Psihologie, Trăiește sănătos cu Simona, Video

Beneficiile educației în natură – VIDEO

Autor:

Este posibilă educația în natură? Mulți dintre noi am crede că dacă luăm copiii din mediul serios al școlii și îi ducem în mediul „lejer“, libertin al naturii, aceștia nu vor mai avea capacitatea de a învăța „ca la carte“.

Vezi toate articolele despre:
copiipsihologieșcoalăvideo

În realitate, lucrurile stau altfel și ne convinge de acest lucru invitatul Simonei Dragomir din această emisiune, Dan Prediger, promotorul educației în natură și fondatorul grădiniței care își desfășoară toate activitățile în natură.

Educația în natură este un concept nou, modern?

Cu toate că în România nu este atât de promovată educația în natură, această modalitate de dezvoltare a elevilor nu este nouă. Educația în natură există de foarte mulți ani, iar în străinătate, copiii se bucură deja de câțiva ani de libertatea aceasta. Atunci când ești copil, prioritățile tale sunt descoperirea lumii, iar curiozitatea este cea care te îndeamnă să îți dorești să cunoști cât mai multe. Copiii sunt energici, au nevoie să se exprime, iar educația în natură oferă spațiu și un mediu propice prin care aceștia să învețe aplicat.

Ce se întâmplă la orele de educație în natură?

  • se discută concret
  • se pune mâna
  • se miroase
  • se pun întrebări

Prin aceste obiceiuri firești pentru un copil, studiile au demonstrat că performanța academică este mai mare cu 27% decât a persoanelor care au studiat în interior.

Putem să învățăm ceva de la un simplu con de brad?

Răspunsul este categoric, da!

În natură, nu numai că elevii au posibilitatea de a se exterioriza și de a se simți liber, însă acest univers vast provoacă mintea să își pună tot felul de întrebări, probleme și să caute tot mai multe răspunsuri.

De aceea, chiar și un simplu con de brad poate reprezenta subiectul unei discuții interactive, de la rolul acestuia până la modul în care crește, modul în care se formează și motivul pentru care cade din copac.

Ce lipsește în România?

Din punctul de vedere al sistemului de învățământ, în România lipsește gândirea critică, pentru că tendința este de a reține informațiile primite ca atare și de a nu filtra aspectele utile și cele mai puțin folositoare. Ce presupune aceasta?

  • Să te informezi
  • Să îți pui probleme, întrebări
  • Să fii curios
  • Să ai capacitatea de a discerne o informație primită

Care este secretul reușitei în viață?

Dan Prediger ne spune că cele două atuuri ale oricărei persoane sunt acelea de a cunoaște lucruri și deci de a te informa și, nu în ultimul rând, de a ști să pui în aplicare ceea ce știi. Cu alte cuvinte, contează să fii flexibil și deschis spre a împărtăși cunoștințele și spre a-ți spune părerea.

Despre ce se discută în această emisiune?

  • Educație în natură, în ce constă această metodă? Ce studii are la bază?
  • Care sunt beneficiile pentru copii în prezent și la ce îi ajută pe viitorii adulți?
  • De ce este importantă pentru un copil relația cu animalele sau cu plantele?
  • Cum arată o zi pentru copiii care fac educație în natură?
  • Cât timp petrec afară? Cât este joacă, cât educație?
  • Având în vedere că majoritatea activităților se desfășoară în natură, care sunt riscurile?
  • Cum sunt copiii născuți în era tehnologiei? Mai vor ei să se joace în natură, să alerge prin ploaie, să se murdărească de noroi?
  • Cum sunt părinții? Sunt ei prea protectori cu cei mici?

Pentru mai multe informații despre beneficiile educației în natură, vă invităm să urmăriți întreaga emisiune.

Vizionare plăcută!

Etichete articol:
copiipsihologieșcoalăvideo
Articolul anterior
Cum putem scăpa de mătreață? – VIDEO
Articolul următor
Complicațiile oculare ale diabetului – VIDEO
Nu am găsit niciun rezultat.

Vrei să îți spui părerea? Scrie aici!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Fill out this field
Fill out this field
Te rog să introduci o adresă de email validă.

Vezi toate articolele din categoria:
PsihologieTrăiește sănătos cu SimonaVideo