Discuția din această emisiune se concentrează pe postură și pe importanța acesteia în prevenirea apariției durerilor de spate, iar invitata Simonei Dragomir, Daniela Ene, dr. fiziokinetoterapeut, vorbește despre aceste aspecte.
Așa cum spune doamna doctor de fiecare dată, durerea este un mesager trimis, care ne semnalează prezența unei probleme asupra căreia este nevoie să acționăm. În acest caz, se accentuează importanța relaxării în timpul nopții și evitarea oricăror factori care pot obosi, inclusiv lumina ledului de la telefon, televizor, care ne activează în loc să ne calmeze.
Seara, înainte de culcare se recomandă mai degrabă plimbările, un masaj relaxant sau o baie caldă, în favoarea exercițiilor sportive, care pot provoca agitație unor persoane care se confruntă cu probleme ale somnului. Este important în același timp să ne hidratăm, să ne hrănim corespunzător, pentru ca pe timpul nopții să ne putem odihni corespunzător. Noaptea, organismul își face o igienă în informații, de aceea se întâmplă să dormim cu o durere și să ne trezim că aceasta a dispărut.
Suplimentele alimentare ajută, dar trebuie administrate în urma unor analize, pentru a fi evitate reacțiile adverse, adică apariția spasmelor musculare.
- Din ce cauză apar durerile de spate?
- Cum influențează postura incorectă sănătatea spatelui?
- În ce măsură ajută suplimentele alimentare în aceste probleme?
- Ce exerciții sunt recomandate pentru postură?
- Cum introducem exerciții ușoare în cadrul acelor acțiuni pe care le facem zilnic?
Urmăriți întreaga emisiune aflată la începutul acestui articol și informați-vă despre importanța unei posturi corecte, pentru dumneavoastră și pentru cei mici.
Vizionare plăcută!