicat bisericile noastre, având la bază mărturiile supreme ale iubirii lui Hristos.
Numele acestor 40 de sfinți sunt: Kirion, Candid, Domnos, Isihie, Iraclie, Smaragd, Evnichie, Valent, Vivian, Claudie, Prisc, Teodul, Eutihie, Ioan, Xantis, Iulian, Lisinie, Aghie, Altie, Flavie, Acachie, Eodit, Lisimah, Alexandru, Ilie, Gorgonie, Teofil, Dometian, Gae, Leontie, Atanasie, Kiril, Sacherdon, Nicolae, Valerie, Filactimon, Severian, Andion, Meliton şi Aglae.
În București, părticele din moaștele Sfinților 40 de Mucenici din Sevastia se află la Mănăstirea Antim, la Schitul Darvari, la Biserica Icoanei, la Biserica Mihai Vodă, la Biserica Dichiu de pe Strada Icoanei și la Biserica „Sfântul Alexie“ de pe Calea Șerban Vodă.
Începerea anului tradițional agricol și ritualul pentru putere de muncă
Sărbătoarea creștină a Sfinților 40 de Mucenici din Sevastia se suprapune cu începerea anului agricol tradițional și a generat o sărbătoare tradițională românească, Mucenicii sau Măcinicii. În credința populară, în ziua mucenicilor se încheie zilele babelor, lăsând loc zilelor moșilor. De aceea, în această zi se fac numeroase ritualuri de alungare a gerului, cum ar fi lovirea pământului cu bâte sau maiuri, rostind descântece, pentru ca să iasă căldura și să intre gerul.
Potrivit tradiției, în ziua de 9 martie, gospodinele prepară mucenici, care pot fi pregătiți ca o prăjitură cu miez de nucă şi miere sau un aluat în forma cifrei opt, fiert în apă cu mirodenii şi nucă. Mucenicii se împart la rude, vecini, oameni sărmani, pentru pomenirea celor morți, dar şi pentru belşugul viitoarelor recolte. Obiceiul de a bea de Mucenici 40 de pahare cu vin, la începutul anului agrar, este o reminescență a sărbătorilor bahice ale Antichității. Oamenii credeau că vinul băut de Măcinici se transformă, de-a lungul anului, în sânge şi putere de muncă.
